Cu ce provocări se confruntă Georgia (video)

În lipsa unei perspective clare de aderare la NATO şi la UE, Georgia nu mai are stimulente pentru a face reforme, iar susţinerea populaţiei pentru integrarea euratlantică scade, a avertizat un analist georgian la Bucureşti.
Vano Chkhikvadze
Vano Chkhikvadze (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Se încarcă player-ul...

Vano Chkhikvadze, coordonator de programe pentru societatea civilă la Open Society Foundation, a explicat în cadrul unei conferinţe dedicate Parteneriatului Estic, organizate marţi de Fundaţia Friedrich Ebert, care sunt realizările şi provocările cu care se confruntă ţara care a devenit noua premiantă a Parteneriatului Estic.

”Georgia a reuşit în trei ani să îndeplinească toate cerinţele legate de planul de acţiune privind liberalizarea vizelor. Nu a fost uşor pentru că a trebuit să adopte şi legea anti-discriminare ca parte a acestui plan. Ţinând cont de societatea conservatoare şi Biserica Ortodoxă foarte puternică, a fost un pas curajos din partea Parlamentului să adopte această lege”, a subliniat expertul, arătând că din cauza lipsei de performanţă a Ucrainei şi R.Moldova, Georgia a ajuns pe primul loc în PaE.

Provocările interne şi externe

Dincolo de realizări, Vano Chkhikvadze a subliniat însă că Georgia se confruntă cu provocări interne şi externe majore. Pe plan intern tocmai s-a destrămat coaliţia de guvernare Vis Georgian, formată din 5 partide politice. În opinia sa, dat fiind că alegerile parlamentare sunt în octombrie, iar fiecare partid va merge pe cont propriu va exista o mare polarizare în societate şi o perioadă complicată în care cei aflaţi la putere se vor folosi de resursele administrative. Cea mai mare provocare este folosirea influenţei şi a uriaşei sale averi de către miliardarul Bizdina Ivanişvili, fostul premier care, deşi s-a retras cu 3 ani în urmă, încă mai intervine în politica naţională, fiind cel mai bogat om din ţară şi deţinând jumătate din PIB-ul georgian.

Pe de altă parte, expertul georgian a arătat că Biserica Ortodoxă Georgiană este vocală în opoziţia faţă de integrarea ţării în NATO şi UE. Dincolo de scăderea sprijinului populaţiei pentru guvern (40% se declară acum indecişi cu cine să voteze), el a atenţionat şi că susţinerea pentru integrarea euroatlantică a scăzut de la 87% la 62%. Acest fapt se explică şi prin faptul că ţara nu are o perspectivă de aderare, astfel încât stimulentele pentru reforme lipsesc.

Mai mult, nu este clar nici ce va obţine Georgia concret la summitul NATO de la Varşovia, din moment ce i se refuză Memberhip Action Plan-ul (MAP).

Susţinerea populară pentru integrarea euroatlantică a scăzut de la 87% la 62%. Acest fapt se explică şi prin faptul că ţara nu are o perspectivă de aderare, astfel încât stimulentele pentru reforme lipsesc.

”Nu există discuţii serioase în UE şi NATO despre perspectiva de aderare a Ucrainei, Georgiei şi R.Moldova, despre costuri şi beneficii. N-am auzit niciodată argumente puternice de ce acestor ţări nu ar trebui să li se ofere perspectiva clară de a deveni state membre. Pe de altă parte, lui Putin îi place să audă că UE şi NATO nu acceptă aceste state din cauza conflictelor îngheţate, pentru că astfel Rusia va continua să le alimenteze”, a precizat Vano Chkhikvadze.

În opinia sa, UE a greşit pentru că în negocierea acordurilor de asociere nu s-a consultat deloc cu societatea civilă georgiană, ci doar cu autorităţile.

Pe plan extern, expertul a arătat că ocupaţia din regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia continuă, iar pacea este fragilă. În plus, el consideră că dacă situaţia escaladează şi mai mult în Nagorno Karabah, acest conflict va avea impact şi asupra Georgiei pentru că 7% din populaţia totală a ţării este formată din etnici azeri şi 7% din etnici armeni. Mai mult, ”dacă Rusia acordă sprijin militar Armeniei, trebuie s-o facă prin teritoriul georgian ceea ce poate fi o provocare mare pentru noi”.

Referitor la abordarea multilaterală a Parteneriatului Estic, Vano Chkhikvadze a afirmat că aceasta nu funcţionează deloc ”din cauza evenimentelor care se întâmplă zilele acestea între Armenia şi Azerbaidjan. În plus, avem Georgia şi Belarus, care nu au ambasade una pe teritoriul celeilalte. Pe de altă parte, nu există niciun schimb economic între R.Moldova şi Georgia. Nu sunt relaţii foarte bune nici între guvernul actual al Ucrainei şi al Georgiei din cauza relaţiei dintre fostele guverne”.