Cum am dat 4 milioane de euro pe nişte Coduri care pică la Curtea Constituţională

Statul român a plătit nu mai puţin de patru milioane de euro pentru elaborarea celor patru coduri civile şi penale, ale căror articole pică unele după altele când sunt contestate la Curtea Constituţională.
Horatius Dumbrava
Horatius Dumbrava (ebihoreanul.ro)

"Vedetă" la CCR este Codul de procedură penală, în cazul căruia s-au ridicat nu mai puţin de 30 de excepţii de neconstituţionalitate, ultima referitoare la articolul pe baza căruia SRI putea face interceptări la cererea procurorilor, scrie gândul.info.

"E clar că avem o problemă, ori în zona redactorilor, ori în zona CCR. Deocamdată, Curtea Constituţională are dreptate pentru că îi dă dreptate Constituţia. Deciziile trebuie puse în aplicare", a declarat judecătorul CSM, Horatius Dumbravă, într-un interviu acordat publicaţiei citate.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne