Cum trebuie să (nu) fie preşedintele României

România are nevoie de un preşedinte puternic, indiferent că-i zicem mediator, arbitru sau jucător, care să poată ţine piept unei majorităţi PSD şi să împiedice pe cât posibil abuzurile acesteia: încercările de a subjuga justiţia şi toate instituţiile, de a aduce la tăcere presa şi alte astfel de atacuri la adresa statului de drept care sunt deja în curs.
Premierul Victor Ponta. (captură.)
Matei Dobrovie
15.10.2014

România are nevoie de un preşedinte puternic, indiferent că-i zicem mediator, arbitru sau jucător, care să poată să ţină piept unei majorităţi PSD şi să împiedice pe cât posibil abuzurile acesteia: încercările de a subjuga justiţia şi toate instituţiile, de a aduce la tăcere presa şi alte astfel de atacuri la adresa statului de drept care sunt deja în curs.

Pentru că fiecare are accepţiuni diferite despre care este rolul preşedintelui şi cum ar trebui să fie el, vă propun mai întâi o grilă comună pentru a putea analiza fiecare candidat în parte. Un prim criteriu ar trebui să fie ce a făcut un anumit candidat pentru România până în prezent, din funcţiile pe care le-a ocupat până acum - parlamentar, primar, ministru etc? A avut acesta vreo iniţiativă notabilă, a schimbat ceva, a îmbunătăţit ceva în anticorupţie, economie, Parlament, Justiţie, economie, administraţie etc?

Dacă a fost premierul României, şi-a respectat angajamentele luate în campania electorală că va crea un milion de noi locuri de muncă? A promis că va creşte salariul minim, dar a crescut alte taxe care au anulat această măsură. A redus CAS pentru angajator, chiar dacă nu a ştiut să justifice de unde va lua banii pentru a face sustenabilă această măsură.

”O reducere de CAS va mai alina din suferinţa mediului de afaceri, fără a anula însă efectele negative produse asupra economiei reale de unul dintre cele mai ostile pachete de măsuri din ultimii ani: creşteri de taxe, introduceri de taxe noi (supraacciza, taxa pe stâlp), menţinerea unor taxe mari (TVA mărit în criză fără a mai fi redus atunci când am scăpat de ea). Nu am văzut guvernare mai obsedată de voturi şi mai orientată pe păcălirea electoratului”, îmi spunea într-un interviu economistul Cristian Păun.

Acesta este doar un exemplu punctual pentru a reliefa discrepanţa dintre promisiuni şi realizări. Pe lângă criteriul realizărilor concrete şi al competenţei dovedite sau nu, ar trebui să folosim şi filtrul integrităţii morale. Are candidatul X nişte principii şi valori pe care le-a apărat concret, consecvent, în cariera sa politică, sau minte şi îşi schimbă ideile în funcţie de curentul la modă în rândul electoratului?

Dacă candidatul câştigă de pildă alegerile cu promisiunea că va bloca exploatarea gazelor de şist şi odată ajuns la putere se dedublează şi acţionează exact invers, este foarte probabil ca nici promisiunile lui din următoarea campanie electorală să nu valoreze nimic.

Pe de altă parte, trebuie analizată şi integritatea politicianului respectiv reflectată prin faptele sale. Pe lângă vorbe şi promisiuni neîndeplinite, informaţi-vă în ce scandaluri de corupţie a fost implicat, dacă a fost, ce avere are şi dacă o poate justifica, ce asocieri dubioase mai are etc.

Dincolo de integritate, un alt punct ar trebui să fie legat de întrebarea: A acţionat candidatul pentru apărarea interesului naţional sau pentru interesul propriu, al unor companii străine sau româneşti, al clientelei politice, al partidului? De exemplu, un premier mândru că este român care coabitează fără probleme cu un partener de guvernare UDMR, care propune un proiect radical de autonomie a Ţinutului Secuiesc, în plină campanie electorală şi într-un moment geopolitic dificil dominat de folosirea minorităţilor ca armă de către Moscova, dă o impresie de schizofrenie politică şi este o dovadă că nu interesul naţional primează, ci interesul de menţinere vremelnică a unui guvern şi a unei majorităţi.

Îndeplinirea cumulativă a acestor exigenţe: competenţă, realizări concrete, integritate şi orientare către interesul naţional este o condiţie sine qua non pentru un bun preşedinte al României.

Cum în privinţa acestor criterii (pozitive) nu vom putea ajunge la un consens, într-o ţară în care penalii, corupţii şi impostorii sunt votaţi masiv şi fără mustrări de conştiinţă, am putea încerca câteva criterii negative.

Un premier mândru că este român care coabitează fără probleme cu un partener de guvernare UDMR, care propune un proiect radical de autonomie a Ţinutului Secuiesc, în plină campanie electorală şi într-un moment geopolitic dificil dominat de folosirea minorităţilor ca armă de către Moscova, dă o impresie de schizofrenie politică şi este o dovadă că nu interesul naţional primează, ci interesul de menţinere vremelnică a unui guvern şi a unei majorităţi.

De exemplu - candidatul trebuie să-şi strângă măcar semnăturile ”pe bune”. Este absolut inadmisibil ca şeful unui serviciu secret dintr-o ţară membră NATO şi UE să-şi dea demisia în ultima zi de depunere a candidaturilor şi să anunţe că vrea să fie preşedinte şi a strâns semnăturile. Mult peste 200.000 de semnături ar fi fost adunate pentru Teodor Meleşcanu, fără campanii de stradă, fără corturi, fără ca noi, oamenii simpli, să vedem nimic.

Un om de afaceri, posesor a 100 de hectare de pământ, susţine că a băgat 200.000 de euro în strângerea de semnături - nu că le-a cumpărat, ci se înţelege costuri cu hârtia pentru tabele, pixuri, voluntari, logistică - iar acum Meleşcanu s-a delimitat de partidul său pentru că este de extremă stânga. Supărat, acesta îşi cere banii înapoi pentru că a fost dus de nas, deoarece fostul şef SIE ar fi primit o propunere de la PNL. Mai mult, în campania şefului SIE se mai implică un personaj mai mult decât dubios care incita la violenţă în 2012 şi la nesupunere civică împotriva guvernului Boc şi semna un protocol cu USL prin care urmau să fie desfiinţate cele mai eficiente instituţii la momentul actual - spaima corupţilor - ANI şi DNA. Acelaşi om este prieten cu Dughin, ideologul Kremlinului.

Prin urmare, nu vă aruncaţi să susţineţi variante dubioase care vă sunt servite ca onorabile. Meleşcanu care spune că doreşte un guvern de uniune naţională în care prim-ministrul şi miniştrii să fie aleşi pe criterii de profesionalism, nu pe interese de partid, e acelaşi care spune că l-ar menţine pe Ponta premier. E o contradicţie în termeni.

Colonelul Dogaru scrie pe blogul personal că îl susţine pe Meleşcanu pentru că ”a acceptat să-şi depună mandatul după doi ani, pentru a aduce Executivul (guvern şi preşedinte) la normalitate, să renunţe la atributele prezidenţiale, generatoare de tiranie privind numirea procurorilor şi conducerea şedinţelor CSM”. Cu alte cuvinte, dacă vă doriţi un preşedinte care să cedeze numirile şi garantarea independenţei justiţiei PSD şi Baronilor, votaţi Meleşcanu.

Un alt criteriu negativ pe care puteţi să-l luaţi în calcul sunt abjecţiile de campanie. Ele spun mult despre caracterul contracandidaţilor care recurg la atacuri murdare. De exemplu, Gabriela Firea Pandele, purtătoarea de cuvânt a campaniei lui Victor Ponta, îl înfierează pe Iohannis, susţinând că nu are copii, deci nu este bun familist şi ca urmare nu e bun nici pentru preşedinţie. Atacul spune ceva despre cel care i l-a ordonat sau inspirat, Victor Ponta, acelaşi care se prezenta ca mare ortodox şi patriot român, în antiteză cu Iohannis care este luteran şi neamţ, deci are un handicap faţă de un ortodox mândru că este român.

Cum să fii mândru că eşti român şi să-i minţi pe români aproape zilnic? Cum poţi să zici că eşti patriot când patronezi un sistem profund corupt care seacă ţara, când dai pe nimic resursele naţionale - vezi cazurile Roşia Montană şi gazele de şist - unor companii străine? Cum poţi să vorbeşti de dreptate până la capăt, când oamenii tăi sunt implicaţi în toate dosarele de corupţie? Cum poţi să ne vinzi gogoşi cu independenţa energetică, făcându-ne dependenţi de americani? Cum poţi să promiţi companiilor străine că redevenţele pentru gaz şi petrol vor rămâne mici? Cum poţi să zici că vrei şi cu NATO/UE şi simultan şi cu Rusia şi China? Cum poţi să-i aperi pe faţă pe baronii şi corupţii care au furat şi au acumulat averi uriaşe din bani publici? Sloganul adevărat şi sincer ar trebui să fie ”Mândri că suntem corupţi”, ”Mândri că vă furăm” sau ”Corupţie până la capăt”.

Nu vă lăsaţi seduşi de vorbe fără acoperire! Căutaţi criterii şi mergeţi la fapte! Altfel ”Continuăm împreună”, cum spunea sloganul lui Adrian Năstase în 2004. Împreună cu sistemul care jefuieşte România de peste 20 de ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor