Macovei: ”Ponta i-a trădat pe români şi interesul naţional” în cazul Lukoil

Monica Luiza Macovei
Monica Luiza Macovei (Epoch Times România)

În urma presiunilor efectuate de premierul Victor Ponta la adresa procurorilor români care soluţionează cazul de evaziune fiscală şi spălare de bani intentat grupului rus Lukoil, europarlamentarul Monica Macovei, candidat independent la prezidenţiale, a susţinut că ”Ponta i-a trădat pe români şi interesul naţional în clipa în care a cedat şantajului ruşilor”.

Recent, o parte din activele grupului rus din ţară au fost puse sub sechestru de procurori în baza dosarului de evaziune fiscală şi spălare de bani intentat companiei Lukoil.

Represaliile ruse au urmat la scurt timp. Conducerea Lukoil a încercat miercuri să facă presiuni la adresa reprezentanţilor justiţiei române, avertizând că va închide definitiv rafinăria Petrotel Ploieşti dacă procurorii nu vor accepta ridicarea sechestrului.

În prezent, parchetul Curţii de Apel Ploieşti menţine sechestrul pe 23.817 tone de ţiţei al companiei ruse, care valorează 16 milioane de dolari. Valoarea activelor puse sub sechestru sunt mult sub presupusul prejudici cauzat statului român de Lukoil.

În aceste condiţii, premierul Victor Ponta s-a aliniat cu ambasadorul rus la Bucureşti în detrimentului statului, exercitând de asemenea presiuni la adresa procurorilor.

”Ponta i-a trădat pe români şi interesul naţional în clipa în care a cedat şantajului ruşilor şi a criticat sechestrul pus de procurori pe bunurile Lukoil, o măsură menită să ofere garanţii că am putea recupera prejudiciul de aproximativ 230 de milioane de euro din evaziune fiscală şi spălare de bani", a comunicat joi Macovei.

Europarlamentarul arată că premierul a atacat justiţia română, favorizând grupul rus, care ar fi păgubit statul român cu cel puţin 230 de milioane de euro.

”Victor Ponta a arătat în acest caz că nu ştie să negocieze în favoarea României, făcând concesii de nepermis ruşilor şi vulnerabilizând România”, a subliniat Macovei.

Victor Ponta a arătat în acest caz că nu ştie să negocieze în favoarea României

Fostul ministru al Justiţiei a explicat că astfel de măsuri din partea unui premier, care a întărit ameninţările grupului rus, sunt inacceptabile şi destabilizatoare pentru ţară.

”Ponta, prin atacul iresponsabil la adresa procurorilor, a creat un precedent periculos pentru statul de drept din România, care este exploatat deja de către ruşi. Astfel, vicepreşedintele Lukoil România vorbeşte de eventuale 'compromisuri' şi înţelegeri cu procurorii”, a declarat Macovei.

Prim-vicepreşedintele Lukoil, Vladimir Nekrasov, a purtat miercuri discuţii cu vicepremierul Liviu Dragnea, cu ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, cât şi cu procurorul care instrumentează acest caz.

”Acum se poate vedea cât de nocive au fost atacurile lui Victor Ponta la procurorii care au aplicat legea. Ruşii, încurajaţi de susţinerea lui Ponta, vor să negocieze cu Justiţia română aşa cum o fac probabil şi cu Justiţia rusă”, a adăugat Macovei.

Europarlamentarul a mai solicitat CSM ”să verifice presiunile pe care Victor Ponta, ambasadorul Rusiei şi vicepreşedintele Lukoil România le-au făcut asupra anchetei procurorilor”.

Vizând printre altele declaraţiile făcute de Ponta, prin care au fost atenţionaţi procurorii cum trebuie în mod concret să-şi facă ancheta, preşedintele CSM, Adrian Bordea, a anunţat joi că va sesiza Inspecţia Judiciară în acest sens.