Cutremur de 6,3 grade în vestul Iranului

(OLIVIER MORIN / AFP / Getty Images)

Un seism cu magnitudinea de 6,3 grade a avut loc luni în vestul Iranului, la ora 02.32 GMT (05.32 ora României), a transmis Institutul american de geofizică USGS, citat de AFP.

Epicentrul cutremurului a fost localizat la o adâncime de zece kilometri, la 36 de kilometri sud-est de oraşul Abdanan, în apropierea frontierei irakiene, a precizat institutul.

Televiziunea publică a anunţat că seismul a avut magnitudinea de 6,1 pe scara Richter şi a afectat provincia Ilam, la frontiera cu Irakul, soldându-se cu rănirea a numeroase persoane.

"Din fericire, niciun mort nu a fost semnalat pentru moment, dar există numeroşi răniţi şi multe pagube materiale", a declarat responsabilul Crucii Roşii locale pentru postul de televiziune.

După cutremur s-au mai produs seisme de o magnitudine mică, iar mulţi locuitori şi-au părăsit casele şi au petrecut noaptea afară.

Un oficial local desemnat să se ocupe de coordonarea operaţiunilor de salvare a declarat că au fost trimise echipe de salvare la faţa locului.

Televiziunea a anunţat, de asemenea, că 40 de răniţi au fost salvaţi în oraşul Abdanan.

Provincia Ilam, care a fost afectată de cutremur, este mai puţin populată şi este situată la frontiera cu Irakul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe