Dan Alexe: Deodată, România e duşmana Iranului! Trimiterea Vioricăi Dăncilă în Israel pune în pericol românii

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă (Epoch Times România)

România a fost identificată în presa iraniană ca părtinitoare, ca duşman aliat al sionismului după vizita Vioricăi Dăncilă în Israel, unde s-a întâlnit cu Netanyahu, susţine jurnalistul şi scriitorul Dan Alexe.

Potrivit lui Dan Alexe, guvernanţii noştri nu ştiu şi nu-i interesează ce se petrece în zona din jurul Israelului şi n-au pe nimeni pregătit să se ocupe de asta, iar trimiterea repetată a Vioricăi Dăncilă, fără control din partea serviciilor, fără diplomaţi vorbitori de limbi şi cunoscători ai situaţiei din zonă, care s-o încadreze, pune în pericol până şi simplii cetăţeni români care se plimbă pe acolo.

Redăm postarea lui Dan Alexe

"Ya Hosna: -- "Premierul României şi Netaniahu discută influenţa Iranului în Siria” (Entekhab, Teheran, 18 ian. 2019)

M-am uitat adineaori din plictis prin ce zice presa iraniană despre desele vizite ale lui Dăncilă în Israel şi deodată o revelaţie m-a îngheţat: -- guvernanţii noştri nu ştiu şi nu-i interesează ce se petrece în zona aia din jurul Israelului şi n-au pe nimeni pregătit să se ocupe de asta!…

România a preluat afacerile UE, care are uriaşe interese în Orientul Apropiat şi care e principalul donator şi finanţator al Autorităţii Palestiniene, dar nimeni în ministerul nostru de externe nu se ocupă de asta, nimeni nu vorbeşte limbile de acolo, nimeni nu monitorizează presa arabă şi iraniană.

Articolul ăsta de pe principala platformă de ştiri independentă iraniană Entekhab (Alegerea), de pildă, care nu aparţine puterii dar e tolerat. Ei bine, influentul site scrie că potrivit biroului de presă al lui Netaniahu, el şi Dăncilă ar fi discutat influenţa militară a Iranului în Siria (تلاش‌هایش برای نفوذ نظامی در سوریه ) şi felul în care poate fi oprită!

Deodată, România e duşmana Iranului, prezentată aşa în presa de la Teheran, iar noi habar n-avem!… Ei bine, ce putem presupune că s-a întâmplat este că Netaniahu a vorbit, proasta cosmică Dăncilă a dat din coafura ei de cap de mătură şi a zâmbit suav, iar Netaniahu a anunţat apoi imediat că România e împreună cu Israelul pentru a combate influenţa iraniană în Siria, fără ca Dăncilă să priceapă ceva din asta. Rezultatul: presa iraniană a identificat pe loc România ca părtinitoare, ca duşman aliat al sionismului, fără ca România să aibă vreun avantaj din expunerea asta.

Trimiterea repetată acolo a Vioricăi, fără control din partea serviciilor, fără diplomaţi vorbitori de limbi şi cunoscători ai situaţiei din zonă care s-o încadreze, pune în pericol până şi simplii cetăţeni români care se plimbă pe acolo. E cineva în minister, la externe, care monitorizează efectele vizitelor şi presa iraniană şi arabă? E cineva care cunoaşte regiunea şi are o strategie pe termen lung? Nu.

De ce să fie? Până să devină premier, Viorica a făcut, patru ani de zile, parte din Delegaţia Parlamentului European pentru Peninsula Arabă. A fost înlocuită, din partea României, până în mai 2019, de inarticulata Gabriela Zoană, presupusă a se ocupa acum de Peninsula Arabă.

Între timp, iată, presa de la Teheran a identificat România, graţie comunicatelor neverificate de noi ale lui Netaniahu, drept partenera Israelului în combaterea influenţei Iranului în Siria!" scrie, pe Facebook, Alexe.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne