Dan Voiculescu, un „inocent” pensionar milionar

Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Epoch Times România)

Dan Voiculescu a fost audiat luni de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti în dosarul privatizării frauduloase a ICA (Institutul de Cercetări Alimentare), dosar în care patronul trustului de presă Intact a fost condamnat pe fond la cinci ani de închisoare pentru o fraudă de 60 de milioane de euro.

La ieşirea din sala de judecată, Voiculescu a declarat că toate întrebările judecătorilor au fost corecte, iar magistraţii au vrut să afle adevărul.

"Eu sper să am parte de o judecată dreaptă, aşa cum ar trebui să aibă parte toată lumea. Toate întrebările au fost corecte, fără niciun fel de încercare de a mă încurca. Instanţa a dorit să afle adevărul, cum s-au petrecut lucrurile din 1991-1992, de când am intrat în economia de piaţă, până astăzi. Judecătorii au fost corecţi. Toate întrebările au fost pertinente şi corecte", a declarat Voiculescu, care a fost întrebat, printre altele, cum a fost înfiinţată firma Crescent. Aceasta a fost o firmă creată în 1980 de Securitate şi al cărei director general, în 1989, era Dan Voiculescu.

Patronul trustului Intact a mai declarat că nu se teme de o pedeapsă cu executare în acest dosar, deşi în această ţară "se fac nedreptăţi". "Aici nu este vorba de teamă, e neplăcută. Eu cred că dacă în ţara asta se fac nedreptăţi, ceea ce sper că nu este cazul, sunt nedreptăţi mult mai mari care se fac decât această nedreptate care mi se face mie", a afirmat Voiculescu, citat de Agerpres.

Întrebat cum apreciază faptul că, în anul 2007, Ambasada SUA l-a inclus într-un top 5 al oligarhilor din România, patronul Antenelor a apreciat că oligarhii "au şi lucruri bune", nu doar rele, exprimându-şi regretul că România are doar cinci oligarhi.

"În primul rând, cred că Ambasada SUA are alte meniri decât să stabilească oligarhii României. În al doilea rând, regret enorm că România are doar cinci oligarhi, pentru că oligarhii, pe lângă lucrurile rele, rele, rele, mai au şi lucruri bune, printre care şi faptul că asigură locuri de muncă. Aici nu este un concurs de locuri, ca atare nu ştiu pe ce loc sunt. De fapt, eu nu sunt pe niciun loc, sunt pensionar, nu mai sunt nici măcar oligarh. Sigur, toată lumea vrea să mă menţină ca oligarh. Nu mă deranjează", a completat patronul trustului Intact.

ICA, o combinaţie Voiculescu/Crescent - PSD

Reamintim că dosarul ICA se judecă încă din decembrie 2008, când Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de procurori pentru că s-ar fi folosit de funcţia politică pe care o deţinea pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al Institutului de Cercetări Alimentare la un preţ cu mult sub cel real. Mai exact, este vorba despre aproape 4 hectare de teren şi unul de construcţii în Băneasa, care au fost cumpărate de fondatorul USL-ului la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel al pieţei. Paguba se ridică la aproape 60 de milioane de euro, potrivit DNA.

La termenul de luni, Voiculescu s-a declarat din nou nevinovat, iar în ceea ce priveşte Crescent-ul, firma fostei Securităţi, Voiculescu l-a prezentat ca fiind o companie ce se ocupa cu transport cargo cu vapoare din Constanţa în Mediterană şi care era şi ea interesată să investească în cercetare şi în presă.

"După 1989 am făcut o analiză asupra sectoarelor unde era nevoie de dezvoltare. Am constatat că e nevoie de presă. Exista un singur ziar, Scânteia. Era mare sete de informare. Am mai constatat că un domeniu de dezvoltare era cercetarea. Împreună cu ICA am constatat că era bine să facem o companie care să se ocupe de cercetarea în domeniul alimentar. Institutul avea mari probleme financiare. Am hotărât să facem Bioprod. Eu eram împuternicit, ca reprezentant al Crescent", a declarat Voiculescu, potrivit Gândul.

Eu sper să am parte de o judecată dreaptă, aşa cum ar trebui să aibă parte toată lumea

Întrebat cum a apărut firma sa Grivco în acţionariatul Bioprod, firmă implicată în dosarul penal, Voiculescu a explicat că a fost o decizie luată pentru binele angajaţilor ICA, care lucrau în condiţii "mizere" şi pe care a decis să-i mute într-un "sediu curat".

Pe terenurile pe care încă există sediul ICA cel "mizer" se află, conform B1 TV, şi blocul turn ce a funcţionat ani de zile ca sediu Romtelecom, clădire pe care, conform sursei citate, furnizorul de telefonie a închiriat-o de la familia Voiculescu şi pentru care ar fi plătit chirie peste 1,7 milioane de dolari lunar. Actualmente, în respectiva clădire funcţionează sediul Intact Media Group.

Cât despre Crescent, aceasta a fost cea mai important firmă "străină" cu care a colaborat ICE Dunărea, întreprinderea prin care se desfăşura tot exportul României în perioada comunistă, sub controlul strict al Securităţii. Crescent a fost creată în 1980, la Pireu, la ordinul Direcţiei Securităţii Statului (DSS), pentru desfăşurarea de aport valutar special. Imediat după deschiderea reprezentanţei din Bucureşti, în 1982, Crescent a început să deruleze, sub conducerea lui Voiculescu, operaţiuni de export, realizând până la sfârşitul anului 1982 o cifră de afaceri de 100 de milioane de dolari. În momentul în care regimul comunist a fost înlăturat de la putere, Voiculescu era directorul general al respectivei firme.

În 1991, Crescent Commercial & Maritime Cipru deţinea 90% din acţiunile SC Editura şi Tipografia Crescent SRL - actuala TV Antena 1 SA, în care a investit atunci în jur de 900.000 de dolari.

Revenind la privatizarea ICA, Bioprod-ul menţionat la termenul de luni a apărut, conform România Liberă, în octombrie 1991. ICA deţinea la înfiinţare 49% din acţiuni, iar Crescent-ul lui Voiculescu, majoritatea de 51%. În termen de câţiva ani, prin majorări succesive ale capitalului social la care institutul nu făcea faţă, Voiculescu a reuşit să determine ICA să-i aducă în cadrul asocierii parte din clădiri şi terenurile din Băneasa, ce constituiau adevărata miză a afacerii.

Voiculescu voia însă toate cercetările ICA şi a fost ajutat să-şi atingă scopul de Adrian Năstase şi PSD. În 2002, guvernul Năstase a transformat Institutul de Chimie Alimentară (devenit ulterior Institutul de Cercetări Alimentare) în societate pe acţiuni, proprietar integral fiind Agenţia Domeniilor Statului. Un an mai târziu, în 2003, fără a publica în Monitorul Oficial decizia de privatizare, aşa cum prevede legislaţia, ADS a scos la vânzare Institutul de Cercetări Alimentare, licitaţia fiind disputată doar de doi "investitori": Grivco şi fostul director al Institutului, Gheorghe Mencincopschi, care îl ajutase pe Voiculescu şi în problema aportului cu terenurile din Băneasa în cadrul asocierii Bioprod din care Crescent ieşise în anii '95-'96.

Corpul de Control din Ministerul Agriculturii s-a sesizat la vremea respectivă în legătură cu nerespectarea obligaţiei de publicare în Monitorul Oficial a deciziei de privatizare, însă ministrul de atunci, Ilie Sârbu (socrul lui V. Ponta), a "rezolvat situaţia" publicând retroactiv respectivul anunţ, ceea ce a permis Grivco să revină în licitaţie şi cu 100.000 de euro să devină proprietar al terenurilor institutului, a căror valoare de piaţă este estimată în prezent la 60 de milioane de euro.

Ulterior, Voiculescu a schimbat şi structura acţionariatului SC Institutul de Cercetări Alimentare, trecând 92% din acţiuni pe numele său, iar diferenţa pe numele fiicelor sau ale amicilor de afaceri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne