Danemarca şi violenţa împotriva femeilor (presă)

(photos.com)

Danemarca înregistrează cel mai ridicat procent de denunţuri privind violenţa împotriva femeilor din UE, nu doar în mediul familial ci şi la locul de muncă. Un sondaj publicat recent de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) relevă că 52% la sută dintre femeile daneze consideră că au suferit o anumită formă de violenţă fizică/sau sexuală, faţă de media europeană care este de 33%, informează ziarul El Pais.

Cotidianul spaniol publică reportaje din fiecare din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu o populaţie de 500 de milioane de cetăţeni, chemaţi să aleagă, între 22-25 mai, 751 de eurodeputaţi care vor face parte din Parlamentul European pentru următorii cinci ani.

Restul Scandinaviei apare de asemenea în fruntea acestui sondaj. În aceste ţări, integrarea femeii pe piaţa muncii a avut loc cu mult înaintea ţărilor din estul sau din sudul Europei, iar apărarea valorilor progresiste este împărtăşită de ambele sexe. Experţii semnalează şi sistemul care facilitează denunţurile ca unul din factorii care explică aceste date. În cazul danez, venirea familiilor de refugiaţi şi imigranţi proveniţi din alte culturi ar fi - potrivit experţilor - unul din motive. Şi nu în ultimul rând o posibilă explicaţie ar fi şi educaţia excesiv de progresivă.

Graţie ajutoarelor primite de la statul bunăstării, danezele au intrat în tabăra femeilor independente, în frunte cu prima femeie prim-ministru, Helle Thorning-Schmidt, şi a grupului reprezentativ de 17% de daneze care ocupă posturi de conducere (media comunitară este de 9,5%) în companiile care operează în ţară. În Danemarca se împlinesc, anul viitor, 100 de ani de când femeile au primit drept de vot, prima treaptă a egalităţii între sexe.

Multe femei agresate abandonează ţara şi se duc în Suedia, unde limba este similară, iar efortul de adaptare mai mic. Altele îşi schimbă numele, sau identitatea. Obiectivul este de a se simţi sigure şi de a putea începe de la zero. De 14 ani de când este directoare la Centrul femeilor maltratate din Frederiksvark, Lene Hakmand a văzut multe cazuri. Statul acordă, pe lângă sprijin psihologic şi logistic, aşa numitul 'kontanthjalp', un ajutor de circa 10.000 de coroane pe lună neimpozabil (1.400 de euro), spune ea. Independenţa, inclusiv cea financiară, face să crească numărul femeilor care, deşi au fost cândva victime ale violenţei conjugale, reuşesc să depăşească momentul şi să-şi vadă de viaţă. 'Doar 10% dintre ele se întorc la cei care le-au maltratat, în condiţiile în care, cu ani în urmă, procentul era de 50%', subliniază Lene.

În mandatul fostului premier Anders Fogh Rasmussen (2001-2009) a fost aprobată prima lege strategică care combate violenţa împotriva femeilor. O lege care, între altele, stipulează că victima nu este obligată să-şi denunţe agresorul şi că poliţia o poate face în locul ei. Graţie acestei legi, femeile primesc consiliere din partea unui asistent social care le ajută să-şi găsească o casă şi o şcoală pentru copiii lor şi să se ţină departe de agresorul lor.

Este principala explicaţie pentru care raportul privind violenţa împotriva femeilor realizat în rândul celor 28 de membri ai UE plasează Danemarca drept ţara cu cele mai multe cazuri de violenţă conjugală, dar nu este singura. Potrivit experţilor, în Danemarca există însă mai puţine tabuuri decât în ţările din sudul Europei, iar femeile vorbesc mai deschis despre acest lucru.

În opinia lui Morten Kjaum, directorul FRA - centrul care a făcut statistica pentru Eurostat - Danemarca are însă o problemă reală cu violenţa conjugală pe care atât societatea, cât şi instituţiile o neglijează. 'Într-o societate industrializată şi progresistă ca cea daneză fetelor li se dă libertate foarte devreme, dar este o libertate prost înţeleasă şi puţin controlată. De la 8, 9 şi 10 ani fetele se deplasează singure în oraş, fără să fie conştiente nici de pericole, nici de cum trebuie să se apere', spune Kjaum.

Birgit Soederber, preşedinta Centrului de primire pentru femei din Danemarca, oferă exemple concrete. 'Când facem campanii de avertizare cu privire la violenţa împotriva adolescentelor, multe licee ne refuză şi spun că nu este nevoie, ca la şcoala lor nu există astfel de comportamente împotriva fetelor de 13, 14 sau 15 ani, vârstele la care acestea încep o relaţie', explică ea. Părinţii lucrează până târziu şi nu au timp suficient pentru a vorbi cu copiii lor. 'Rezultatul este că tinerii noştri devin mai vulnerabili în faţa violenţei şi hărţuirii sexuale decât în alte ţări europene', conchide ea.