Decizia CCR în cazul OUG 13 provoacă revoltă: "Este de o nemernicie fără margini"

A sosit mult aşteptata motivare a deciziei CCR potrivit căreia DNA a fost acuzată că a perturbat "buna activitate" a Guvernului Grindeanu anchetând modul în care a fost elaborată infama OUG 13 care mutila Codurile penale. Veştile nu sunt tocmai bune, a remarcat avocata Elenina Nicuţ.
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar (Epoch Times România)

După cum era de aşteptat, decizia Curţii Constituţionale în cazul OUG 13 este de o nemernicie fără margini. Să mulţumim CCR pentru această golănie de decizie şi să ţinem minte bine ziua de azi, ziua de care ne va fi tot nouă ruşine peste ani, că lor sigur nu, a tras un semnal de alarmă vineri, pe pagina sa de Facebook, avocata Elenina Nicuţ.

Concret, avocata arată că:

1. CCR dă din burtă imunitate şi miniştrilor pe activitatea de legiferare;

2. CCR a fost sesizată pe conflict între DNA şi Guvern, dar se răţoieşte pe pagini întregi la DNA că i-a luat ei din atribuţii;

3. CCR ia la mână o ordonanţă de începere a urmăririi penale in rem şi, interpretând legea şi faptele, practic o desfiinţează; faptul că nu e competentă să facă aşa ceva, cu asta ocupandu-se prin Constituţie alte autorităţi, e desigur un fleac;

4. CCR dezincriminează o serie de infracţiuni, aplicând indirect metoda "este constituţional în măsura în care"; nu contează că ea cu gura ei a spus în mai multe rânduri că, în cadrul unei sesizări pe conflict, nu se poate analiza constituţionalitatea unui act;

5. CCR trasează un zid gros între Parchet şi emitenţii de acte normative, zid pe care scrie "pe aici nu se trece!".

6. CCR a pus cruce dosarului de la Parchetul General care în baza acestei decizii va fi închis.

"Toate cele de mai sus s-au petrecut în contextul în care aceeaşi CCR a avut pe masă 4 sesizări privind OUG 13 şi situaţia generată de ea, şi a refuzat să se soluţioneze pe fond, spălându-se pe mâini ca Pilat din Pont", a adăugat Elenina Nicuţ.

Pentru mai multe detalii citiţi Motivarea CCR în cazul OUG 13: DNA, pusă la zid. Livia Stanciu, opinie separată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne