Ce mai coc senatorii. Clemenţă pentru corupţi şi falsificatori

În timp ce Şerban Nicolae se zbate să-i graţieze pe cei care au luat mită şi au comis abuz în serviciu, alţi senatori lucrează pentru a-i elibera şi pe cei vinovaţi de fals intelectual şi fals informatic.
Serban Nicolae(lider de grup PSD la Senat),
Serban Nicolae(lider de grup PSD la Senat), (Florin Chirila/Epoch Times)

Amendamentul prin care Şerban Nicolae propune ca deţinuţii condamnaţi pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu să beneficieze de graţieri nu este singura surpriză pentru corupţi la care se lucrează în Parlament. Pe lângă excluderea a numeroase fapte de corupţie de pe lista infracţiunilor ce nu beneficiază de clemenţă, Nicolae mai propune şi alte amendamente care ar putea crea premisele pentru o eventuală graţiere parţială a lui Dan Voiculescu, de exemplu.

Astfel, liderul senatorilor PSD propune, de exemplu, graţieri parţiale generoase pentru cei cu pedepse de până la 10 ani inclusiv. Astfel celor condamnaţi la 10 ani ar urma să li se scadă jumătate din restul rămas de executat. De graţieri parţiale generoase vor avea parte şi cei cu condamnări sub 10 ani în timp ce persoanele condamnate pentru până la 3 ani ar urma să fie graţiate total.

Potrivit amendamentelor senatorului PSD, pedepsele ar urma să fie graţiate astfel, conform Adevărul:

în întregime, pedepsele de până la trei ani inclusiv, în întregime, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de trei ani. Deci cei condamnaţi la 7 ani de închisoare şi care au ispăşit deja patru ani şi o zi sunt liberaţi;

parţial, cu trei ani, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani. Astfel, celor condamnaţi la 7 ani de închisoare care au executat o singură zi din pedeapsă li se scad automat trei ani din cei 7;

parţial, trei pătrimi din restul rămas neexecutat din pedepsele de până la 10 ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de patru ani. Deci cei care au executat executat 6 ani şi o zi, din cei patru ani rămaşi mai execută doar un an;

parţial, jumătate din restul rămas de executat din pedepsele de până la 10 ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani. Deci celor condamnaţi la 10 ani, dar au executat o singură zi, li se scad din pedeapsă cinci ani.

Şerban Nicolae nu e singur pe baricade

Gând la gând cu Şerban Nicolae, senatorii Csaszar Karoly Zsolt şi Tanczos Barna propun şi ei ca pedepsele pentru falsul în înscrisuri oficiale, falsul intelectual şi falsul informatic să fie graţiate, eliminându-le din lista pedepselor exceptate de la graţiere prevăzută la artl 5 în forma iniţială a proiectului legii graţierii, arată Hotnews. Întâmplător sau nu, Tanczos Barna a fost pus sub urmărire penală de DNA, în 2014, pentru fals intelectual.

Astfel:

La Art. 5 alin (2), lit.A se modifică în felul următor:
Punctul 41) se elimină. (sen. Csaszar Karoly Zsolt, Tanczos Barna) - falsul material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin 2
Punctul 42) se elimină. (sen. Csaszar Karoly Zsolt, Tanczos Barna) - falsul intelectual, prevăzut de art. 321
Punctul 43) se elimină. (sen. Csaszar Karoly Zsolt, Tanczos Barna) - falsul informatic, prevăzut de art. 325.

La rândul său, senatorul PSD Liviu Brăiloiu propune modificarea articolului 2 astfel încât să fie graţiaţi toţi cei care au peste 70 de ani precum şi graţierea cu 1/2 a pedepselor cu închisoare aplicate: femeilor însărcinate şi persoanelor care au în întreţinere minori cu vârstă de până la 14 ani, dacă nu li s-au interzis drepturile părinteşti prin hotărâre judecătorească. Acelaşi amendament a fost depus şi de senatorii Csaszar Kroly Zsolt şi Tanczos Barna.

Şi articolul care condiţionează graţierea de achitarea despăgubirilor a beneficiat de atenţia aleşilor.

Astfel, dacă în forma iniţială articolul prevede că: "Graţierea prevăzută la art. 1-2 este condiţionată de achitarea, în termen de 1 an de la condamnarea definitivă sau, după caz, de la punerea în libertate, a despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă", senatorul PSD Liviu Tit Brăiloiu propune următoarea formă:

"Graţierea prevăzută la art. 1-2 este condiţionată de achitarea, anterior punerii în libertate, a cheltuielilor de judecată şi a despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată către partea civilă prin hotărâre judecătorească definitivă."

Amendamentele propuse de aleşi vor fi dezbătute şi votate în şedinţa comisiei juridice pe 21 martie, când ar urma să fie dat şi un raport pe proiectul legii graţierii. Ulterior, proiectul de lege va merge la plenul Senatului, în calitate de prima cameră sesizată.

Articolul integral poate fi citit aici