Dinastiile chineze: Ming (1368–1644)

Dinastia Ming (1368–1644).
Dinastia Ming (1368–1644). (Shen Yun)

Primul împărat al dinastiei Ming, Ming Taizu, nu părea să fie destinat lumii împărăteşti. Născut ca fiu al unui ţăran chinez pe nume Zhu Yuanzhang, el s-a dedicat la început vieţii de călugăr budist. Dar, atunci când dinastia Yuan, condusă de mongoli, a slăbit din cauza rivalităţilor interne, Zhu s-a alăturat rebelilor şi, în scurt timp a ajuns în fruntea unei armate puternice.

În 1368, la mulţi ani după ce armata sa a cucerit Nanking, Zhu s-a autoproclamat împărat şi a fondat dinastia Ming, aducând din nou etnia Han la conducerea Chinei. În următoarele două secole, influenţa Chinei a crescut, regional şi global. Au fost scrise trei dintre cele patru opere clasice ale literaturii chineze şi au fost construite magnificele palate ale Oraşului Interzis.

Dinastia Ming a atins apogeul în timpul domniei celui de al treilea împărat, Ming Chengzu (1403-1424). Acesta a mutat capitala de la Nanjing la Beijing, a excelat ca strateg militar, a construit Oraşul Interzis şi a adus contribuţii importante la explorarea lumii şi la dezvoltarea ştiinţelor umaniste. Ming Chengzu şi-a câştigat titlul de Yongle, care înseamnă "Fericirea Perpetuă". Acest titlu reflectă prosperitatea şi succesul epocii sale, precum şi succesele militare şi culturale din acea vreme, care pot rivaliza cu cele ale marilor dinastii Han şi Tang.

Printre contribuţiile lui Ming Chengzu la cultura chineză, se numără finalizarea Enciclopediei Yongle, un volum monumental care include subiecte diverse începând de la astronomie la medicină şi la teoria yin-yang. Textul integral depăşea 3,7 miliarde de cuvinte şi păstra multe lucrări antice, însă, din nefericire, în prezent doar unele părţi ale cărţii mai există, fiind distrus de comunişti.

Religia şi filozofia au avut un loc important în timpul dinastiei Ming. Taoismul a înflorit, în special, în timpul domniei împăratului Jiajing (1521-1567). Discipol pios şi devotat şcolii taoiste, el a construit trei temple celebre la Beijing: Templul Soarelui, Templul Pământului şi Templul Lunii.

Printre contribuţiile cele mai durabile ale epocii Ming au existat trei romane, scrise în stil arhaic, ale căror povestiri se află încă printre piesele cele mai îndragite ale literaturii chineze: “Romanul celor Trei Regate”, “Haiducii” şi celebra epopee mistică “Călătorie spre Soare-Apune”, care a fost tradusă şi în română.

Trei personaje importante simbolizează realizările proprii dinastiei Ming:

1) Zheng He (1371-1433): a fost un amiral, care a primit de la împărat misiunea de a explora Oceanul Indian şi Pacific. El a întreprins şapte călătorii în 28 de ani, a vizitat mai mult de 30 de ţări, ajungând până în Africa de Est şi în Marea Roşie. Potrivit unor istorici, el a ajuns şi în America (cu câteva zeci de ani înaintea lui Cristofor Columb). Expediţiile sale au ajutat în promovarea comerţului internaţional şi răspândirea culturii chineze.

2) Li Shizhen (1518-1593): a fost un eminent doctor care practica şi acupunctura, precum şi negustor de plante medicinale. Li Shizhen a scris volumul "Culegerea Materiei Medica", lucrarea cea mai detaliată de medicină tradiţională chineză, care este considerată şi în zilele nostre drept o lucrare de referinţă.

3) Wang Yangming (1472-1529): a fost un filozof şi oficial în timpul domniei împăratului Jiajing. Wang a promovat şcoala neo-confucianistă, care a devenit una dintre cele mai importante ramuri ale filosofiei confucianiste.

După domnia împăratului Shenzong (1573-1620), dinastia Ming a intrat în declin. Ultimii săi ani au fost afectaţi de corupţie şi de conspiraţiile funcţionarilor eunuci, iar în 1644, dinastia a luat sfârşit ca urmare a unei revolte conduse de Li Zicheng, care a provocat sinuciderea împăratului Weizong.