Diplomaţia turcă, în picaj
Când armata egipteană l-a demis în iulie pe preşedintele Mohamed Morsi, de la Frăţia Musulmană, aliată şi protejată de liderii Partidului pentru Justiţie şi Dezvoltare (AKP) al premierului Erdogan, guvernul turc a calificat gestul drept inacceptabil. Turcia a lansat o campanie internaţională de condamnare a noului leadership militar egiptean care nu a găsit ecou în aproape nicio ţară, provocând izolarea Ankarei. Turcia nici măcar nu a reuşit ca Organizaţia Conferinţei Islamice (OCI, condusă de turcul Ekmeleddin Ihsanoglu) să obţină adoptarea unei poziţii ferme împotriva loviturii militare din Egipt, notează marţi ziarul ABC.
Diplomaţia turcă s-a numărat întotdeauna printre cele mai de succes din lume, cu o tradiţie care datează din epoca ambasadelor otomane, iar numirea lui Ahmet Davutoglu ca ministru de externe a marcat începerea epocii de aur. Davutoglu a fost artizanul aşa-numitei 'politici zero' prin care s-a încercat în ultimii ani o rezolvare negociată a tuturor conflictelor pe care Turcia le avea cu ţările vecine. Iar cu timpul rezultatele au fost spectaculoase. Forţele armate elene şi turce au încetat să se mai considere o ameninţare, Armenia şi Turcia şi-au pus serios posibilitatea de a redeschide frontierele şi chiar spinoasa problemă a diviziunii Ciprului părea pe punctul de a se rezolva.
Relaţiile cu Iranul, Irakul şi Siria s-au ameliorat semnificativ. Turcia a sprijinit propunerea iraniană de a îmbogăţi uraniul în afara teritoriului său, atrăgându-şi simpatia Teheranului iar cuplul Erdogan a legat relaţii personale strânse cu soţii Assad, perechea prezidenţială siriană. Ankara a început să exercite ca mediator în politica libaneză, a anulat vizele pentru cetăţenii tuturor ţărilor din zonă şi preconiza chiar o zonă economică comună cu Iordania, Liban, Siria şi alte ţări arabe.
Azi este suficient să arunci o privire pe hartă pentru a vedea că situaţia s-a schimbat radical. Dintre toate ţările cu care împarte frontiera, doar Georgia pare să nu aibă fricţiuni cu Turcia. Relaţiile cu Armenia au rămas la fel de îngheţate, are contencioase cu Grecia (pentru insulele din marea Egee şi problema Ciprului), cu Bulgaria (pentru instalarea centralelor nucleare în apropiere de frontiera turcă) şi cu Israelul pentru asaltul asupra flotilei din Gaza în care au murit nouă turci.
Turcia şi-a sacrificat rolul de protagonist laic, democratic şi imparţial în Orientul Mijlociu pe altarul politicii externe a AKP, în asemenea măsură încât Ankara nu mai poate juca rolul de mediator efectiv în conflictele şi crizele regionale, asigură analistul politic Cenk Sidar. 'Departe de politica 'zero probleme' , Turcia s-a trezit azi cu prea multe crize diplomatice şi probleme de securitate naţională', precizează el.
Un exemplu clar al acestei deteriorări sunt vizitele oficiale ale premierului Erdogan în Africa de Nord. În timpul turneului său de acum doi ani, primul ministru a fost aclamat de populaţiile ţarilor pe care le-a vizitat, iar în Egipt mai există încă panouri publicitare care mulţumesc ajutorului dat de Turcia. În ultima sa vizită din iunie însă, masa admiratorilor a scăzut simţitor în Tunisia şi Maroc şi nu au lipsit nici huiduielile. Iar în ultimele săptămâni, atentatul asupra unei misiuni diplomatice turce din Somalia - al cărei principal donator este Turcia - şi răpirea în Liban a celor doi piloţi ai liniilor Turkish Airlines, au dat clar de înţeles că Turcia nu mai este văzută cu ochi la fel de buni în vecinătate.
