Divizia de inteligenţă israeliană 9900

Satelit
Satelit (- / AFP / Getty Images)

Luptele moderne sunt decise de capacitatea inventatorilor şi dezvoltatorilor de tehnologii avansate, care permit implementarea noilor tehnici de luptă considerate science fiction cu câteva decenii în urmă.

Existenţa agenţiei de informaţii sub acoperire IDF 9900 susţine această teorie. Unitatea este menţionată oficial ca "unitatea sateliţilor" din cadrul "echipei de informaţii vizuale", o parte din Divizia de Informaţii.

Precizie, inteligenţă vizuală în timp real - acestea sunt abilităţile esenţiale pentru câştigarea luptelor militare moderne. Acest tip de inteligenţă unică este prezentată de 9900, nu numai pentru analiştii din cadrul Diviziei de Informaţii, ci şi comandanţilor din teren, astfel încât aceştia să poată afla exact ceea ce face inamicul, oriunde s-ar afla acesta pe câmpul de luptă, inclusiv în diferitele zone moarte. Aceste informaţii sunt colectate de 9900 folosind sateliţii care gravitează pe orbita Pământului, deasupra arenei de luptă. În plus faţă de sateliţi, 9900 utilizează aeronave cu echipaj cu sau fără pilot, supraveghere umană sau non-umană, precum şi senzori avansaţi capabili să distingă între real şi fals, scrie Israel Homeland Security.

În vara anului 2010, satelitul Ofek-9 a fost lansat cu succes, alăturându-se celorlalţi sateliţi de apărare aflaţi pe orbită: Ofek-5, Ofek-7, Eros A, Eros B şi unul dintre cei mai avansaţi sateliţi din lume - TecSAR.

Ofek-9 are capabilităţi unice de identificare - poate urmări mai multe ţinte simultan şi în 3D, poate aduna informaţii vizuale chiar şi prin cerul acoperit cu nori groşi, poate primi şi transmite imagini vizuale pe timp de noapte şi în condiţii meteorologice aspre şi afişa imagini de înaltă rezoluţie şi, de asemenea, este capabil să acopere suprafeţe vaste.

În acelaşi timp, Ofek-9 are o capacitate unică - operatorii din Israel îi pot îndrepta camerele de luat vederi către diferite obiective, indiferent de locul unde se află pe orbită. Satelitul poate primi comenzi de la staţiile de la sol de oriunde s-ar afla acestea, nu doar direct de sub el. De obicei conectivitatea între Ofek-9, TecSAR şi alţi sateliţi de apărare funcţionează continuu şi permite supravegherea de arii şi obiectivele aflate la mii de kilometri depărtare de Israel, inclusiv Iranul.

Operatorii unităţii sateliţilor lucrează în buncăre subterane şi controlează supravegherea prin sateliţii şi utilizează de asemenea şi vehicule aeriene fără pilot (UAV), pentru a aduna informaţii când este vorba de distanţe mai mici.

Un exemplu al abilităţilor serviciului 9900 a fost prezentat în 2009 de comandantul reţelei vizuale IDF, colonelul Eli Polack, la o convenţie de explorare spaţială a Institutului Fischer şi Ministerul Ştiinţei. În timpul convenţiei a fost afişat un model 3D al instalaţiei de îmbogăţire a uraniului din Netanz, inclusiv al structurilor subterane.

"Fără sateliţi Israelul, probabil, nu ar fi putut opera la această magnitudine", a declarat polonezul.

Nu este niciun secret faptul că Israelul este o "superputere în domeniul sateliţilor". Cercetătorii israelieni explică faptul că "şapte ţări funcţionează astăzi în spaţiu folosindu-şi propriile cunoştinţe şi capacităţi". Israelul se află imediat după Statele Unite în ceea ce priveşte calitatea sateliţilor şi tehnologiilor, şi este unul dintre singurele state care produce atât sateliţi avansaţi cât şi lansatoarele acestora. Unul dintre avantajele unice ale Israelului este dezvoltarea de sateliţi uşori, aproape de dimensiunea unui frigider de casă.

Folosind capacităţile 9900, IDF transmite imagini 3D ale obiectivelor către forţele din teren, care utilizând aceste informaţii ştiu exact unde să se ducă şi ce pericole sunt în faţă. În plus, unitatea furnizează forţelor hărţi detaliate, nu fotografii prin satelit simple, ci hărţi detaliate 3D, care includ toate trasee şi obiective.

Unitatea 9900 furnizează informaţii în timp real la toate nivelurile - de la conducerea politică, la factorii de decizie de la vârful ierarhiei armatei, până la comandanţii de batalion şi unităţile mai mici. Din moment ce 9900 poate monitoriza ţări îndepărtate, cea mai mare parte a cererii de informaţii vine de la organele de apărare.

Comandantul unităţii explică: "Informaţia este trimisă imediat după primirea cererii. Îndreptăm imediat o cameră a satelitului în zona solicitată. Din moment ce Israelul are 10 sateliţi, fiecare orbitând Pământul la fiecare oră şi jumătate, sau cam aşa ceva, avem un mod eficient de acoperire la nivel mondial. Un sistem Elbit, de exemplu, sincronizează activităţile de supraveghere într-o anumită ordine, şi acesta este modul în care primim informaţiile în timp real".

Unitatea 9900 se ocupă cu mai mult decât colectarea de simple informaţii, ea ajută, de asemenea, şi la operaţiuni complexe întreprinse de către forţele speciale IDF şi Forţele Aeriene.

"Astăzi ştim cum să construim un model precis, miniaturizat al ţintei, sau să rulăm o simulare 3D, permiţându-le astfel luptătorilor să înţeleagă cum stau de fapt lucrurile", adaugă comandantul. "Asistăm toate nivelurile, de la centrul de comandă, la soldaţii de pe teren, în timp ce în trecut puteam asista doar centrul de comandă".

Comandantul a adăugat de asemenea că "unităţile de teren au devenit foarte familiarizate cu capacităţile noastre în ultimii ani, iar cererile lor de asistenţă pre-operaţiuni au crescut. Astăzi ştim cum să trimitem luptătorilor fotografiile aeriene de teren în timp foarte scurt. Imaginile primite de către comandanţi reflectă realitatea. Actualizăm informaţiile astfel încât forţele terestre ştiu totul până la conţinutul fiecărei case şi chiar şi camerele din ele, ce se întâmplă în zona în care sunt şi la ce se pot aştepta de-a lungul drumului. Specialitatea noastră nu este doar colectarea de informaţii, ci de asemenea streaming-ul acelor informaţii de care este nevoie în timp real".

Unitatea 9900 a primit noi sisteme de procesare a informaţiilor care îi permit să utilizeze pe deplin informaţiile colectate. Unitatea poate primi cereri de la diferite IDF şi surse comunitare de informaţii în orice moment şi poate asista la monitorizare şi documentare. În trecut, unitatea trebuia să proceseze fotografiile realizate cu câteva zile înainte de operaţiune, dar acum se pot transmite în timp real imaginile, chiar dacă această operaţiune are loc la mii de kilometri distanţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe