Dobrovie: Dragnea vrea distrugerea justiţiei, graţierea corupţilor şi preluarea tuturor pârghiilor puterii

Devine din ce în ce mai clar că PSD şi ALDE au un singur model - Rusia ţarului Vladimir Putin, a tras un semnal de alarmă deputatul Matei Dobrovie.
Matei Dobrovie (USR)
Matei Dobrovie (USR) (Epoch Times România)

Să râdem cu PSD!? Unul dintre lucrurile pe care i le-a reproşat liderul suprem Liviu Dragnea premierului Sorin Grindeanu a fost faptul că nu a realizat "dezvoltarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă, respectând sancţiunile UE", a remarcat, pe pagina sa de Facebook, deputatul USR Matei Dobrovie.

"Gura păcătosului adevăr grăieşte. Am mai scris mai demult despre faptul că PSD şi ALDE au un singur model: Rusia lui Putin. Acum lucrurile se confirmă: planul era distrugerea justiţiei, a DNA, graţierea corupţilor şi preluarea tuturor pârghiilor puterii de către tovarăşul Dragnea. Verticala puterii liderului din Kiseleff", a precizat Dobrovie.

Potrivit deputatului, planul lui Dragnea a înregistrat însă întârzieri din păcate pentru el şi din fericire pentru noi toţi: tehnocratul Tudorel Toader nu a fost atât de prompt ca Iordache cu pragul la abuzul în serviciu, şi nici cu o OUG 13 bis. În raportul de evaluare se reproşează ca măsuri neîndeplinite relevante: legea răspunderii magistraţilor, aplicarea de îndată a deciziilor CCR, program de măsuri imediate pentru rezolvarea situaţiei din penitenciare.

"Grindeanu a devenit prea independent, iar legea salarizării unice s-a dovedit o minciună gogonată. Nu întâmplător au început să lucreze tovarăşii de la PSD şi la legi care să îngreuneze funcţionarea ONG-urilor. Modelul este tot Rusia, unde acestea sunt înregistrate ca agenţi străini. Degeaba acum Dragnea îşi debarcă propriul guvern de lachei. Grindeanu este găsit ţap ispăşitor pentru că Programul de Guvernare nu poate fi pus în aplicare, pentru că toate măsurile populiste din campanie nu sunt sustenabile, pentru că nu au de unde să ia banii", a apreciat Dobrovie.

În opinia deputatului, demiterea Guvernului este menită să ascundă un dezastru mult mai mare care ne va costa pe toţi: dezastrul economic, creşterea deficitului, a datoriei publice şi altele.

"Revenind la partea de politică externă din evaluarea Guvernului Grindeanu, i se reproşează nici mai mult nici mai puţin acestuia că nu a dezvoltat capacităţile de apărare ale UE şi politică comună de securitate şi apărare. Cu alte cuvinte, Sorinel nu a făcut armata europeană. Mai mult şi mai ridicol, că nu a susţinut extinderea UE cu ţările din Balcanii de Vest, că nu a eficientizat Parteneriatul Estic şi că nu a pus în valoare parteneriatele României în plan bilateral şi multilateral. În schimb, pregătirea pentru preluarea Preşedinţiei Consiliului UE în semestrul I 2019 este considerată o măsură parţial împlinită", a continuat Dobrovie.

În acest context, deputatul a ajuns la concluzia că logica lui Dragnea şi a "acoliţilor" săi este "de-a dreptul inversă şi halucinantă".

"În final, vestea şi mai proastă este că în locul lui Grindeanu se pregăteşte instalarea lui Tăriceanu, acel al doilea om în stat care tună şi fulgeră împotriva UE şi vrea să poziţioneze România alături de ţările grupului de la Vişegrad. Viitorul nu sună deloc bine", a conchis Dobrovie.