Dodon a promulgat legile controversate. Opoziţia: Actele „banditeşti-nocturne” vor fi contestate la Curtea Constituţională

Implementarea iniţiativelor legislative recente ameninţă serios stabilitatea macroeconomică şi financiară a R. Moldova, care este deja afectată sever de pandemia COVID-19, afirmă reprezentantul permanent al FMI la Chişinău.
Igor Dodon, ex-preşedinte a R. Moldova
Igor Dodon, ex-preşedinte a R. Moldova (facebook.com/Igor Dodon)
Tatiana Chiriac
20.12.2020

Înainte de a pleca din funcţie, preşedintele în exerciţiu Igor Dodon a promulgat un nou set de legi controversate votate miercuri, până la miezul nopţii de către majoritatea neformală PSRM-Şor şi Pentru Moldova chiar dacă actele normative au fost criticate de către Opoziţie, experţi, parteneri occidentali şi donatori ai Republicii Moldova.

Acesta a anunţat vineri pe contul său de Facebook că este vorba despre câteva legi importante, aşteptate de cetăţeni” şi anume: legea de anulare a legii „miliardului furat”, privind reducerea vârstei de pensionare, controversatul „pachet Găgăuzia”, cu privire la activitatea farmaceutică care presupune că la solicitare, prospectele medicamentelor să fie oferite de farmacii și instituţiile medicale în limba de stat ori în limba rusă.

De asemenea, legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova care prevede restabilirea statutului limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică dar şi amendamente la codul serviciilor media audiovizuale „prin care a fost anulată cenzura la posturile TV”.

În curând, pe micile ecrane ale cetăţenilor R. Moldova vor reveni buletinele informative ale posturilor TV din Rusia, dar și câteva canale TV, interzise până acum, a adăugat preşedintele în exerciţiu.

Partidul Acţiune şi Solidaritate dar şi Platforma DA au anunţat că vor contesta la Curtea Constituţională majoritatea legilor votate pe 16 decembrie, din motive de procedură, cât şi de conţinut.

Formaţiunile susţin că toate legile adoptate în „miercurea neagră” ridică mari probleme de constituţionalitate întrucât amendamentele care majorează veniturile sau cheltuielile trebuie obligatoriu acceptate de Guvern, iar unele legi care au fost votate nu au avizul Guvernului, ceea ce contravine Constituţiei.

Mai mult, există şi legi unde Guvernul a spus că lasă decizia la discreţia Parlamentului ceea ce, la fel, este neconstituţional. Constituţia spune că trebuie acceptul Guvernului, oricare altă abordare fiind neconstituţională.

Reprezentantul permanent al FMI la Chişinău a declarat, în context, că implementarea iniţiativelor legislative recente ameninţă serios stabilitatea macroeconomică şi financiară a Republicii Moldova, care este deja afectată sever de pandemia COVID-19.

În loc să ne gândim cum soluţionăm criza pandemică şi economică, trebuie să ne batem capul cum anulăm „toate porcăriile” votate de PSRM şi Şor, a ţinut să sublinieze deputatul Platformei DA Dinu Plângău, menţionând că se revine la o perioadă a banditismului din anii 90.

Potrivit parlamentarului, nimeni nu cunoaşte textele finale ale unor proiecte, pe lângă „votul banditesc – nocturn”, oamenii mai fac modificări din mers, schimbă rapoarte, etc. „De 2 zile încerc să am textul final al unor proiecte astfel încât să ştiu ce pot contesta şi nu le pot obţine de la secretariat. Culmea-i că Dodon deja declară că a promulgat mai multe proiecte.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor