Dosarul ANRP al lui Oltean, restituit la DNA. Procurorii nu şi-au făcut treaba bine

Ajuns pe masa Înaltei Curţi, unul dintre celebrele dosare ANRP care îi are ca protagonişti pe Ioan Oltean, Crinuţa Dumitrean & Co, se întoarce la DNA pentru că procurorii nu şi-au făcut treaba bine.
Declaraţii de presă, Ioan Oltean, la Parlamentul României
Declaraţii de presă, Ioan Oltean, la Parlamentul României (Epoch Times România)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a restituit la DNA dosarul în care fostul "greu" PDL Ioan Oltean este acuzat, alături de fosta şefă ANRP Crinuţa Dumitrean, de acordarea unor despăgubiri supraevaluate pentru un teren.

Din decizia respectivă, care este definitivă, reiese că motivul restituirii îl constituie faptul că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit de către DNA, iar neregularitatea rechizitoriului nu a fost remediată la timp de procurori, astfel încât nu se poate stabili obiectul sau limitele judecăţii.

Jurnalistul Alexa Costache, specializat în domeniul Justiţiei, a explicat situaţia pe pagina sa de Facebook:

"Trebuie spus lucrul asta: Înalta Curte a restituit dosarul ANRP 4 la DNA pentru că procurorii nu că nu au fost în stare să dovedească acuzaţiile aduse (nu s-a ajuns la stadiul ăla), ci nici măcar nu au fost în stare să descrie clar acuzaţiile formulate. Pur si simplu, judecătoarele ÎCCJ Cristina Rotaru şi Ioana Ilie nu au înţeles ce vor să spună procurorii DNA în rechizitoriu. Aşa că s-a restituit pentru refacerea actului de sesizare a instanţei.

Rechizitoriul este semnat de procuroarea DNA Dana Belciug şi confirmat de şeful de secţie Gheorghe Popovici. Nu mai vorbim că iniţial Ioan Oltean a fost acuzat că a primit un sac cu bani în curtea bisericii din Chitila, vreo 600 de mii de euro şi apoi s-a renunţat complet la această acuzaţie de luare de mită."

Pentru mai multe detalii despre dosarul lui Olteanu intraţi aici.