Două explozii dintr-o universitate siriană s-au soldat cu 83 de victime

Scena unei explozii masive la Universitatea din Alep, soldate cu zeci de morţi 15 ianuarie 2013. (- / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
16.01.2013

Două explozii au zguduit marţi una din cele mai mari universităţi din Siria, omorând 83 de oameni şi rănind alte câteva zeci, a relatat un grup de monitorizare, potrivit unui raport Reuters.

Vărsările de sânge au perturbat viaţa civililor din Siria de când o represiune guvernamentală violentă asupra demonstraţiilor paşnice pentru reforme democratice de la începutul anului 2011, a transformat neliniştile într-o insurgenţă armată ce doreşte răsturnarea preşedintelui Bashar al-Assad.

Unii activişti din Alep au declarat că un atac guvernamental a provocat exploziile, în timp ce televiziunea de stat a acuzat "teroriştii" - un termen pe care îl foloseşte de multe ori pentru a descrie rebelii - de lansarea a doua rachete în universitate. Un luptător rebel a declarat că exploziile par să fi fost provocate de rachete "sol-sol".

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un grup de monitorizare cu sediul în Marea Britanie, a declarat că 83 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci rănite, dar nu a putut identifica sursa exploziilor.

"Zeci de persoane sunt în stare critică", a declarat Observatorul într-un comunicat, citând medici şi studenţi.

Televiziunea de stat a arătat imagini cu un cadavru şi mai multe maşini arzând. Una dintre clădirile universitare a fost deteriorată.

Eforturile internaţionale de a găsi o soluţie politică la războiul civil din Siria au intrat în impas, tocmai când numărul morţilor ca urmare a conflictului a depăşit 60.000.

Criza a determinat sute de mii de oameni să fugă din ţară, mulţi dintre ei ajungând în Iordania, Liban şi Turcia, unde un incendiu într-o tabără din sud-estul ţării a ucis marţi o femeie siriană însărcinată şi pe cei trei copii ai săi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor