Dragnea, "clasic": Deţinuţii mor în închisori, Soros e rău, "o să vedem ce e cu binoamele astea"

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, la Antena 3, că Guvernul Grindeanu va convinge lumea că legea graţierii este bună. De asemenea, după ce a redus bugetul pentru penitenciare, Dragnea a pledat pentru îmbunatăţirea condiţiilor de trai ale deţinuţilor.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Eooch Times)

Invitat la Antena 3, marţi, la două zile după ce zeci de mii de oameni au protestat contra intenţiei PSD de a face graţieri, Liviu Dragnea a susţinut că, încet, încet actualul Guvern va convinge lumea că legea graţierii este bună şi că nu vor scăpa corupţii, violatorii sau pedofilii şi că legea nu va împiedica recuperarea prejudiciilor.

"Legea (graţierilor n.r.) nu va rezolva problema amenzilor primite de România pentru condiţiile din închisoare, dar e un prim pas. Azi am discutat mărirea alocaţiei de hrană pentru deţinuţi. Ştiaţi că aceasta e de doar 3 lei pe zi?! Ce mâncare îi poţi oferi unui deţinut cu această sumă?", a declarat liderul PSD, citat de Hotnews.

Referitor la "amenzile primite de România pentru condiţiile din închisori", amintim că marţi, întors de la Strasbourg, Iohannis a precizat că nici nu se pune problema unor presiuni sau a unei amenzi de 80 de milioane de euro impuse României de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, potrivit preşedintelui, "în mod eronat" în România s-a vehiculat că în decizia-pilot a CEDO se cere graţierea. Mai multe informaţii accesaţi aici.

Revenind la Dragnea, liderul PSD a profitat de invitaţia la Antena 3 pentru a relua laitmotivul celor care mor în închisori, precizând că i-a cerut, inclusiv marţi ministrului Justiţiei să spună câţi oameni au decedat în penitenciarele române.

"Sunt zeci, sute, mii?", s-a întrebat retoric Dragnea, adăugând că este nevoie de un pachet de măsuri.

"Am vorbit astăzi şi despre creşterea alocaţiei pentru raţia de mâncare. Ştiţi cât este acum? Trei lei pe zi pentru deţinut", a adăugat preşedintele PSD, aceasta în condiţiile în care guvernul său a redus bugetul acordat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Nu în ultimul rând, deşi a devenit deja de notorietate faptul că proiectul de OUG promovat de guvernul său va acorda graţieri parţiale inclusiv corupţilor - şi pe lângă ei violatorilor, ucigaşilor, pedofililor, dacă au împlinit 60 de ani sau sunt grav bolnavi sau au copii mici în întreţinere), Dragnea a negat că legea sa este dată pentru corupţi, să iasă din închisoare. "Minciună!", a acuzat Dragnea.

Desigur, liderul PSD a reluat şi tema Soros, afirmând că el are ceva împotriva acestuia.

"Eu am ceva împotriva lui Soros. Toate acţiunile finanţate sau făcute de el în România au făcut rău ţării."

Evident, din discursul lui Dragnea nu puteau lipsi "binoamele", aşadar preşedintele PSD a informat în emisiunea lui Gâdea că Şeful Comisiei parlamentare de control al SRI va începe să pună întrebări de mâine referitor la "acoperiţii din Justiţie" (justiţie care, reamintim, are pe rol numeroase dosare penale de politicieni, printre care şi dosarul lui Liviu Dragnea).

"O să vedem noi ce e şi cu rolul "binoamelor astea", a "avertizat" Dragnea.