"Erau copii, erau femei gravide. Au tras cu grenade!" - victimele violenţelor Jandarmeriei fac coadă la Parchet

Protest
Protest (Mihuţ Savu)

La Parchetul Militar s-a făcut coadă de cetăţeni care au venit să reclame agresiunile jandarmilor din noaptea de vineri când, reamintim, protestul Diasporei a fost spulberat cu nori de gaze lacrimogene. Traumatizaţi de grenadele cu gaze toxice aruncate înspre ei şi de violenţa dezlănţuită în Piaţă, oamenii cer ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere.

Redăm câteva fragmente din declaraţia dată de una dintre reclamante:

"La data de 10.08.2018, în jurul orei 18, ne-am dus la miting pentru a protesta paşnic. Din jumătate în jumătate de oră, "poliţiştii" sau "ţestoasele" au tras cu gaze lacrimogene şi grenade cu gaze toxice cauzatoare de sufocare şi intoxicare.

In jurul orei 21 au tras cu gaze şi grenade şi am luat de jos de lângă mine două cartuşe calde lungi de 10 cm.

Erau copii, erau femei gravide.

Mai târziu pe l a ora 11, a fost dezastru... s-a văzut la TV.. îmi este ruşine ca sunt româncă... cu toate că am speranţa că se va schimba în bine ceva...", se arată în declaraţie.

(.)