"Europa ar putea muri" - Macron îndeamnă la întărirea apărării şi la reforme economice

Emmanuel Macron
Emmanuel Macron (Getty Images)
Redacţia
26.04.2024

Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut joi apel la o apărare europeană mai puternică şi mai integrată, în timp ce şi-a prezentat viziunea sa pentru o Uniune Europeană mai asertivă pe scena mondială, realtează Reuters.

Într-un discurs susţinut la Universitatea Sorbona din Paris, el a mai spus că acest continent nu trebuie să devină un vasal al Statelor Unite.

"Există riscul ca Europa noastră să moară. Nu suntem echipaţi pentru a face faţă provocărilor", a afirmat Macron.

Cu doar trei ani rămaşi din al doilea şi ultimul său mandat, Macron, în vârstă de 46 de ani, vrea să le arate criticilor săi că îşi păstrează energia şi gândirea proaspătă care l-au propulsat la preşedinţie în 2017 şi că nu a devenit un lider "şchiop".

În discursul care a durat aproape două ore, el a avertizat că presiunile militare, economice şi de altă natură ar putea slăbi şi fragmenta UE.

Nu trebuie să i se permită Rusiei să câştige în Ucraina, a spus el, făcând apel la intensificarea capacităţii de securitate cibernetică a Europei, la legături mai strânse în domeniul apărării cu Marea Britanie post-Brexit şi la crearea unei academii europene pentru a pregăti personal militar de rang înalt.

Europenii ar trebui să acorde prioritate cumpărării de echipamente militare europene, a declarat el.

"Trebuie să producem mai mult, trebuie să producem mai repede şi trebuie să producem ca europeni", a spus Macron.

Discursul a primit un răspuns pozitiv din partea principalului partener al lui Macron în UE, cancelarul german Olaf Scholz, cu care acesta s-a confruntat adesea pe probleme de apărare şi comerţ.

"Franţa şi Germania vor ca Europa să fie puternică. Discursul dumneavoastră conţine idei bune despre cum putem realiza acest lucru", a afirmat Scholz într-o postare.

Macron a cerut de mult timp o "autonomie strategică" europeană care să implice o mai mică dependenţă de Statele Unite, o poziţie care a căpătat mai multă rezonanţă în faţa încercării lui Donald Trump de a reveni la Casa Albă. Trump a acuzat deseori Europa că se încarcă gratuit în domeniul apărării pe seama Statelor Unite.

Europa "trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite şi că ştie să vorbească şi cu toate celelalte regiuni ale lumii", a declarat Macron.

Mulţi oficiali europeni consideră că în prezent nu există o alternativă credibilă la umbrela militară americană.

Provocări economice

Macron a declarat că Europa riscă, de asemenea, să rămână în urmă din punct de vedere economic, deoarece regulile globale de liber schimb sunt contestate de concurenţi importanţi. Banca Centrală Europeană nu ar mai trebui să vizeze doar inflaţia, ci şi creşterea şi climatul, a afirmat el.

UE ar trebui să accepte derogări de la propriile reguli de concurenţă pentru a putea sprijini firmele din sectoare precum inteligenţa artificială şi energia verde în faţa "subvenţiilor excesive" ale SUA şi Chinei, a spus Macron.

Europa are nevoie de pieţe mai puţin fragmentate pentru energie, telecomunicaţii şi servicii financiare şi trebuie, de asemenea, să reducă birocraţia, a adăugat el.

Liderul francez speră că discursul său va avea acelaşi impact ca un discurs similar pe care l-a ţinut la Sorbona în urmă cu şapte ani şi care a prefigurat unele schimbări semnificative ale politicii UE.

De atunci, multe s-au schimbat, provocările geopolitice incluzând războiul din Gaza, invazia Rusiei în Ucraina şi disputele dintre China şi Statele Unite.

Discursul de joi a fost prezentat de consilierii lui Macron ca fiind contribuţia Franţei la agenda strategică a UE pentru următorii cinci ani. Agenda urmează să fie stabilită după alegerile europene.

"Macron crede că liniile de falie strategice ale Europei nu sunt doar cu puterile asertive iliberale, ci şi cu Statele Unite El le acuză (pe acestea) că adoptă practici de concurenţă neloială similare cu cele ale Chinei şi, în consecinţă, paralizează capacitatea Europei de a se afirma ca o putere globală reală", a declarat Rym Momtaz, de la Institutul Internaţional pentru Studii Strategice din Paris.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor