Evacuarea Antenelor. Tăriceanu acuză "anihilarea democraţiei" şi îl convoacă pe Cioloş să dea explicaţii

Cu o zi în urmă, ANAF a notificat Antena 3 şi Antena 1 să evacueze sediul din şoseaua Bucureşti - Ploieşti în termen de 5 zile în contextul recuperării prejudiciului din dosarul ICA în care este condamnat Dan Voiculescu. Şeful Senatului susţine că mişcarea este echivalentă că "anihilarea democraţiei".
Calin Popescu Tariceanu
Calin Popescu Tariceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Evacuarea Antenelor lui Dan Voiculescu din sediul de pe şoseaua Bucureşti - Ploieşti, de către ANAF, a devenit oficial subiect de discuţii în Senat. Preşedintele acestui for, Călin Popescu Tăriceanu, a propus suplimentarea ordinii de zi cu acest punct şi, mai mult, l-a convocat miercuri pe premierul Dacian Cioloş să dea personal explicaţii despre evacuarea televiziunilor.

Propunerea lui Tăriceanu de a se lua în discuţie evacuarea Antenelor a fost aprobată cu 65 de voturi "pentru", patru abţineri şi două voturi "împotrivă", în timp ce propunerea de a-l convoca de urgenţă pe Dacian Cioloş a întrunit 70 de voturi "pentru" şi două "împotrivă".

"Rareori mi se întâmplă să vin să vorbesc la tribuna Senatului despre anumite probleme. Gravitatea situaţiei impune să fac acest lucru. E un atentat la libertatea de exprimare. Chemăm partidele la pericolul anihilării democraţiei şi statului de drept. După atacul inacceptabil asupra unei televiziuni, mă văd obligat să văd că e un plan bine pus la punct de anihilare a presei neobediente. Descinderea ANAF nu a avut gaze lacrimogene, doar asta mai lipsea.

E grav ce se întâmplă în România. E o încercare brutală de suprimare a libertăţii de exprimare a presei. Cerem prim-ministrului României să vină în faţa Senatului, mâine, de urgenţă, pentru a da explicaţii despre acţiunile unor instituţii aflate în subordinea sa. Nu ministrul de Finanţe trebuie să dea explicaţii", a declarat Tăriceanu, citat de stiripesurse.

Replica lui Cioloş

Deşi va merge în faţa aleşilor, premierul Dacian Cioloş consideră că nu are ce explicaţii să dea pentru deciziile pe care le-a luat şeful ANAF în acest caz.

"Să nu cerem Guvernului independent, în câteva luni de zile, să rezolve probleme care au fost lăsate în aşteptare de ani de zile, inclusiv chestiunea cu Antena 3. E o decizie judecătorească acolo şi ANAF-ul s-a trezit fix acuma să o scoată, pe ultima sută, fără să întrebe pe nimeni. Eu nu am fost întrebat. Nici eu, nici doamna ministru de Finanţe - nu că trebuia să fim informaţi formal.

Preşedintele ANAF decide cum aplică legea, trebuia să o aplice mai demult (...) a decis să o aplice fără să mă informeze, aşa încât nu am eu ce explicaţii să dau pentru deciziile pe care le ia un responsabil al unei agenţii care e în subordinea Guvernului, dar care nu trebuie să ceară aprobarea guvernului pentru anumite decizii", a declarat, de la Bruxelles, Dacian Cioloş, citat de Agerpres.

Întrebat dacă are de gând să se ducă în faţa Senatului, şeful Executivului a replicat: "Mă duc pentru că preşedintele Senatului m-a invitat. Am cerut o informare şi din partea ANAF-ului legat de contextul în care s-a luat decizia asta. Eu pot să înţeleg că în 5 zile e greu să-ţi muţi lucrurile, pe de altă parte, nu am decis eu lucrul ăsta şi nu eu am pus în lege termenul acela de 5 zile".

Cum stau de fapt lucrurile

ANAF a notificat posturile Antena 3 şi Antena 1 să evacueze sediul din şoseaua Bucureşti - Ploieşti în termen de cinci zile lucrătoare în baza unei sentinţe definitive din august 2014 în dosarul ICA - dosar în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani. Încă de atunci s-a decis ca Sediul Antenei 3, clădirea-turn din Băneasa şi mai multe terenuri să fie confiscate.

În tot acest timp, cei de la ANAF nu au fost în stare să recupereze decât 1 la sută din prejudiciul de 60 de milioane de euro provocat de mogulul Antenelor. Voiculescu şi televiziunile sale nu au stat degeaba - au deschis o sumedenie de procese în instanţele civile prin care au încercat să blocheze procesul de recuperare.

Şi acestea nu au fost singurele impedimente. Se pare că au existat şi probleme cu iz penal. Acum puţin timp, procurorii DNA s-au autosesizat în legătură cu neexecutarea sentinţei de recuperare a uriaşului prejudiciu din dosarul ICA.

Decizia ANAF de a da un ultimatum de 5 zile celor de la Antene vine la scurt timp după ce şeful ANAF Gelu Diaconu a fost demis, ca urmare a scandalului de corupţie în care este implicat. De fapt, nimeni nu poate să îi dea afară pe cei de la Antene din sediu în 5 zile, pentru executarea silită fiind necesară o hotărâre judecătorească, iar acest lucru ia timp.

Dezmembrând manipulările

Avocata Elenina Nicuţ a oferit, pe contul său de Facebook, un "punctaj gratis pentru presa de azi care vrea să informeze corect şi să demonteze manipularea Antenei 3".

În opinia avocatei, relaţia ANAF - A3 este una între privaţi (imobilele confiscate au intrat în proprietatea privată a statului), nu una de pe o poziţie de forţă, tip ANAF-contribuabil, cum e cea de executare silită creanţe fiscale. Mai precis, relaţia ANAF-A3 este de tip proprietar de garsonieră - ocupant fără drept al garsonierei.

"Ordinul de evacuare" este în fapt o simplă notificare, fără nicio putere executorie, ANAF trebuie să meargă în instanţă ca să ceară evacuarea şi abia apoi poate trece la executarea silită, iar asta cere timp. Evacuarea dintr-o locaţie nu înseamnă închiderea postului, acesta putând să funcţioneze bine merci în altă locaţie, a mai explicat avocata.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne