Fără ieşire: Ruta de scăpare din Himalaya interzisă refugiaţilor tibetani din China

Nangpa La, Himalaya
Nangpa La, Himalaya (Nolan Peterson/The Daily Signal)

Există o mulţime de moduri de a muri pe Nangpa La, o variantă fiind altitudinea care poate ucide.

Refugiaţii tibetani se confruntă cu această situaţie când încearcă să fugă de oprimarea din China: la peste 5970 m (aproximativ aceeaşi înălţime cu a muntelui Kilimanjaro din Africa) această trecătoare, care uneşte Himalaya între Nepal şi Tibet, este situată la o altitudine suficient de mare pentru a provoca edem cerebral şi pulmonar - creierul sau plămânii se umplu cu lichid din cauza deficitului de oxigen.

Ambele tipuri de edem sunt reacţii bruşte şi mortale, din cauza densităţii reduse a oxigenului la mare altitudine. Singurul remediu - şi şansa de supravieţuire - este de a coborî la altitudini mai joase şi la densităţi mai mari de oxigen, rapid.

Dureri de cap, dispnee şi greaţă sunt frecvente la această altitudine. Dacă, în plus, sunteţi singur în Himalaya, fără posibilitatea de evacuare (sau dacă sunteţi un refugiat tibetan ascuns fugind prin Nangpa La), fiecare simptom creşte teama că ar putea reprezenta etapa de început a unei reacţii fatale la aerul rarefiat.

Apoi nu există nimeni care să vă ajute în trecătoare. În acest loc, linia dintre supravieţuire şi moarte este foarte subţire.

Terenul, ameţitor, este de asemenea periculos. Potecile traseului taie gheţari ce ascund crevase adânci sub straturi subţiri de zăpadă. Pe fiecare parte a trecătorii pantele sunt foarte abrupte; Himalaya este abruptă, acoperită cu pietre care se desprind şi roci gata să cauzeze alunecări de teren. Părţile laterale ale traseului sunt pline cu oasele iacilor (animale de povară în Tibet - n.r) care au murit prin cădere.

Adăugaţi la aceasta riscul mereu prezent ca vreo furtună să coboare temperatura la două cifre sub zero.

Degetele de la mâini şi picioare sunt afectate cel mai frecvent, cedând la degerături. Apoi, dacă nu purtaţi haine de vreme rece, muriţi încet de hipotermie. Singura alinare - se presupune că este o moarte liniştită şi ciudată. Corpurile unor alpinişti care au murit în zăpadă au fost găsite pe jumătate îmbrăcate, o dovadă a senzaţiei de căldură copleşitoare care aparent se resimte în chinurile finale ale morţii prin congelare.

Şerpaşul Pasang Nuru, un refugiat tibetan în vârstă de 64 de ani, a fost prins într-o astfel de furtună în timp ce traversa Nangpa La, în ianuarie 1975. Avea 23 de ani, iar zăpada îi ajungea până la piept, prinzându-l la 5790 m înălţime şi la temperaturi de minus 30 de grade Celsius.

Nuru era un comerciant nomad din oraşul tibetan Tingri. În 1975 el deja traversase Nangpa La - un traseu comercial antic care datează din zilele Drumului Mătăsii - de mai multe ori, pentru a livra carne şi pături de lână din iac în satul şerpaşilor Namche Bazar din regiunea Khumbu din Nepal.

Dar călătoria despre care povesteşte Nuru era diferită. Şerpaşul îşi planificase plecarea definitivă din Tibet, în căutarea unei vieţi noi în Nepal, pe atunci liber de opresiunea comunistă. Trecuse prin infernul Revoltei Tibetane din 1959 şi prin purgatoriul Revoluţiei Culturale chineze în Tibet. Din cele 6000 de mânăstiri budiste din Tibet înainte de 1959, numai 370 au supravieţuit până în 1960.

Nuru se săturase. În calitate de comerciant, fusese de multe ori în Nepal. Ochii lui vedeau ce înseamnă viaţa în afara Tibetului, devenit un stat poliţienesc orwellian de la invazia chineză din 1950.

"Vremea este foarte periculoasă pe Nangpa La", explică Nuru, în timp ce serveam un ceai în casa lui din Thame Teng, un sat nepalez situat la 3928 m înălţime în valea râului Bhote Khoshi aflat la patru zile de la Nangpa La.

"A trebuit să dorm în trecătoare", explică el, frecându-şi rămăşiţele mâinilor sale ruinate. "N-am mâncat timp de o săptămână, şi mi-a fost foarte, foarte frig. Am crezut că o să mor".

Pasang Nuru
Pasang Nuru (Nolan Peterson/The Daily Signal)

Nuru a supravieţuit furtunii, dar şi-a petrecut anul următor prin spitale. Şi-a pierdut toate degetele de la mâini şi picioare din cauza degerăturilor. Handicapat şi în imposibilitatea de a-şi câştiga traiul din comerţ, el şi-a sfidat mai târziu leziunile descoperindu-şi talentul de a picta. Nuru este acum un pictor renumit, câştigându-şi existenţa din vânzarea tablourilor ce reprezintă peisaje din Himalaya şi mănăstiri locale.

Nangpa La este un loc periculos. Cu toate acestea, zeci de mii tibetani precum Nuru au înfruntat frigul mortal, altitudinea şi terenul din Himalaya pentru şansa de a scăpa din China şi de a trăi ca refugiaţi în India şi Nepal.

Pericolele din Nangpa La nu sunt limitate la cele naturale. Patrulele de grăniceri chinezi pândesc pe partea tibetană, fiind gata să împuşte pe oricine se aventurează în mod ilegal prin trecere. Începând cu anul 2009, controlul chinez la graniţă a devenit atât de rigid, încât a realizat ceea ce munţii Himalaya n-au putut face 50 de ani - să-i convingă pe refugiaţii tibetani că este prea periculos să încerce să evadeze.

"Nu a existat niciun tibetan care să fugă prin trecătoare timp de patru ani. Nangpa La a fost întotdeauna periculoasă, dar soldaţii chinezi sunt acum acolo, şi te vor împuşca dacă încerci să traversezi", spune Nuru, adăugând resemnat: "Nu mai merită."

Nici un munte nu este suficient de înalt

Pasang Nuru, refugiat tibetan în Nepal: Nangpa La, a fost întotdeauna periculos, dar soldaţii chinezi sunt acum acolo, şi te vor împuşca dacă încerci să traversezi

Timp de două săptămâni, în luna noiembrie, am urmat calea tibetanilor refugiaţi, refăcând drumeţia lor în sens invers, călătorind solo, prin Himalaya, din Nepal prin Nangpa La. A fost un traseu lung, dur, situat în afara civilizaţiei şi a traseelor normale ale drumeţilor ce se abat prin popasuri şi cabane montane.

Am început cu un zbor de 30 de minute de la Kathmandu la Lukla, un oraş aflat la 2840 m înălţime, cu o pistă de aterizare tăiată în munte care este punctul de plecare pentru călători spre tabăra de bază a muntelui Everest. Sosirea în Lukla a fost uşor terifiantă, chiar şi pentru un fost pilot al Air Force. Zborul survolează trecători abrubte, cu giganţi din Himalaya - precum Everestul - la orizont. Avioanele aterizează pe o pistă scurtă abruptă, care se termină brusc într-un perete de munte aşezat la mii de metri înălţime.

Nu există nici o cale de întoarcere după o aterizare eşuată; veţi avea doar o singură ocazie de a face acest lucru corect, sau vă zdrobiţi de munte. La decolare, capătul de plecare al pistei este o stâncă abruptă. Odată trecut de punctul fără întoarcere, fie reuşeşti să te ridici fie că treci dincolo. Bun venit în Himalaya!

Aeroportul din Lukla
Aeroportul din Lukla (PAWEL TOCZYNSKI / GETTY IMAGES)

După sosirea în Lukla, am urcat pe valea râului Dudh Khoshi la capitala de facto a zonei Sherpa din Nepal, Namche Bazaar, cocoţat la 3440 m într-o vale uimitoare aflată sub umbra vârfului Everest.

Lukla este o escală populară pentru drumeţi şi alpinişti care vor să se bucure de o zi de odihnă şi să se aclimatizeze cu altitudinea. Vă puteţi petrece timpul făcând cumpărături în numeroase magazine tibetane şi magazine montane (o jachetă North Face este 10 dolari - ce afacere!) De asemenea, puteţi mânca un burger de iac sau să aveţi o bere la pubul irlandez local ce prezintă proiecţii nocturne ale filmului IMAX "Everest".

După Namche Bazar, totuşi, m-am abătut de la drumul tipic. În loc să urmez turmele pline de culoare Gore mergând spre nord-est spre masivul Everest, m-am întors spre vest şi am mers pe puţin vizitata vale a râului Bhote Khoshi.

Mergând mai departe şi continuând urcuşul, am dat de pajişti alpine, păduri rărite şi terenuri cu arbuşti. M-am oprit pentru prima dată la 3780 m, în Thame, un oraş cunoscut pentru mânăstirile sale budiste spectaculos cocoţate la sute de metri. Mănăstirea şi o mare parte din oraş au fost făcute praf de un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în luna mai 2015, al doilea cutremur masiv ce a lovit Nepalul în 2015. În Thame, am întâlnit un grup internaţional, care reconstruia singura şcoală a satului.

Conducătorul acestei iniţiative era alpinistul italian Lorenzo Gariano, în vârstă de 58 de ani. Gariano a vizitat Nepalul încă din anul 2001. Atras iniţial de profilul vârfurilor înalte, precum Everestul, mai târziu a căpătat o afinitate pentru cultura budistă a poporului Sherpa. Revine în fiecare an, fiind vârful de lance al proiectelor de dezvoltare. În acest an, accentul a fost pus pe lucrările de reconstrucţie în urma cutremurului.

"Din fericire, mi-au spus profesorii, la amiază copiii erau toţi în curte jucându-se şi au văzut literalmente două clădiri prăbuşindu-se chiar în faţa lor", a povestit Gariano, adăugând: "au fost super norocoşi că nu erau înăuntru. Desigur, au suferit o mulţime de daune aici, în Thame. Dar este minunat că după cinci sau şase luni, se reconstruieşte atât de mult. Mă aşteptam să găsesc mult mai multă devastare".

Gariano mi-a spus cum s-a schimbat zona din momentul în care China a închis Nangpa La. Nu numai că fluxul de refugiaţi s-a încheiat, a explicat el, dar a luat sfârşit şi călătoria pe ruta comercială veche de secole dintre Tibet şi Nepal care, până în 2009, a fost pivotul economic al zonei.

"Întrebaţi orice persoană, orice şerpaş din zonă, şi o să va spună că zona a avut de suferit grav, deoarece comerţul s-a dus şi preţurile sunt mai mari la aproape toate produsele. Toate mărfurile acum trebuie să vină de pe vale sau să fie aduse cu avionul, în timp ce, timp de secole, a existat un comerţ circular cu mărfuri aduse din Tibet. Nu degeaba [Namche] Bazaar înseamnă piaţă".

După Thame, am făcut o scurtă oprire pentru a-l vizita pe Nuru în casa sa din Thame Teng, apoi am mers înainte spre Nangpa La. Valea aridă a râului Bhote Khoshi s-a deschis pentru a-mi arăta tot mai multe vârfuri acoperite de zăpadă ce demarcau graniţa cu Tibet la nord.

Nu am întâlnit vreun alt drumeţ, dar am trecut pe lângă o mulţime de aşezări budiste vechi de câteva sute de ani. Multe dintre ele în stare de ruină din cauza cutremurelor.

Trecătoarea Nangpa La
Trecătoarea Nangpa La (Nolan Peterson/The Daily Signal)

Minuscula aşezare Arya, situată la aproximativ 4267 m înălţime, a fost ultimul avanpost înainte de sălbăticia Himalayei. De acolo, au mai fost încă circa 18 km de mers şi alţi 915 m de urcat pentru a ajunge la poalele Nangpa La. După Arya, n-am mai văzut vreo altă fiinţă umană, timp de patru zile.

Nolan Peterson, un fost pilot de operaţiuni speciale şi un veteran în Irak şi Afganistan, este corespondent străin pentru The Daily Signal. Prezentul articol a fost anterior publicat pe DailySignal.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style