IICCMER acuzat de tentativă de deturnare a adevărului despre crimele comunismului

IICCMER, conferinţă de presă susţinită de Andrei Muraru
IICCMER, conferinţă de presă susţinită de Andrei Muraru (Epoch Times România)

Un fost angajat al IICCMER atrage atenţia asupra faptului că românii sunt din nou victima unei campanii de intoxicare şi detunare a adevărului despre atrocităţile comise de regimul comunist. Autorii tentativei nu sunt de această dată, cum s-ar putea crede, guvernanţii, ci chiar şeful instituţiei abilitate să le restituie românilor adevărul despre comunism, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Într-un articol publicat marţi, 23 octombrie, pe contributors.ro, Mihai Burcea, fost angajat al instituţiei care investighează crimele comunismului îl acuză pe preşedintele IICCMER, Andrei Muraru că temporizează publicarea listei foştilor torţionari comunişti şi că denaturează şi deturnează adevărul pentru a se răfui la nesfârşit cu "eternii rivali politici" (ai cui?) Traian Băsescu şi Vladimir Tismăneanu.

Epurări politice la ICCMER

La data de 11 aprilie 2013, conducerea IICCMER anunţa cu mare tam tam că a identificat un număr de 35 de fost torţionari comunişti despre care institutul ar deţine „indicii temeinice” că ar fi săvârşit „grave infracţiuni” în locurile de deţinere în care au activat. Faptele comise de aceştia ar fi întrunit „elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav şi genocid” afirmă IICCMER. IICCMER nu şi-a însoţit însă anunţul de nici un nume, de nici un fapt concret, atrage atenţia Burcea.

Au trecut luni de zile până când IICEMER să facă publice, în parteneriat cu Gândul, nişte nume. Nu multe, numai două: Vişinescu şi Ficior. Între timp, Muraru ar fi făcut curat la locul de muncă şi i-ar fi alăturat din Institut pe toţi cei incomozi. ICCEMER este "în plin proces de epurare politică a funcţionarilor", informează Burcea, circa 40% dintre angajaţii IICCMER au fost demişi sau şi-au dat demisia în urma presiunilor exercitate de preşedintele executiv, Andrei Muraru" în ultimele luni.

În afară de numele celor doi foşti şefi de penitenciare, nici un alt nume nu de torţionar nu a mai fost dezvăluit. Nu până ieri, când, pe blogul organizaţiei non-guvernamentale Miliţia Spirituală a fost publicată o listă care cuprinde 35 de nume de foşti ofiţeri şi generali provenind din cele organizaţii care constituiau "osatura sistemului represiv comunist" (Securitate, Miliţie şi Penitenciare – Ministerul de Interne şi Justiţie – judecători militari şi procurori militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale).

Cei aflaţi pe lista lui Burcea nu au fost nişte simpli „pioni” pe funcţii de execuţie, ci au pronunţat ani grei de închisoare (uneori condamnări la moarte) împotriva unor oponenţi ai regimului, au ocupat posturi de comandă/operative în mari unităţi militare în care s-au practicat pe larg tortura, înfometarea, poliţia politică, teroarea sau şantajul."

Burcea ne atrage atenţia că nu avem motive să mulţumim IICMER pentru publicarea acestor nume. IICCMER ţine încă ascunsă lista pe care promitea că o face publică în aprilie 2013. Având în vedere refuzul intituţiei de a face publice numele torţionarilor, Burcea împreună cu foşti colegi au întocmit ei, în baza unor materiale documentare din Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Arhiva CNSAS, lucrări de specialitate, memorialistică şi presă, lista cu foştii militari care au deţinut funcţii de comandă în aparatul de represiune comunist publicată pe blogul miliţiei spirituale şi pe contributors.ro

Muraru, artizan al prafului în ochi, la comanda... cui?

Nu doar că ICCEMER a amânat foştilor die publicarea numelor foştilor schingiuitori ai dizidenţilor anti comunism iar torţionarii se plimbă neştiuţi şi liberi printre noi, ci, în plus, ICCMER se foloseşte de rănile încă nevindecate ale unui trecut dureros pentru a îi manipula politic pe români.

În loc să facă publică lista ororii şi a ruşinii, reprezentanţii ICCMER au preferat să apară pe la varii posturi aservite politic, gen Antenele lui Voiculescu şi România TV a lui Ghiţă, amicul premierului român, făcând afirmaţii care ţin de "halucinant", afirmă Burcea, în lungi şi inutile discuţii cu varii "părerologi" gen Gâdea, Ciutacu, "Creţulescu&Co."

Intoxicaţi cu senzaţionalul fabuloasei pensii de 6.000 de lei a lui Vişinescu (care, în cele din urmă, a demonstrat pe scările Parchetului General că beneficiază de o pensie de 3.200 lei) şi alte asemenea informaţii senzaţionale dezbătute public pe TV, româniii au uitat să întrebe când le va fi restituit trecutul şi cât va mai tegiversa IICCMER publicarea numelor celor 35 de torţionari.

ICCMER, acuză Mihai Burcea, nu a dezvăluit decât două nume de torţionari, pe care le-a mediatizat apoi intens, în încercarea de a asmuţi ţara împotriva lui Băsescu, a lui Tismăneanu şi a procurorului DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Andrei Muraru, nu a scăpat nicio ocazie de a o ataca pe Laura Codruţa Kovesi (fost Procuror General al Republicii) pentru tergiversarea zecilor de cazuri pe care IICCMER (pe stil vechi) le-a semnalat Parchetului General încă de la înfiinţare. Nu de acelaşi tratament s-a bucurat însă şi actualul şef al Ministerului Public, Tiberiu Niţu. Înainte de a fi numit în fruntea Parchetului General, Niţu a fost prim-adjunct al Codruţei Kovesi, fiind la fel de responsabil (!) pentru ineficienţa Parchetului General în instrumentarea cazurilor sesizate de Institut. Evident, Niţu a schimbat tabăra politică la timp, plasându-se acum în cea a „băieţilor buni” care luptă „concret” împotriva reprezentanţilor vechiului regim." atrage atenţia Burcea asupra tentativei preşedintelui executiv IICCMER de a îi manipula pe români.

În articolul publicat pe contributors.ro publică şi lista cu cele 35 de nume de torţionari, întocmită fără sprijinul IICMER.

Prin acest demers, Burcea şi colegii săi îşi propun să popularizeze numele prezentate în această listă "pentru ca puţinii supravieţuitori ai „Gulagului” românesc să-i recunoască şi să-şi povestească propriile experienţe"

Cum putem afla dacă aceşti ofiţeri mai sunt în viaţă sau se mai află în ţară ? Simplu, explică Burcea: "Unele nume prezente în listă se găsesc în cartea de telefoane sau pe internet, putând fi verificate cu un simplu click."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne