Începe oferta de vânzare a 10% din Nuclearelectrica; preţul de subscriere: între 11,2 lei şi 15 lei/acţiune

Centrala Nucleară Cernavodă.
Centrala Nucleară Cernavodă. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
09.09.2013

Oferta publică primară de vânzare a 10% din acţiunile producătorului de energie Nuclearelectrica se va derula începând de luni şi până pe 20 septembrie, după cum a anunţat recent Autoritatea de Supraveghere Financiară. Preţul de subscriere este între 11,2 lei şi 15 lei pe acţiune.

Un procent de 85% din ofertă este dedicat investitorilor instituţionali, 10% este tranşa subscrierilor mici, iar 5% cea a subscrierilor mari.

Oferta va fi considerată un succes dacă sunt îndeplinite, cumulat, următoarele condiţii: oferta să fie subscrisă în proporţie de 100% şi acţiunile sunt admise la tranzacţionare în cadrul unui sistem administrat de BVB.

Statul român se pregăteşte totodată şi pentru listarea a 10% din acţiunile Romgaz, prevăzută pentru această toamnă. Urmează apoi Electrica SA, unde va fi privatizat pachetul majoritar de acţiuni până în aprilie 2014, şi un pachet de 15% din Complexul Energetic Oltenia, care va fi listat în prima jumătate a anului viitor.

De asemenea, o participaţie de 10% din Hidroelectrica va fi cotată la bursă în toamna anului viitor. Complexul Energetic Hunedoara va fi vândut, tot anul viitor, unui investitor strategic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor