Investigaţie RISE Project. "[Documente] #Colectiv: Bacteriile Secrete"

RISE Project a intrat în posesia unor documente interne de la Spitalul de Arşi care arată că pacienţii din accidentul Colectiv au fost colonizaţi acolo cu şase bacterii mortale pentru starea lor gravă.
.
. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)

Cu toate acestea, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) le-a găsit doar pe cele mai inofensive atunci când a venit în control la spital, scriu jurnaliştii.

Cronologie

1 noiembrie. La două zile de la incendiul din Colectiv, una dintre victime este deja colonizată de două bacterii intraspitaliceşti, potrivit analizelor făcute de laboratorul spitalului. Acestea, Stafilococ şi E-Coli, pot fi fatale pentru orice ars.

2 noiembrie. Pe analizele altor 12 pacienţi apar alte trei bacterii care pot fi mortale. Jumătate dintre aceştia sunt internaţi în secţia de Terapie Intensivă, considerată de medici cea mai igienizată zonă din orice spital, alături de sala de operaţii. Pseudomonas (Piocianic) şi Acinetobacter, două dintre cele trei bacterii, sunt rezistente, spun rezultatele analizelor interne, la toate antibioticele testate, mai puţin la Colistin şi la încă un antibiotic care nu se găseşte în România.

Antibioticul Colistin, potrivit specialiştilor cu care au discutat reporterii RISE Project, suprasolicită rinichii. Nu este indicată administrarea sa în cazul arşilor pentru că aceştia se desihdratează accelerat şi Colistin poate duce la un blocaj renal.

4 noiembrie. Numărul celor colonizaţi de germeni se ridică la 22, incluzând şi pacienţi de la Terapie Intensivă.

Medicii au o grijă în plus: iau probe biologice de pe cada în care sunt spălaţi toţi răniţii cu arsuri. Rezultatele sunt negative, cada este sterilă.

Dr. Adrian Stănculea, contactat de reporterii RISE Project, a declarat că după fiecare utilizare cada este sterilizată pentru următorul pacient, dar că totuşi astfel de bacterii pot fi luate şi din apă.

Pentru a citi integral articolul jurnaliştilor de la RISE Project intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne