Iranul ar vrea să producă arme de distrugere în masă [agenţie de informaţii germană]

Şalupă a Gărzilor Revoluţionare Iraniene
Şalupă a Gărzilor Revoluţionare Iraniene (Getty Images)

Iranul încearcă să construiască un arsenal de arme de distrugere în masă în pofida afirmaţiilor că naţiunea respectă termenii acordului nuclear semnat cu marile puteri în 2015, potrivit unui raport de informaţii german, potrivit Express.co.uk.

Ofiţeri de la Biroul de Protejare a Constituţiei al landului german Bavaria au descoperit că Iranul este o “ţară periculoasă” care “depune eforturi pentru a-şi extinde arsenalul de arme convenţionale cu arme de distrugere în masă”. Agenţia, fiind echivalentul bavarez al agenţiei britanice de contrainformaţii şi securitate internă MI5, a definit armele de distrugere în masă ca fiind arme atomice, biologice şi chimice folosite pentru a provoca distrugeri în masă. Raportul german a fost publicat pe fondul amplificării tensiunilor în Orientul Mijlociu.

Liderii din domeniul apărării din Statele Unite au amplificat prezenţa lor militară în Golf prin trimiterea în zona volatilă a unui grup naval de luptă condus de portavionul USS Abraham Lincoln şi a avertizat cetăţenii americani să stea departe de acea regiune. Washingtonul a motivat măsurile militare ca fiind un răspuns la ameninţări nespecificate din partea Iranului.

De asemenea, Washingtonul a acuzat Iranul că este în spatele unei serii de incidente, inclusiv sabotarea unor petroliere în largul coastei Emiratelor Arabe Unite şi o rachetă care a aterizat în apropierea Ambasadei SUA din Bagdad.

Rebelii yemeniţi Houthi, susţinuţi de Iran, au lansat rachete în Arabia Saudită din Yemen în condiţiile în care conflictul din acea ţară continuă.

Iranul a ironizat SUA declarând că îşi va creşte de patru ori capacitatea de producţie de uraniu slab îmbogăţit şi, dacă acest lucru se va întâmpla, Teheranul va depăşi în curând limitele stocurilor stabilite de acordul nuclear.

Ca parte a acordului nuclear încheiat în 2015, cunoscut sub numele de JCPOA, Teheranul a acceptat să îşi restricţioneze în mod semnificativ activităţile nucleare în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale impuse împotriva sa.

Dar preşedintele american Donald Trump a retras SUA din acord în urmă cu un an, susţinând că acesta este plin de breşe, nu acoperă dezvoltarea de rachete iraniene şi nu opreşte Teheranul să îşi dezvolte arme nucleare.

Richard Grenell, ambasadorul SUA în Germania, a declarat pentru Fox News: “Ştim că regimul iranian vrea să obţină bani pentru a-şi finanţa activităţile agresive şi, prin urmare, este important ca SUA şi aliaţii noştri europeni să conlucreze pentru a opri Teheranul să obţină capitalul dorit".

Raportul de informaţii bavarez a susţinut: “Pentru a obţine cunoştinţele tehnice necesare şi componentele corespunzătoare, aceste state, Iran, Coreea de Nord şi Pakistan, încearcă să stabilească contacte de afaceri cu companii din ţări cu tehnologie înaltă, precum Germania”.

Potrivit raportului de 335 de pagini, poliţia vamală germană a împiedicat transportarea unei maşini speciale în Iran cu o companie dubioasă malaeziană.

Raportul a mai susţinut: “Maşina poate fi folosită pentru producerea vehiculelor de lansare a rachetelor”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe