Jurnalist al agenţiei de ştiri Reuters explică de ce i-a refuzat Beijing-ul viza

Paul Mooney este unul dintre acei autentici jurnalişti de şcoală veche, el îşi îndreaptă atenţia asupra oamenilor, a istorisirilor pe care trebuie să le ştie şi a istorisirilor pe care aceştia trebuie să le dea mai departe. După ce a raportat despre situaţia din China timp de 18 ani şi a câştigat mai multe premii pentru munca lui, i s-a refuzat viza atunci când a vrut să se reîntoarcă ca reporter pentru Reuters.
Katy Mantyk
05.12.2013

alte articole

Un ofiţer de poliţie stă de pază în faţa Marii Sălii a Poporului în Beijing, China. (Feng Li / Getty Images)
Katy Mantyk
05.12.2013

Paul Mooney este unul dintre acei jurnalişti de şcoală veche, care îşi îndreaptă atenţia asupra oamenilor, a istorisirilor pe care trebuie să le ştie şi a istorisirilor pe care aceştia trebuie să le dea mai departe. După ce a scris despre situaţia din China timp de 18 ani şi a câştigat mai multe premii pentru munca lui, i s-a refuzat viza atunci când a vrut să se reîntoarcă în China ca reporter pentru Reuters.

Într-o discuţie amicală cu cei de la Epoch Times din Berkeley, California, Mooney a vorbit despre motivul pentru care Ministrul Afacerilor Externe al Partidului Comunist Chinez (PCC) nu vrea să-i permită să intre în China. El a relatat, de asemenea, despre câteva episoade care îţi frâng inima, genul de istorisiri pe care PCC nu vrea ca lumea să le audă. Talentul lui de a povesti acele lucruri este motivul pentru care el a rămas în afara Chinei.

„Eu mă concentrez mult pe drepturile omului şi pe justiţia socială. Am făcut reportaje despre Tibet, Xinjiang, subiecte sensibile în China.”

Jurnalistul este de părere că situaţia nu este atât de tragică pentru el, ci mai mult pentru reporterii chinezi, aceştia fiind adevăraţii eroi.

„Am un mare respect pentru jurnaliştii chinezi care încearcă să scrie acele reportaje (blocate de PCC). Se supun unui mare risc, îşi pierd slujbele şi unii chiar ajung în închisoare. Nu am nicio speranţă în PCC, dar am în acei reporteri”, a precizat jurnalistul.

Ambasada Chineză îl avertizează

Pe parcursul anului trecut, regimul chinez şi-a impus mai ferm controlul asupra mass-mediei (control care oricum deja era extrem de strâns), şi mulţi jurnalişti ca Mooney sunt daţi afară. După ultima analiză făcută de Reporteri fără Frontiere în ceea ce priveşte libertatea presei pe teritoriul Chinei, situaţia este complet dramatică.

Pe durata celor opt luni de aşteptare a vizei, Mooney a fost chemat la Ambasada Chineză din San Francisco, la un interviu în care a fost întrebat ce crede despre problema tibetană, Dalai Lama şi despre avocaţi de seamă cunoscuţi pentru apărarea drepturilor omului. El le-a răspuns prompt că nu crede că aceştia ar putea reprezenta un pericol pentru China. Cel care-i lua interviul i-a atras atenţia că v-a trebui să fie mai obiectiv în reportajele sale dacă vrea să obţină viza. Desigur era o ameninţare, susţine Mooney.

Pentru China, Împotriva Chinei

''Ca jurnalist, eu am fost mereu obiectiv şi nu mi-am exprimat niciodată opinia în acele reportaje. Am făcut, în China, ce aş fi făcut şi în SUA. Guvernul chinez nu poate să înţeleagă aşa ceva. Ei cred că media din vest e împotriva lor, dar acest lucru nu este adevărat''.

Ca reporter în China a trebuit să se confrunte cu acuzaţiile că ar fi împotriva Chinei, venite atât din partea membrilor PCC, dar, culmea, şi de la vestici.

„Eu cred că ei se gândeau că sunt anti-China, când eu de fapt sunt foarte pro-China. Cei cărora le-am luat interviu, nici măcar o dată nu mi-au spus că aş fi anti-China. Este problema Partidului Comunist că nu-i convine adevărul”, a precizat Mooney.

„Am simţit că sunt vocea oamenilor care altfel nu ar fi avut nicio şansă, şi chiar am păstrat legătura cu mulţi dintre cei despre care am scris. I-am ajutat pe unii dintre ei să-şi procure medicamente din Statele Unite şi să ajungă la doctori pentru operaţii. Ţin legătura cu ei pe Skype. Aceşti oameni ştiu şi ei că nu există nicio speranţă, dar însăşi faptul că îi pasă cuiva, înseamnă mult pentru ei.''

Un reportaj din Business Insider a punctat că PCC a încetat să mai fie atât de îngăduitor faţă de jurnaliştii străini după Olimpiada din 2008 de la Beijing. Mooney spune că nu a văzut niciodată atât de mulţi reporteri străini aşteptând pentru vize.

„Dacă ne uităm la reportajele din Coreea de Sud, Taiwan, Japonia, Indonezia, Malaezia ori America Latină, toate vorbesc despre aceleaşi probleme. Propaganda chineză reuşeşte să afirme că America are în agendă să ţină pe loc China, însă realitatea este că guvernul SUA şi cetăţenii fac foarte mult pentru poporul chinez”.

Nenumărate ONG-uri au intrat în China, iar pentru studenţii chinezi noi am deschis şcoli şi campusuri în SUA. Nu s-ar face asta dacă noi am vrea cu adevărat să ţinem China pe loc. Dar nu ai să vezi niciodată aceste lucruri scrise în Cotidianul Poporului sau Cotidianul China, noi auzim numai că America vrea să-i oprească şi alte lucruri de acest gen.

Este nevoie de presiune

Mooney nu crede că situaţia jurnaliştilor se va îmbunătăţi în China fără o presiune făcută din străinătate. SUA trebuie să adopte aceeaşi atitudine în eliberarea vizelor pentru reporterii chinezi.

„Mi-ar plăcea să aud Guvernul american spunând, Ok, dacă voi nu aprobaţi vize pentru jurnaliştii americani, atunci noi vom opri aprobarea vizelor pentru jurnaliştii chinezi. China are mai mult de 700 de corespondenţi în SUA. Dar noi nu amânăm să le dăm vizele şi în cele mai multe cazuri le aprobăm. Noi nu-i urmărim, nu-i hărţuim, şi nici nu punem poliţia să-i intimideze sau să-i bată”, a continuat jurnalistul.

„Corespondenţii chinezi au mână liberă în SUA, şi unii dintre ei chiar sunt spioni. Garantez că în cazul în care noi am începe să le interzicem vizele, atunci în cel mult două săptămâni ei vor începe să aprobe din nou vize pentru jurnaliştii americani, dar până acum ei nu simt repercusiuni”, susţine acesta.

Mooney a explicat că restul lumii nu îndrăzneşte să pună presiune pe China ca nu cumva să piardă contractele comerciale, dar ceea ce ei nu realizează este faptul că şi China are nevoie de restul lumii tot atât de mult, aşa că presiunea ar avea efect.

A raporta injustiţia este pro-China

„Unul dintre reportajele pe care le-am făcut era despre copii răpiţi din sate, băieţi tineri care au fost furaţi şi forţaţi să lucreze în cuptoare negre - cuptoare ilegale pentru cărămizi, unde erau ţinuţi ca sclavi.

Cu câţiva ani în urmă au început să dispară mulţi tineri. Aceştia veneau din provincia Henan în capitala provinciei Zhengzhou să caute de lucru. Astfel, eu am mers cu un grup de 9 părinţi timp de o săptămână şi am stat cu aceste familii cât timp ei şi-au căutat copii în toate aceste locuri izolate. Era incredibil de trist, aceştia au plâns tot timpul”, a povestit jurnalistul.

Mooney spune că reporterii chinezi au scris despre această problemă, dar numai pentru o perioadă scurtă de timp.

„Oamenii pe care i-am ajutat şi-au pus speranţele în mine, dar, din experienţa mea, am observat că există foarte puţine şanse ca guvernul să acţioneze. Un tată mi-a spus că probabil poliţia nu a făcut nimic pentru a ajuta găsirea copiilor”, a adăugat acesta.

Mooney şi-a amintit despre o întâmplare a unui băiat care a reuşit să scape dintr-un asemenea cuptor şi s-a dus să ceară ajutor la un Birou de Muncă. Rezultatul a fost că din nou a fost vândut de unul dintre oficiali şi dus înapoi într-un cuptor pentru suma de 600 de yuani (98 dolari SUA).

„Eu am făcut de asemenea reportaje în satele-cancer. M-am dus într-un sat din provincia Hunan, unde era o fabrică de baterii. Mulţi dintre săteni au început să se îmbolnăvească, şi atunci guvernul a trimis acolo doctori ca să facă nişte teste. Când şi-au dat seama că mai mult de 1.000 de oameni au fost otrăviţi cu cadmiu, pe care l-au descoperit în sânge, au întrerupt toate testele”.

„Fabrica nu avea niciun fel de echipament care să se ocupe de deşeuri. Industria de baterii este o industrie care poluează cu metale grele. Aceasta a mituit toţi oficialii de la protecţia mediului ca să obţină certificatele; aveau înţelegeri cu guvernul local şi cu clicile locale. Ei au pompat apa toxică în râul satului”, a explicat Mooney.

Apa, orezul şi produsele erau toate contaminate.

„O tânără a murit otrăvită de cadmiu. Bunica acesteia de 80 de ani a căzut în genunchi plângând, iar mama ei, care stătea aplecată plângea şi ea, şi când şi-au ridicat privirea m-au văzut şi pe mine plângând. Au fost şocate pentru un moment, apoi au început să plângă şi mai tare. Ţi se rupea inima”, şi-a amintit jurnalistul.

Tatăl ei a cheltuit în total peste 90.000 de yuani (14.770 dolari) încercând s-o salveze. Toţi ceilalţi săteni erau prea înfricoşaţi ca să mai vorbească cu Mooney despre situaţie.

„Eu am scris despre această întâmplare pentru că am sperat ca guvernul să-i compenseze pe aceşti oameni”.

Mooney spune că reportajele lui ar putea să-i ajute pe chinezi şi de aceea se consideră ca fiind pro-China, dar până la urmă „faptul că am raportat despre aceste lucruri m-a băgat în încurcătură”.

Mooney a afirmat că există 400 de sate-cancer în sudul Chinei. Râurile sunt toate poluate cu metale grele. Mooney susţine că n-a văzut ca regimul să fi făcut ceva în această direcţie.

”Aceştia vorbesc mult dar nu mişcă nimic. Guvernul e de partea oficialităţilor locale şi a celor cu întreprinderi pentru că în felul acesta ei fac bani. Faţa Partidului Comunist este mult mai importantă pentru regim decât bunăstarea poporului chinez. Aşa că, până la urmă, poporul chinez este cel care plăteşte mereu”, a explicat jurnalistul.

Răuvoitor şi nemilos

Mooney a început să fie interest de China în ani '70. Ca şi alţi americani, pe atunci el era fascinat de comunismul chinezesc. Însă toate s-au schimbat. „Ca fiinţă umană nu poţi să înţelegi sau să-ţi imaginezi comportamentul PCC-ului”.

El a realizat că s-ar putea ca multora dintre chinezi să nu le convină ce spune. „Cred că mulţi oameni, chinezi şi occidentali, sunt păcăliţi de ştirile propagandei partidului comunist. De multe ori sună atât de pozitiv că nu poţi să-ţi dai seama cum stau de fapt lucrurile cu adevărat în China”.

Mooney atrage atenţia că membrii PCC fac mult mai mult rău chinezilor decât le-au făcut vreodată japonezii.

„360.000 de copii s-au îmbolnăvit de la laptele otrăvit cu melamină. Ştirea a fost blocată, pentru că Partidul Comunist nu permitea nicio ştire negativă înainte de olimpiadă, ca să-şi apere imaginea”, a precizat Mooney.

Un alt exemplu: „Reportajul unei ziariste chineze a fost blocat pentru că era despre siguranţa trenului de mare viteză. Un an mai târziu a avut loc un accident grav. Acesta este un guvern care mai degrabă lasă lumea să fie otrăvită, rănită ori ucisă decât să-şi păteze imaginea”.

„Va exista o mare problemă cu cancerul la plămâni din cauza poluării excesive. Aşa că, arată că o societate modernă, dar de fapt este numai o faţadă”, este de părere jurnalistul.

„Partidul Comunist este cu adevărat răuvoitor şi nemilos. Iar în ceea ce priveşte problemele societăţii, PCC nu va face nimic până când nu va simţi că reprezintă o ameninţare la adresa autorităţii sale. Aşadar, eu presupun că lucrurile vor ajunge mult mai rău înainte ca guvernul să răspundă şi să acţioneze în privinţa acestor probleme. Nu am nicio speranţă”, a concluzionat Paul Mooney.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor