Kate Middleton, cea mai elegantă femeie britanică în 2014

Ducesa de Cambridge, Kate Middelton.
Ducesa de Cambridge, Kate Middelton. (Chris Jackson / Getty Images)

Kate Middleton, ducesă de Cambridge, a fost desemnată cea mai elegantă femeie în 2014, titlul fiindu-i decernat de internauţii britanici, relatează lefigaro.fr., citat de Agerpres.

La 32 de ani, însărcinată cu al doilea copil, soţia prinţului William a fost aleasă pe primul loc în topul eleganţei, clasamentul fiind realizat de site-ul de produse cosmetice FeelUnique.com, după ce două mii de britanici au numit-o pe ducesa de Cambridge ca fiind cea mai rafinată personalitate a anului 2014.

Soţia prinţului William a fost preferată unor alte vedete cum sunt: Victoria Beckham, creatoarea de modă şi fostă membră a grupului Spice Girls, clasată pe locul al doilea, urmate de cântăreaţa Cheryl Fernandez-Versini şi de actriţa Emma Watson, laureată a prestigiosului British Style Award.

Îmbrăcată în rochie de seară, sau în tricou cu glugă, stilul ales de Kate Middleton nu poate fi ignorat pe covorul roşu sau la diferite manifestări. De când a devenit membră a familiei regale, căsătorindu-se cu prinţul William în 2011, Kate se regăseşte constant în clasamentele de stil.
Cu toate că în anul 2013 site-ul Beauty Magazine a desemnat-o cea mai frumoasă femeie, în anul 2015 ducesa de Cambridge ar putea avea o rivală în persoana avocatei Amal Alamuddin, căsătorită nu demult cu actorul George Clooney, a comentat lefigaro.fr.