Kelemen Hunor: România riscă "o izolare treptată, extrem de diplomatică". O soluţie este demisia lui Ponta

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor (Epoch Times România)

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a declarat joi, la RFI, că cea mai mare problemă care se conturează pentru România este o izolare treptată, extrem de diplomatică, iar o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii ar fi demisia premierului Victor Ponta, pus sub urmărire penală în dosarul Şova.

"Dincolo de prezumţia de nevinovăţie, care trebuie să funcţioneze şi în cazul premierului, şi în cazul unui simplu cetăţean, totuşi aici există o responsabilitate în plus fiindcă atât premierul, cât şi Executivul vor intra într-o situaţie imposibilă din punct de vedere politic, din punct de vedere al relaţiilor politice internaţionale şi în relaţiile cu finanţatorii externi. Eu cred că cea mai mare problemă din acest punct de vedere care se conturează pentru România este o izolare treptată, o izolare, hai să spunem aşa, extrem de diplomatică.

Nu vor fi reacţii extrem de dure aşa cum am văzut, reacţiile sunt moderate, dar dacă citim în spatele acestor declaraţii diplomatice se conturează o astfel de situaţie neplăcută pentru România, pentru Guvern şi pentru fiercare cetăţean (...). De aceea spuneam eu că o soluţie ar fi fost renunţarea la funcţia de premier şi, bineînţeles, dacă există o majoritate, majoritatea există, atunci coaliţia putea să meargă mai departe", a afirmat Kelemen Hunor.

Şeful UDMR a subliniat că acesta este punctul său de vedere politic, decizia fiind una personală a premierului Victor Ponta, precum şi a colaliţiei de guvernare.

"Dar nu este o o situaţie fericită şi, dincolo de toate acuzaţiile aduse, eu cred că această situaţie la un moment dat trebuie rezolvată într-un fel sau altul. O va rezolva premierul, o va rezolva coaliţie, fiindcă noi din opoziţie mâine, la moţiunea de cenzură, nu vom avea suficiente voturi pentru a dărâma Guvernul", a adăugat Kelemen Hunor.

Premierul Victor Ponta este acuzat de patru infracţiuni distincte în dosarul Şova, trei săvârşite în calitate de avocat (fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani) şi una în calitate de şef al Executivului (conflict de interese).

Dacă pentru primele trei s-a declanşat deja urmărirea penală, pentru infracţiunea săvârşită în calitate de premier era necesară aprobarea Camerei Deputaţilor, care însă a respins solicitarea DNA, astfel că ancheta pentru acuzaţia de conflict de interese a fost blocată.

Şeful PSD refuză să îşi dea demisia din funrtea Guvernului în ciuda insistenţelor opoziţiei şi ale preşedintelui Klaus Iohannis care l-a acuzat că a ales să sacrifice interesul României de dragul interesului personal.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne