Luptători ceceni loiali Rusiei se alătură separatiştilor din estul Ucrainei

Luptători ceceni, arhivă 2000
Luptători ceceni, arhivă 2000 (Captură Foto)

Cântând “Allahu Akbar” (Dumnezeu este cel mai mare), zeci de bărbaţi din Republica Cecenă, înarmaţi şi echipaţi în uniforme de camuflaj, se pregătesc în zăpadă într-o tabără din estul Ucrainei, capturată de rebelii separatişti proruşi.

Ei spun că unitatea lor, numită “Moartea”, se luptă cu forţele ucrainene şi dispune de 300 de soldaţi, majoritatea lor provenind din regiunea majoritar musulmană, unde Moscova a purtat două războaie împotriva rebelilor islamişti, fiind condusă acum de “măcelarul din Groznîi” – Ramzan Kadîrov – susţinut de Kremlin.

Luptătorii ceceni căliţi, a căror experienţă în luptă a fost în multe cazuri acumulată în războaiele din 1994-1996 şi 1999-2000, luptă de ambele părţi în estul Ucrainei şi reprezintă un element suplimentar în complexitatea unui conflict în care Occidentul susţine că sunt implicaţi şi soldaţi ruşi.

“Acesta este batalionul de voluntari Moartea”, a declarat comandantul secund al grupului, care şi-a spus doar porecla, Stinger. Cecenii se antrenează într-o fostă tabără turistică, situată lângă fortăreaţa rebelă Doneţk, pe care aceştia au transformat-o în bază.

Rusia susţine rebelii separatişti din estul Ucrainei dar neagă faptul că a trimis soldaţi pentru a întări rândurile acestora. Unii luptători din regiunile separatiste recunosc că au lucrat în armata rusă sau că “sunt în concediu”. De asemenea, Moscova a declarat că, dacă există luptători ruşi în estul Ucrainei, sunt toţi voluntari.

În Cecenia, cele două războaie sângeroase au înăbuşit rebelii separatişti dar tensiunile încă există.

Săptămâna trecută, mai mulţi bărbaţi înarmaţi au atacat un post de poliţie şi au capturat o clădire în capitala regională Groznîi, cel puţin 20 de oameni, incluzând 10 poliţişti şi 10 suspecţi militanţi, fiind ucişi în luptele armate ce au urmat.

Violenţele au erupt cu doar câteva ore înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să ţină un discurs important în Moscova şi reprezintă o provocare simbolică pentru cel care a sosit la putere în urmă cu 15 ani şi a fost creditat pentru victoria armatei ruse în cel de-al doilea război cecen.

Restabilirea controlului Moscovei asupra Ceceniei şi apoi introducerea unei păci agitate sub Ramzan Kadîrov, pe care criticii şi organizatorii de campanii îl acuză de grave încălcări ale drepturilor omului, este văzută de susţinătorii lui Putin ca o realizare esenţială.

În Ucraina, oamenii lui Stinger sunt duşmani declaraţi ai unui alt grup de ceceni care luptă de cealaltă parte a conflictului şi care susţin trupele guvernului din Kiev.

Unii dintre aceştia au obţinut paşapoarte vestice după ce au fugit din Rusia la sfârşitul celor două războaie. Ei spun că Moscova este atât duşmanul lor cât şi al Kievului şi că Cecenia este ocupată de Rusia.

Stinger a spus, totuşi, că Cecenia a fost distrusă de războaiele anilor 1990 şi a devenit paşnică doar după ce câţiva lideri locali s-au aliat cu Kremlinul.

Unii dintre membrii unităţii “Moartea” au declarat că iniţial au luptat împotriva Rusiei în Cecenia dar, ulterior, au schimbat taberele şi au fost amnistiaţi de tatăl lui Ramzan, Ahmed Kadîrov – un fost şef al regiunii şi un aliat al Kremlinului.