Maghiarii vor autonomie. Ce zic politicienii?

Andrei Pricopie
19.09.2014

alte articole

Sarbatoarea maghiarilor din Targu Secuiesc, care au celebrat Revolutia Maghiara dela 1848 (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
19.09.2014

După ce preşedintele UDMR Kelemen Hunor a prezentat proiectul de autonomie a aşa-zisului Ţinut Secuiesc, o serie de politicieni şi-au exprimat nemulţumirea faţă de iniţiativă, unii dintre aceştia lansând chiar acuzaţii extrem de grave la adresa formaţiunii maghiare.

Joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Kelemen Hunor a prezentat proiectul de autonomie al aşa-zisului Ţinut Secuiesc. UDMR propune o formă radicală de autonomie pe criterii etnice, urmând a fi înfiinţată o regiune formată din trei judeţe, Mureş, Covasna şi Harghita, în care limba maghiară va fi recunoscută oficial alături de limba română, vor exista simboluri şi instituţii proprii, şi un preşedinte care va conduce totul, caracteristici care fac practic din Ţinutul Secuiesc un adevărat stat în stat.

Regiunea formată din cele trei judeţe ar trebui să se constituie "ca o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar şi indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituţie şi prezentului statut".

Deşi Kelemen Hunor a dat asigurări că "este un proiect european, care nu pune sub semnul întrebării statalitatea şi apartenenţa acestei regiuni la statul român", reacţiile de nemulţumire nu au întârziat să apară.

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la Adevărul Live, că nu este de acord cu proiectul de autonomie propus de UDMR, adăugând că şi iniţiatorii "ştiu foarte bine că PSD, ca probabil şi celelalte partide, am văzut poziţia d-lui Iohannis care, de altfel, face parte dintr-o minoritate ca şi maghiarii, că a spus clar că nu-l susţine".

"Cred că este un moment electoral lansarea în timpul campaniei electorale a lui Hunor Kelemen. (...) Deci sunt total de acord cu ideea de descentralizare, cu mai multă putere pentru aleşii locali, indiferent din ce judeţ sunt. Există o limită peste care nu cred că cineva va trece", a mai precizat Victor Ponta.

Preşedintele Partidului România Unită, deputatul Bogdan Diaconu, a declarat vineri, pentru Epoch Times, că cei UDMR fac jocurile lui Viktor Orban şi a prietenilor săi de la Moscova pentru a subjuga România, motiv pentru care a decis să depună un proiect de lege prin care să scoată formaţiunea maghiară în afara legii.

"UDMR a devenit un inamic real al statului român, preluarea sub controlul maghiar a trei judeţe cu resurse cu tot înseamnă nu numai oropsirea românilor din zonă în propria lor ţară ci şi cedarea gazului României, care se află în mare parte în Mureş, intereselor ruso-maghiare. Dacă politicienii maghiari rup această parte din România, ţara noastră nu va mai avea independenţa energetică de care avem nevoie pentru a nu fi la mâna Rusiei. Autonomia lansată ieri de UDMR reprezintă un plan diabolic pus la cale de Viktor Orban şi prietenii săi de la Moscova pentru a subjuga România. UDMR trebuie scos în afara legii, iar eu voi depune un proiect de lege în acest sens, pentru că ameninţă securitatea ţării şi viitorul nostru al tuturor", a declarat Bogda Diaconu.

Europarlamentarul Monica Macovei a avertizat vineri, pe blogul personal, că preşedintele UDMR Kelemen Hunor face un joc periculos, probabil cu Orban şi Putin.

"Trag un semnal de alarmă. Ponta pune în pericol siguranţa naţională a României. Niciodată în istoria României nu s-a întâmplat ca un ministru să lanseze un proiect de autonomie teritorială din Guvern. Kelemen Hunor face un joc periculos, probabil cu Orban şi Putin, dar sigur împotriva României. Deşi Kelemen Hunor este membru al Guvernului, Ponta nu a luat o poziţie fermă, creând premisele unui pericol la adresa siguranţei naţionale a României", a afirmat Monica Macovei.

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că demersul UDMR este periculos pentru că ar putea agita apele în rândul populaţiei, iar momentul ales de UDMR pentru a promova proiectul este unul extrem de delicat, având în vedere contextul internaţional dificil cauzat de referendumul din Scoţia, dar şi tendinţele de separatism manifestate în diverse regiuni din Europa.

"Suntem în campanie electorală şi ne-am obişnuit ca liderii politici să fluture steagul acesta al conflictelor etnice. Cunosc foarte bine situaţia din judeţele Harghita, Covasna sau Mureş şi nu există un conflict în rândul populaţiei. Există doar nevoia de pretexte electorale din partea liderilor politici, în special a celor maghiari, dar de multe ori se răspunde identic şi de către politicienii români", a susţinut Elena Udrea, potrivit Mediafax.

"Susţin nevoia de reorganizare pentru o mai bună dezvoltare a regiunilor, dar nu porneşti un proiect care încalcă prevederile constituţionale. Demersul UDMR este periculos, ar putea agita inutil apele nu doar la vârful politicii, ci şi la nivelul populaţiei. Iar dacă este unul de campanie electorală, este un demers iresponsabil", a adăugat Udrea.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a precizat vineri că "cvasiproiectul" prezentat de UDMR este "o glumă proastă cu care a intoxicat piaţa informaţiilor din România" şi reprezintă un exemplu "de a compromite ideea de regionalizare şi descentralizare".

"Eu am analizat într-o primă lectură acest proiect şi, în primul rând, am rămas neplăcut surprins de primitivismul său. Cred că niciun cetăţean al niciunei ţări, fără deosebire de naţionalitate sau etnie, un cetăţean serios, nu ar putea să dea girul unui astfel de proiect. De ce? Pentru că acest proiect încalcă toate principiile democratice pe care noi le învăţăm la şcoală: în primul rând, eligibilitatea, orice criteriu de performanţă şi de foarte multe ori încalcă bunul-simţ. (...) Sistemul de administrare a justiţiei. Păi când Ponta şi Băsescu împărţeau procurorii ţării, toată lumea i-a criticat. Acum şi UDMR şi-ar împărţi şi ei procurorii", a declarat Ciprian Dobre, potrivit Agerpres.

UDMR a devenit un inamic real al statului român, preluarea sub controlul maghiar a trei judeţe cu resurse cu tot înseamnă nu numai oropsirea românilor din zonă în propria lor ţară ci şi cedarea gazului României, care se află în mare parte în Mureş, intereselor ruso-maghiare - Bogdan Diaconu

Prim-vicepreşedintele PDL, Andreea Paul, a declarat vineri, pentru Mediafax, că proiectul de autonomie este "anticonstituţional şi antieuropean, prin care se cultivă ura şi perspectiva extremistă a unor lideri iresponsabili".

"Ţinem la drepturile minorităţilor şi am aplicat standarde înalte pentru minorităţi prin integrare culturală, educaţională şi economică. Proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc este unul anticonstituţional, antieuropean, prin care se cultivă ura şi perspectiva extremistă a unor lideri iresponsabili. Tentativa liderilor UDMR de a crea o societate paralelă în România va eşua. Noi cei de la ACL nu susţinem un astfel de demers şi ne focalizăm, în campania prezidenţială, pe un proiect al României centrat pe siguranţa tuturor cetăţenilor, pe lupta împotriva corupţiei şi împotriva demersurilor extremiste", a declarat Andreea Paul.

Preşedintele PSD Harghita, Mircea Duşa, a precizat vineri că proiectul de lege iniţiat de UDMR "este neconstituţional" şi nu va trece prin Parlamentul României.

"Prevederea din proiectul de lege referitoare la faptul că românii din cele trei judeţe, Covasna, Harghita şi Mureş, trebuie să înveţe limba maghiară la şcoală nu este bună nici pentru o glumă proastă", a declarat Mircea Duşa pentru Mediafax.

"Fiecare parlamentar are dreptul la iniţiative legislative, însă o asemenea iniţiativă legislativă care se referă la autonomia unei regiuni formată din cele trei judeţe, Covasna, Harghita şi Mureş, este în sine profund neconstituţională, este în contradicţie cu articolul 1 din Constituţie şi niciodată vreun parlmentar român nu va vota un asemenea proiect de lege. În conformitate cu Constituţia, România este organizată pe judeţe, oraşe şi comune, nu există alte forme de organizare administrativă a României şi nu pot exista alte entităţi. România este stat unitar", a adăugat Mircea Duşa.

Senatorul PSD Mircea Geoană, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru aderarea la Schengen, a afirmat că UDMR riscă să se izoleze pe scena politică internă şi internaţională, pentru că promovează obiective nerezonabile, nerealiste şi de neacceptat.

"Fac un apel către liderii UDMR să reziste tentaţiei facile de a folosi un context internaţional complicat pentru promovarea unor obiective nerezonabile, nerealiste şi de neacceptat. Dintr-un partener important pe drumul democratizării şi europenizării României, UDMR riscă să se izoleze pe scena politică internă şi internaţională. Dacă deschidem cutia Pandorei, efectele pot fi greu cuantificabile", a transmis Mircea Geoană într-un comunicat de presă.

Primarul din Târgu Mureş, prim-vicepreşedinte PDL Dorin Florea, a criticat iniţiativa UDMR şi pe liderii acestei formaţiuni, care, din perspectiva sa, cultivă permanent şi întreţin ura unora faţă de ceilalţi de 25 de ani.

"Să-şi adauge în proiect întreţinerea urii şi a unui climat total de neîncredere pe care să-l ofere românilor. Cei de la UDMR nu fac politica maghiarilor, ci politica strictă a intereselor liderilor lor. Cultivă permanent şi întreţin ura unora faţă de ceilalţi, de 25 de ani nu vedem decât cum se străduiesc să cultive neîncrederea prin atitudinea lor. În ceea ce priveşte atitudinea faţă de Târgu Mureş, am văzut cum cei de la UDMR au pus umărul serios la afectarea imaginii Universităţii de Medicină şi Farmacie, o universitate care e şi pentru români şi pentru maghiari, şi crearea şi întreţinerea perpetuă a unei zone de conflict, de care nimeni nu are nevoie", a declarat Dorin Florea, adăugând că liderii UDMR fac lucruri provocatoare, care aduc jignire românilor, potrivit Mediafax.

"Propun să se discute introducerea în Codul Penal de pedepse aspre pentru enunţarea de idei, concepte, strategii profund neconstituţionale, cu bună ştiinţă, care duc în eroare o populaţia şi-i creează orizonturi de aşteptare false. Deci, pentru cei care anunţă conştient lucruri vădit neconstituţionale. Cu astfel de lucruri nu te joci. Noi pedepsim acum că te-a prins cu viteză... Deci, şi maghiarii au ajuns să spună lucruri trăsnite", a mai precizat Dorin Florea, menţionând că cei de la UDMR lucrează într-un mod pervers şi vor "să creeze o zonă conflictuală" ducând astfel la involuţie.

Preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, a precizat că nu vrea sa să comenteze acest subiect decât printr-o singură remarcă adresată iniţiatorilor - "Mai mergeţi, măi, băieţi, de-aici"

Liderul PSD Covasna, Horia Gramă, susţine că proiectul de autonomia este neconstituţional, adăugând că nu crede că va fi adoptat în Parlament. "Proiectul UDMR este neconstituţional. Constituţia scrie clar că România este un stat naţional, unitar. Nu văd posibil ca un astfel de proiect să treacă de Parlament", a declarat Horia Gramă.

Gramă a subliniat că el personal este împotrivă şi a evidenţiat că dacă se va face o descentralizare, "atunci aceasta va fi uniformă pentru toată ţara, nu doar pentru o zonă anume".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor