Magnatul rus Hodorkovski va fi eliberat în 2014

Fostul şef al companiei Iukos, Mikail Hodorkovski, în boxa acuzaţilor în spatele unui perete de sticlă, Moscova, 24 mai 2011.
Fostul şef al companiei Iukos, Mikail Hodorkovski, în boxa acuzaţilor în spatele unui perete de sticlă, Moscova, 24 mai 2011. (Alexey SAZONOV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
21.12.2012

Joi, un tribunal din Rusia a redus sentinţa cu închisoarea pentru delapidare, a fostului magnat al petrolului Mihail Hodorkovski, cu doi ani, deschizând calea ca unul dintre cei mai aprigi critici ai preşedintelui Vladimir Putin să fie eliberat în luna octombrie 2014, potrivit unui raport Reuters.

Hodorkovski, odată cel mai bogat om din Rusia, ispăşeşte o pedeapsă de 13 ani în apropiere de Cercul Arctic, pe baza acuzaţiilor de evaziune fiscală a mai multe milioane de dolari şi spălare de bani, o pedeapsă văzută de criticii lui Putin drept un act motivat de o răzbunare politică.

Unul dintre tinerii magnaţi care şi-au construit averi după colapsul Uniunii Sovietice din 1991, Hodorkovski, acum în vârstă de 49 de ani, a apărut în public sfidând apelurile preşedintelui ca oamenii de afaceri bogaţi, sau oligarhii, să stea departe de politică.

După arestarea sa în 2003, compania sa petrolieră Yukos a fost divizată şi vândută, în principal, companiilor de stat.

Odată eliberat, unii cred că el ar putea uni opoziţia fragmentată a Rusiei şi reprezenta o provocare serioasă pentru Putin, deşi acesta a minimizat astfel de speculaţii.

Putin a respins odată cazul lui Hodorkovski, spunând că hoţii trebuie să stea în închisoare. Dar întrebat despre decizia de joi, el a afirmat că nu poartă ranchiună împotriva lui şi a indicat că nu a jucat niciun rol în decizia instanţei.

"În ceea ce-l priveşte pe Mihail Borisovici (Hodorkovski), nu a existat niciun fel de persecuţie personală ... Aceasta este pur si simplu o crimă economică. Instanţa a luat decizia corespunzătoare", a declarat Putin la conferinţa sa de presă anuală.

"În ceea ce priveşte opinia mea, cum că un hoţ trebuie să stea în închisoare, cine este împotriva acestei idei? Ar trebui el să umble pe străzi?", a susţinut el.

Putin a spus că sentinţa lui Hodorkovski a fost redusă ca urmare a unei liberalizări a legilor penale din Rusia.

În temeiul hotărârii, partenerul său de afaceri Platon Lebedev va fi şi el eliberat la începutul lunii iulie 2014.

Întemniţarea celor doi bărbaţi în timpul primului mandat al lui Putin ca preşedinte, din 2000 până în 2008, a fost criticată în străinătate.

Criticii Kremlinului consideră că cei doi bărbaţi sunt deţinuţi politici - o acuzaţie pe care guvernul rus o neagă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor