Meditaţia studiată de neurologi: Control asupra activităţii cerebrale, a senzaţiilor şi a amintirilor
Buddha în practica de meditaţie. (shuttershock)
Conştientizarea sinelui este întotdeauna personală şi de multe ori spirituală, însă experienţa nu trebuie să fie numai subiectivă. Noile metode utilizate în testele clinice au deschis noi căi de a cerceta antica practică a meditaţiei.
”În neuroştiinţa conştientizării şi a meditaţiei, una din problemele pe care le-am întâmpinat era că nu înţelegeam practica în profunzime”, spune Catherine Kerr, profesor asistent cercetător în medicina de familie la Universitatea Brown.
”Ceea ce aveam nevoie erau mecanisme mai bune pentru a genera teorii ce pot fi testate - teorii relevante atât din punct de vedere al experienţelor avute cât şi din punct de vedere medical”.
În prezent, cercetătorii încep să obţină uneltele necesare pentru a depista anumite activităţi ale creierului în corelaţie cu experienţele descrise de meditatori. O echipă de cercetători din partea Universităţii Brown, condusă de către seniorul Juan Santoyo, au prezentat rezultatele studiilor la Conferinţa Anuală Internaţională a Centrului pentru Conştientizare din cadrul Şcolii Medicale Massachussetts.
”Vom discuta cum poate fi aplicată ca o unealtă generală în dezvoltarea tratamentelor pentru afecţiuni mentale”. Putem explora cum anumite experienţe se conformează cu anumite tipare ale activităţii cerebrale. Noi ştim că anumite tipare ale activităţii cerebrale sunt asociate cu anumite afecţiuni psihiatrice”.
O structurare a spiritualului
La conferinţă, echipa a studiat aceste experienţe profunde ale meditaţiei în funcţie de, ceea ce părea, numai o mică diferenţă: dacă meditatorii se concentrau pe senzaţia respiraţiei nazale sau pe a celei abdominale. Cele două tehnici de meditaţie provin din tradiţii estice diferite. Informaţiile înregistrate şi codate cu atenţie de către cercetători au arătat că cele două tehnici au avut ca rezultat stări mentale diferite.
”Am descoperit că atunci când studenţii se concentrau pe respiraţia abdominală, experienţele descrise de aceştia se concentrau în mare parte pe senzaţiile din corp şi pe anumite zone somatice.”
”Atunci când studenţii descriau experienţele avute în timpul practicii care se concentra pe respiraţia nazală în timpul meditaţiei, descrierile acestora se refereau la o calitate a minţii, şi în mod specific spuneau că atenţia lor putea fi simţită”.
Abilitatea de a distinge clar diferenţele a fost îmbunătăţită atunci când, în loc să împărţim studenţii în două grupuri în funcţie de tehnicile utilizate, am folosit două persoane diferite pentru a efectua o analiză standardizată a experienţelor descrise de către studenţi în urma sesiunilor de meditaţie.
O astfel de analiză se numeşte ”teoria metodologiei fundamentate”.
De exemplu, Kerr spunea că: ”în funcţie de descrierile predominant somatice ale experienţelor avute de grupul care se concentra pe abdomen, ne aşteptam să fie chiar mai mult de atât. Activitatea cerebrală a acestora se corela cu unele părţi mari din regiunea creierului denumite insula, care codifică senzaţiile somatice, viscerale şi care furnizează o descriere a aspectelor emoţionale denumite intuiţii, presimţiri.”
Unificarea experienţelor cu creierul
Următorul pas este să corelăm informaţiile codate din timpul experienţelor cu activitatea creierului însuşi. O echipă de cercetători condusă de către Kathleen Garrison de la Universitatea Yale, din care făceau parte Santoyo şi Kerr, a publicat rezultatele analizelor sale în revista Frontierele Neuroştiinţei Umane din august 2013.
Echipa a lucrat cu meditatori experimentaţi pentru a corela stările mentale experimentate în timpul conştientizării de sine în meditaţie cu activităţile simultane ale cortexului cingular posterior (CCP). Aceştia le-au măsurat prin imagistica în timp real oferită de rezonanţa magnetică funcţională.
Echipa a constatat că atunci când mai mulţi meditatori ce proveneau din tradiţii diferite experimentau un sentiment descris ca ”acţiune fără efort” şi o ”conştientizare neîntreruptă” în timpul meditaţiei lor, CCP-ul arăta o activitate scăzută, însă atunci când au relatat că se simţeau distraşi şi trebuiau să depună efort pentru a se concentra, CCP-ul lor era mult mai activ. Atunci când li s-a oferit şansa să-şi privească activitatea cerebrală în timp real, unii meditatori au fost capabili să-şi controleze nivelul activităţii cerebrale.
”Poţi să analizezi aceste fenomene împreună şi poţi descoperi cum se influenţează reciproc. Într-o sesiune de numai 10 minute ei au fost capabili să dezvolte anumite strategii pentru a evoca o anumită experienţă ce a fost folosită mai apoi pentru a conduce semnalul (descris prin imagini de către aparatul cu rezonanţă magnetică”.
Către terapie
Tema conferinţei, şi unul din motivele principale care i-au determinat pe Kerr şi Santoyo să facă cercetările, este transformarea unei astfel de cercetări în beneficii medicale practice. Meditatorii au beneficiat timp îndelungat de aceste calităţi, însă doar recent aceştia au captat atenţia neuroştiinţei şi a psihiatriei.
Echipa de cercetători este de părere că oamenii care practică conştientizarea de sine pot căpăta un control sporit asupra ritmului de semnale senzoriale alfa din zona corticală, asemănător cu abilitatea meditatorilor de a-şi controla activitatea din CCP.
Aceste semnale senzoriale cerebrale pot normaliza modul în care creierul procesează şi filtrează atât senzaţiile, inclusiv durerea, cât şi amintirile precum cele din timpul perioadelor de depresie.
