Merkel asigură statele baltice de protecţia NATO

Cancelarul german Angela Merkel, decembrie 2013
Cancelarul german Angela Merkel, decembrie 2013 (LIONEL BONAVENTURE / AFP / Getty Images)

Cancelarul german, Angela Merkel, a asigurat statele baltice că vor beneficia de protecţia Alianţei Nord Atlantice, chiar dacă alianţa nu va mobiliza forţe militare acolo permanent, ci doar va spori numărul exerciţiilor militare în regiune.

Letonia, Estonia şi Lituania – foste republici sovietice care găzduiesc minorităţi vorbitoare de limba rusă – sunt îngrijorate că anexarea militară a peninsulei Crimeea şi conflictul din Ucraina ar putea prevesti acţiuni similare împotriva suveranităţii lor.

Statele baltice au cerut o sporire a prezenţei NATO pentru a asigura respectarea Articolului 5 al Constituţiei alianţei, care precizează că un atac asupra unuia dintre membrii reprezintă un act de agresiune împotriva tuturor, care îi obligă să reacţioneze.

”Vreau să precizez că… Articolul 5 al contractului NATO – datoria de a furniza susţinere mutuală – nu este ceva care există doar pe hârtie, ci este ceva care trebuie pus în practică”, a declarat Merkel, luni, în timpul unei vizite în capitala letonă, Riga.

Comandantul Forţelor NATO din Europa, Philip Breedlove, a explicat, la sfârşitul săptămânii trecute, că Alianţa va răspunde militar dacă Rusia va încerca să infiltreze soldaţi într-o ţară NATO, inclusiv trupe fără uniforme oficiale, aşa cum a procedat în Ucraina.

Merkel a afirmat, într-o conferinţă de presă alături de premierul leton, Laimdota Straujuma, că Germania va începe zborurile ”de control aerian” în Letonia începând cu 20 august.

”Dar acum noi trebuie să suplimentăm asta cu mai multe exerciţii şi manevre, astfel încât să putem reacţiona rapid şi fără ezitare”, a declarat Merkel. ”Totul trebuie să fie făcut astfel încât noi să avem în statele baltice infrastructura necesară pentru a răspunde rapid”.

Cancelarul Germaniei a anunţat că liderii NATO vor discuta acest subiect la summitul care se va desfăşura la Cardiff, pe 4-5 septembrie, şi că se aşteaptă ca aceştia să ajungă la o poziţie unită.

Premierul leton a apreciat că acţiunile Rusiei din Ucraina au ”schimbat fundamental mediul securităţii din Europa”. ”Încrederea a fost pierdută. Va trebui să ne adaptăm la noile condiţii şi va trebui să dăm un răspuns clar„, a declarat Merkel.