Mihai Gâdea şi Ursu petiţie către Obama din cauza regimului "despotic" al lui Băsescu. Petiţia ar fi măsluită

Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Epoch Times România)

Realizatorii Antena 3 Mihai Gâdea şi Adrian Ursu au create joi o scrisoare deschisă destinată preşedintelui american Barack Obama şi secretarului de stat american John Kerry în care îi informează despre situaţia "extrem de periculoasă" din punct de vedere democratic în care se află ţara noastră, principalul vinovat fiind.... nimeni altul decât şeful statului, Traian Băsescu.

Scrisoarea a fost publicată şi pe site-ul petitieonline.com şi a strâns peste 45.000 de semnături, care au totuşi o provenienţă dubioasă.

Realizatorii postului de televiziune al lui Dan Voiculescu precizează că "România a intrat în ultimii 9 ani pe o pantă periculoasă, deviind de la cursul democratic autentic spre care năzuia", subliniind că Traian Băsescu "şi-a construit un regim propriu, cu manifestări despotice periculoase".

"Acest regim, consolidat alarmant în ultimii ani, se bazează pe aservirea totală a instituţiilor de forţă şi utilizarea serviciilor secrete, dar şi a organelor de ordine publică sau chiar a structurilor fiscale pentru hăituirea sau chiar eliminarea adversarilor din viaţa publică ori pentru protejarea abuzivă a propriei clientele politice şi financiare. Mult mai gravă este însă exercitarea unei presiuni sufocante şi a unui control abuziv direct asupra Justiţiei", scriu Gâdea şi Ursu.

"Regimul conceput şi pus în funcţiune de Traian Băsescu a protejat în tot acest răstimp marea corupţie de la vârful puterii politice, trimiţând însă în judecată, adesea fără probe suficiente pentru a putea susţine condamnarea, fie adversarii politici, fie oameni nevinovaţi şi neimplicaţi politic, dar incapabili să se poată apăra în faţa unui sistem judiciar construit pe abuz sau incompetenţă", adaugă aceştia.

Această scrisoare vine în contextul vizitei de vineri şi sâmbătă a secretarului de stat adjunct al Departamentul de Stat al S.U.A. pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, pentru discuţii despre consolidarea statului de drept.

Provenienţă dubioasă a semnăturilor

Scrisoarea deschisă a stârnit o serie de reacţii ale cititorilor Hotnews.ro care au contestat autenticitatea celor 45.000 de semnături, semnalând că există o neconcordanţă între numărul de semnături (45551) şi cel de adrese de IP (31268).

Suspiciunile cititorilor de la Hotnews au apărut şi deoarece pe întreg parcursul nopţii au fost înregistrate un flux constant de 3-5 semnături pe minut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne