Mike Pompeo: China va folosi inteligenţa artificială pentru a lovi SUA

Mike Pompeo
Mike Pompeo (Jahi Chikwendiu/The Washington Post Getty Images)

Fostul secretar de stat Mike Pompeo a declarat într-un interviu difuzat pe 4 februarie că Partidul Comunist Chinez va utiliza inteligenţa artificială pentru a folosi date cu caracter personal despre cetăţenii SUA obţinute de chinezi şi va folosi informaţia ca armă pentru a face presiuni asupra Statelor Unite.

„Vor folosi aceste informaţii. Vor folosi inteligenţa artificială pentru a le aduna. Şi apoi se vor întoarce şi ne vor spune că, dacă nu acţionăm într-un mod care să fie în concordanţă cu ceea ce doreşte Partidul Comunist Chinez, vor face probleme reale Statelor Unite”, a declarat Pompeo pentru Maria Bartiromo de la Fox News.

Citiți și EXCLUSIV: Cum a reuşit China să roadă economia americană până la temelie

Pompeo a făcut remarcile când a fost întrebat dacă administraţia Joe Biden ar trebui să păstreze sancţiunile şi alte restricţii impuse companiilor chineze sub fostul preşedinte Donald Trump.

„Problema este că aceste tehnologii care se infiltrează în Statele Unite şi se infiltrează în Europa sunt lucruri pe care copiii noştri le folosesc, pe care noi le folosim, care sunt în autovehiculele noastre, care sunt în televizoarele noastre, care sunt în telefoanele noastre de asemenea, informaţiile americane, indiferent dacă este vorba despre informaţiile noastre personale despre locul în care trăim şi cu cine stăm, sau informaţiile despre afecţiunile noastre medicale şi ADN-ul nostru, aceste informaţii se întorc la structurile chineze de securitate naţională”, a afirmat Pompeo.

Întrebat dacă informaţiile pot fi folosite ca şantaj, Pompeo a spus: „Da, absolut”.

Citiți și Noul împărat al Chinei presează Secretarul General ONU cerând o guvernare globală

„Vor fi folosite cu rea-intenţie. Vor fi folosite pentru a face rău Statelor Unite ale Americii şi aceste sancţiuni au fost instituite de administraţia noastră pentru a proteja poporul american de aceste lucruri malefice”.

Administraţia Trump a impus restricţii şi sancţiuni pentru o mulţime de firme chineze de tehnologie, inclusiv giganţii de telecomunicaţii Huawei şi ZTE.

Citiți și Biden interzice expresia "virusul chinez". Fostul secretar de stat îi cere să recunoască rolul nefast al Partidului Comunist în răspândirea focarului pe glob

Pompeo a continuat spunând că a avertizat aliaţii SUA cu privire la pericolele pe care le reprezintă Partidul Comunist Chinez. El a spus că regimul şi-a încălcat în mod constant promisiunile în ultimele două decenii şi ar trebui tratat sub deviza „nu acorda încredere şi verifică”.

„Am petrecut mult timp călătorind în lume şi vorbind cu lideri din Europa, Asia, America de Sud, amintindu-le că, deşi China ar putea să pară că are ceva bani, intenţia din spate a fost să creeze pârghii de putere şi că nu ar trebui să se alăture unei idei care este anti-occidentală, antidemocratică, în proiecte importante”, a spus Pompeo.

Citiți și Sky News Australia - O bază de date de două milioane de membri ai Partidului Comunist Chinez dezvăluie operaţiunile din străinătate ale regimului

Pompeo a avertizat că partidul s-a infiltrat deja în Statele Unite şi face eforturi pentru a influenţa pârghiile de putere de la nivel local până la Washington.

„Partidul Comunist Chinez nu a distrus numai milioane de locuri de muncă americane, ci acum sunt înăuntru, în spatele porţilor. Fac lobby la membrii Congresului. Activează în consiliile noastre şcolare şi municipale încercând să ne schimbe modul de viaţă", a scris el pe Twitter pe 3 februarie. „Împreună cu aliaţii noştri, trebuie să luăm în serios ameninţarea Chinei".

Citiți și Papa Francisc anulează o întâlnire cu Mike Pompeo. Pe agendă, apropierea dintre Vatican şi Partidul Comunist Chinez

La sfârşitul mandatului său, Pompeo s-a aflat în grupul de oficiali ai administraţiei Trump sancţionaţi de Beijing din cauza abordării lor dure faţă de Partidul Comunist Chinez.

Citiți și Mike Pompeo: Toate Institutele Confucius din SUA ar putea fi desfiinţate până la sfârşitul anului

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe