Ministrul Educaţiei: Examenele în 2013 rămân aşa cum s-a anunţat

Elevi de liceu în bănci.Examen BAC
Elevi de liceu în bănci.Examen BAC (Epoch Times România)

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că examenele din 2013 rămân aşa cum au fost anunţate, iar o decizie privind clasa pregătitoare va fi luată după evaluarea din ianuarie. Referitor la clasa a IX-a, deciziile vor fi luate după consultări, a declarat ministrul duminică.

"Aş vrea să spun clar de la început: nu sunt adeptul schimbării de dragul schimbării, nu sunt adeptul schimbării peste noapte. Pe de altă parte, nu pot spune că în Educaţie nu trebuie schimbat nimic, pentru ca sistemul de educaţie trebuie să de udate-eze nevoilor societăţii care sunt într-o continuă schimbare. Este nevoie, de exemplu de schimbarea manualelor, unele fiind vechi de peste 14 ani. Dar nu schimbăm manualele mâine, pentru că nu poţi să faci aşa ceva. Ai nevoie de un an, un an şi jumătate de analize, de clarificări metodologice şi conceperea manualelor. Iar pentru schimbarea cărţilor pentru un ciclu de patru ani avem nevoie de patru ani. Schimbarea manualelor se va face gradual. Un copil care a început cu un concept în clasa a V-a trebuie să continue în acelaşi spirit până la finalizarea gimnaziului", a mai precizat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Schimbări vor fi doar graduale şi în măsura în care sistemul solicită aceste schimbări, iar ele vor fi adoptate numai după dialog, a adăugat Pricopie.

Referitor la examenele finale, ministrul a precizat că în anul şcolar 2012-2013 nu se schimbă nimic, iar testele rămân aşa cum au fost anunţate.

"Nu vorbim de schimbări la admitere în acest an. Bacalaureatul rămâne la fel, conform legislaţiei în vigoare, este exact ca anul trecut. Avem în Parlament o lege de modificare a bacalaureatului, vom vedea ce decizie va fi luată. Nu îmi propun să introduc ordonanţe de modificare a legii ca să modific examenul în acest an şcolar. Este foarte important să vedem ce decizie va lua Parlamentul legat de legea privind examenul de bacalaureat", a mai precizat ministrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne