Miting USL la Arena Naţională. Ce condiţii impun organizatorii

Vedere interioară a stadionului Naţional Arena din Bucureşti. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Cristina Boiangiu
11.10.2012

USL pregăteşte un miting de amploare, la Arena Naţională din Capitală, pe 17 octombrie, iar pentru respectivul eveniment au fost elaborate mai multe condiţii care vor trebui respectate de participanţi.

Acestea vor fi trimise organizaţiilor judeţene care vor afla şi numărul de persoane pe care trebuie să le aducă la Bucureşti, astfel încât să se poate organiza cea mai mare adunare publică din 1989 şi până în prezent.

Normele de prezenţă pentru organizaţiile judeţene variază în funcţie de distanţa care urmează a fi parcursă până la Bucureşti, în sensul că cei mai apropiaţi de Capitală vor trimite mai mulţi oameni.

Conducerea USL vrea să aibă "cel mai mare eveniment organizat de la Revoluţie încoace" şi la care să vină 74.000 de persoane de la PSD, PNL, PC şi UNPR. La acest eveniment vor fi lansaţi cei 452 de candidaţi ai USL, dar nu se vor organiza show-uri, concerte sau reprezentaţii de gen, aşa cum s-a întâmplat anterior, au specificat surse din USL.

Toţi participanţii vor fi nevoiţi să respecte regulile stadionului - nu se fumează, nu se mănâncă seminţe în tribune, iar ceea ce se strică se plăteşte.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor