Noaptea cercetătorilor: Evenimente în 350 de oraşe

(JORGE DIRKX / AFP / Getty Images)

Fabricarea unei comete la Londra, alături de specialişti din domeniul ştiinţelor spaţiale, crearea unui nor în Bolzano, Italia, împreună cu diverşi meteorologi, şi explorarea vulcanului San Antonio din Insulele Canare, împreună cu o echipă de geologi, sunt doar câteva dintre evenimentele principale din cadrul Nopţii Cercetătorilor. Ediţia a şaptea a evenimentului va avea loc pe 28 septembrie în mai multe oraşe din Europa.

Aproximativ 350 de oraşe, de la Akureyri (Islanda) până la Nicosia (Cipru), vor participa la eveniment, scopul acestuia fiind acela de a prezenta ştiinţa în mod distractiv şi de a suscita interesul pentru urmarea unei cariere în domeniul cercetării. Vizitatorii vor putea participa la experimente şi la spectacole ştiinţifice interactive, vor putea vizita laboratoare de cercetare care în mod obişnuit nu sunt accesibile publicului şi vor putea testa echipamente complexe.

„Oricine are şansa de a deveni om de ştiinţă pentru o noapte” a declarat Androulla Vassiliou, comisar european pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret. „Educaţională şi distractivă în acelaşi timp, Noaptea Cercetătorilor reprezintă în fiecare an o modalitate nemaipomenită de a trezi interesul fetelor şi băieţilor în ceea ce priveşte urmarea unei cariere în cercetare. Un tânăr care învaţă astăzi în clasă cum să facă cerneală invizibilă, mâine poate deveni un om de ştiinţă care găseşte soluţii la cele mai acute probleme economice şi societale din Europa”, a adăugat comisarul.

În timpul Nopţii Cercetătorilor, oameni de ştiinţă din toate domeniile preiau spaţii publice – centre comerciale, pieţe, monumente istorice, parcuri şi muzee - pentru a arăta persoanelor de toate vârstele modul în care activitatea lor are impact asupra vieţii de zi cu zi.

Sute de evenimente în 32 de ţări

Noaptea Cercetătorilor se desfăşoară în fiecare an în Europa în a patra zi de vineri din luna septembrie. Au loc evenimente în 24 de state membre ale UE, precum şi în Bosnia şi Herţegovina, Insulele Feroe, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Islanda, Israel, Muntenegru, Serbia şi Turcia. Cele trei state membre care nu participă în acest an sunt Austria, Danemarca şi Luxemburg.

Numărul de oraşe participante a crescut de la 92 în 2006 la peste 350 în acest an. Evenimentul a înregistrat aproape 800.000 de vizitatori în 2011, iar anul acesta se estimează o creştere a numărului de participanţi.

Noaptea Cercetătorilor face parte din acţiunile "Marie Curie", finanţate de UE, în vederea promovării carierelor internaţionale în domeniul cercetării în Europa. Punând cercetătorii în contact direct cu publicul, evenimentul îşi propune să arate cât de important este rolul jucat de cercetare în societate. Încurajarea mai multor persoane în direcţia alegerii unei cariere în domeniul cercetării este crucială pentru înregistrarea unei viitoare creşteri economice în Europa, creştere care depinde din ce în ce mai mult de inovare atât la nivelul produselor şi serviciilor, cât şi la nivelul modelelor de afaceri.

UE finanţează peste jumătate din costul evenimentului

UE finanţează puţin mai mult de jumătate din costul total al Nopţii Cercetătorilor: patru milioane de euro din aproape 7,5 milioane de euro în acest an. Activităţile din cadrul evenimentului şi organizatorii au fost selectaţi printr-un proces competitiv în urma unei cereri de propuneri.

În total, acţiunile "Marie Curie" beneficiază de sprijin din fondurile UE în valoare de 4,7 miliarde de euro. Acestea sunt gestionate aproape în întregime de către Agenţia Executivă pentru Cercetare a Comisiei Europene, în cadrul celui de-al şaptelea program-cadru pentru activităţi de cercetare şi de dezvoltare tehnologică, care reprezintă principalul pachet de finanţare a cercetării pentru perioada 2007-2013, în valoare de 50 de miliarde de euro.

Acţiunile "Marie Curie" fac parte din programul Orizont 2020 pentru cercetare şi inovare care se va desfăşura în perioada 2014-2020 şi pentru care se propune un buget de 80 de miliarde de euro. Acest program face parte din iniţiativa care are drept obiectiv crearea de noi locuri de muncă şi generarea unei creşteri economice în Europa.


Puncte de atracţie

Londra (Regatul Unit)

Muzeul de istorie naturală va găzdui un atelier de fabricare a unei comete. Formula care se află la originea cometelor din sistemul solar va fi aplicată unor componente ce se găsesc pe Pământ, cum ar fi apa şi nămolul. Publicul va avea, de asemenea, ocazia de a se murdări pe mâini cu cărbune, pe care îl va folosi pentru a recrea arta rupestră împreună cu antropologii. O sculptură uriaşă efectuată din mii de dinţi de lapte donaţi de către public va fi ridicată în campusul Whitechapel al Universităţii din Londra (Queen Mary).

Bolzano (Italia)

Amatorii de senzaţii tari vor avea posibilitatea de a testa metode de supravieţuire în condiţiile extreme ale unei camere frigorifice şi într-o furtună de zăpadă simulată la Academia Europeană din Bolzano. După test, aceştia vor primi informaţii referitoare la reacţiile organismelor lor. Persoanele pasionate de meteo vor avea posibilitatea de a crea „nori” utilizând apa, aerul şi presiunea la biroul meteorologic.

Fuencaliente (Insulele Canare, Spania)

Împreună cu oameni de ştiinţă şi ghizi profesionişti, aventurierii vor avea şansa de a explora vulcanul San Antonio, care adăposteşte o floră, formaţiuni de rocă şi structuri de lavă colorate unice. Producătorii locali şi geologii vor arăta modul în care vulcanul îmbunătăţeşte calitatea vinurilor regionale.

Cracovia (Polonia)

Spectacolele ştiinţifice propuse în 17 locuri vor include o demonstraţie a modului în care tehnologia de captare a mişcării utilizată pentru jocurile video poate contribui la diagnosticarea şi tratarea bolilor. Institutul de fizică nucleară va prezenta acceleratoare de particule utilizate în tratarea cancerului la ochi sau pentru detectarea compoziţiei substanţelor necunoscute, acestea putând contribui la realizarea unor descoperiri în conservarea patrimoniului artistic, medicină şi geologie.

Angers, Besancon, Toulouse (Franţa)

Fanii călătoriilor în timp vor crea în aceste oraşe din Franţa o societate a viitorului bazată pe cercetare şi inovare. Publicul şi oamenii de ştiinţă îşi vor imagina oraşul Angers în 2025, oraşul Besancon în 2084 şi oraşul Toulouse în cea de-a doua jumătate a acestui secol, pe baza potenţialelor evoluţii din domeniul educaţiei, transportului, mediului, energiei şi a altor aspecte ale societăţii.

Nicosia (Cipru)

Jocul „Spuneţi-ne, dr. Turing, pot maşinile să gândească?” va pune participanţii să facă distincţia între vocea umană şi sunetele emise de un computer în cadrul unei conversaţii. Jocul se bazează pe un test formulat în anii 1950 în vederea evaluării capacităţii unui computer de a da dovadă de inteligenţă şi de a răspunde în acelaşi fel ca o persoană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură