Noii piraţi vizează petrolul din Golful Guineea

Noii piraţi vizează petrol din Golful Guineea
Noii piraţi vizează petrol din Golful Guineea (YOMIURI SHIMBUN / AFP / Getty Images JAPAN OUT)

Piraţii vizează petrolul din Golful Guineea. Cel mai recent raport privind pirateria, lansat de către Biroul Maritim Internaţional (IMB), confirmă preocupările exprimate în luna ianuarie de către European Community Shipowners Associations (ECSA ), asociaţia armatorilor europeni, care a atras atenţia asupra numărului tot mai mare de atacuri de piraterie în Golful Guineea, invitând UE şi statele sale membre să ia măsuri imediate şi concrete.

Atacurile înregistrate de IMB în această zonă au fost în număr de 138, numai în ultimele şase luni ale anului 2013, confirmând intensitatea fenomenului care coincide cu scăderea constantă a activităţilor de piraterie din Oceanul Indian unde se află flotele militare internaţionale şi prezenţa pe scară largă de gărzi înarmate la bordul navelor comerciale. Piraţii somalezi nu au fost eradicaţi, dar au fost neutralizaţi de către dispozitivele de siguranţă.

În Golful Guineea nu sunt aliniate flotele internaţionale navale şi nici nu există o prezenţă atât de larg răspândită de gărzi înarmate la bordul navelor comerciale. Raportul IMB evidenţiază , de asemenea, diferenţele dintre cele două tipuri de piraterie active în Africa de Est şi Africa de Vest. În Golful Guineea piraţii jefuiesc navele şi sechestrează membrii echipajului (56 de persoane anul trecut) şi numai în largul coastei Nigeriei au fost raportate 31 de accidente şi 28 de răpiri.

Proliferarea de piraţi în Golful Guineea este legată de prada bogată obţinută într-o zonă în care sunt extrase în fiecare zi 5 milioane de barili de petrol, care vor creşte în mod semnificativ în momentul în care vor fi active sondele offshore din Angola şi care probabil vor constitui noua zonă de interes pentru piraterie. Spre deosebire de piraţii somalezi, cei de pe coastele din Africa de Vest nu operează de pe malurile unui "Stat eşuat" şi nu dispun de ascunzători sigure în care să ţină prizoniere echipajele şi navele pentru luni de zile. Din acest motiv piraţii jefuiesc în special petrolierele care abia au „făcut plinul” şi care încă se mai află în terminale, atacându-le cu ambarcaţiuni de dimensiuni mici care ating viteze de 30 de noduri şi care au la bord 7/8 piraţi înarmaţi cu arme Kalashnikov, mitraliere PKM şi lansatoare de grenade, armament similar cu cel al "colegilor" somalezi.

Mai multe detalii despre modul de operare al piraţilor în Golful Guineea au fost furnizate ziarului Sole 24 Ore de surse bine informate care au solicitat anonimatul. Surse care explică modul în care piraţii golesc rezervoarele, angajând nave container mai mici aflate sub controlul lor, sechestrează unii dintre membrii echipajelor pentru răscumpărare, deşi, de obicei, sumele cerute se limitează la doar câteva mii de dolari. Acţiunile sunt facilitate de spaţiul maritim enorm afectat de fenomenul de piraterie, extins de la Coasta de Fildeş la Angola, precum şi de incapacitatea forţelor maritime ale ţărilor africane care nu sunt în măsură să garanteze un control bun al zonelor de coastă şi nici chiar al apelor teritoriale. În ultimele luni, atacurile au scăzut în Benin şi au crescut în Togo, Coasta de Fildeş şi Gabon. Conform celor raportate de către IMB, pentru a realiza atacuri rapide, piraţii din Golful Guineea de cele mai multe ori folosesc violenţa iar cei mai mulţi răniţi au fost înregistraţi în apele din Nigeria, Benin şi Togo.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe