Nord-estul Japoniei: Cutremur de 7,3 grade Richter. Alertă de tsunami

Activitate seismică
Activitate seismică (TED ALJIBE / AFP / Getty Images)
Liviu Şerbănescu
07.12.2012

Un violent cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter a avut loc vineri în largul nord-estului Japoniei, fiind resimţit până la Tokyo. Imediat, o alertă de tsunami a fost lansată, a anunţat Agenţia japoneză de meteorologie. În urma seismului, un prim val tsunami cu înălţimea de un metru a atins coasta de nord-est a Japoniei vineri, apoi alerta a fost ridicată pe toată coasta Pacificului.

Valul nu a avut mai mult de un metru înălţime şi a fost măsurat la ora locală 18.02 (11.02, ora României) pe coastă, la nivelul oraşului Ishinomaki, unde au murit cele mai multe persoane la cutremurul de la 11 martie 2011.

Seismul s-a produs la ora locală 17.18 (10.18, ora României) în largul coastelor de nord-est şi a avut hipocentrul estimat la o adâncime de aproximativ 10 kilometri.

Alerta de tsunami a fost emisă pentru nord-estul Japoniei, în acelaşi loc care a fost devastat de cutremurul şi tsunami-ul din martie 2011, relevă Sky News.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor