"Nu este doar o gripă". Poveşti de groază ale supravieţuitorilor virusului Wuhan. Credem că ar trebui citite

(Getty Images)

Vă puteţi imagina că aţi avea „dureri groaznice” săptămâni întregi, încercând disperaţi să trageţi aer în plămâni, în timp ce simţiţi că sunteţi sufocat şi plângeţi pentru că trăiţi un chin atât de constant?

După cum veţi vedea mai jos, supravieţuitorii îmbolnăvirilor cu virus Wuhan ne povestesc calvarul infernal prin care au trebuit să treacă şi ne avertizează să facem tot ce putem pentru a evita îmbolnăvirile cu virus.

Aceştia sunt cei norocoşi. Până în prezent rata foarte mare a deceselor din Italia şi, mai nou, Statele Unite este extrem de alarmantă. Deşi cei care supravieţuiesc ar trebui să se considere foarte norocoşi, mulţi dintre aceştia vor avea leziuni pulmonare permanente.

Acest virus atacă sistemul respirator cu o ferocitate care îi şochează pe medici, iar cei care încă încearcă să pretindă că virusul Wuhan este „la fel ca gripa” trebuie să se oprească, pentru că agravează lucrurile inutil, făcând un deserviciu imens populaţiei şi audienţei lor.

Cercetătorii au descoperit că acest virus are o perioadă de incubaţie de până la 24 de zile, iar oamenii pot răspândi boala cu mult înainte de a prezenta simptome. Mai groaznic, potrivit Bloomberg şi CNBC, noi cercetări au descoperit că acest virus poate rămâne pe suprafeţe timp de 17 zile”.

Cercetătorii au analizat camerele pasagerilor infectaţi la bordul Princess Diamant, atât a celor care au prezentat simptome, cât şi a celor care erau asimptomatici, potrivit unui studiu efectuat, luni, în Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention /CDC).

Combinarea acestor doi factori face virusul Wuhan aproape imposibil de stăvilit.

Mai rău, există încă voci care minimizează această pandemie, aparent pentru a linişti populaţia. Însă efectul pervers al acestui fenomen este că lumea tinde să nu ia în seamă grozăviile produse sănătăţii de acest virus.

Dacă încă nu credeţi că virusul Wuhan este o problemă mare, luaţi un moment în considerare următoarele cinci poveşti despre supravieţuitorii coronavirusului ...

# 1. Fiona Lowenstein, 26 de ani

În noaptea aceea m-am trezit în mijlocul nopţii cu frisoane, vărsături şi senzaţie de sufocare. Luni, abia puteam să rostesc câteva cuvinte, fără să simt că rămân fără aer. Nu puteam să merg până la baie fără să gâfâi ca şi cum aş fi fugit un kilometru. Luni seara, am încercat să mănânc, dar nu puteam avea suficient oxigen în timp ce mâncam. Orice lucru pe care-l făceam mă lăsa fără aer şi îmi producea atacuri de panică - nici măcar resetarea parolei de MyChart pentru a comunica cu medicul meu - simţind lipsa oxigenului.

# 2. Kevin Harris, 55 de ani

„Imaginează-ţi plămânii devenind solizi. Este ca şi cum te sufocă fără să-ţi ţii nasul astupat”, a spus Harris, care deţine un service de tinichigerie auto şi de obicei aleargă 7 km în fiecare zi.

„De fiecare dată când mă întind, mi se taie respiraţia. Am crezut că plămânii or să se facă praf. Strigam de spaimă şi mă rugam lui Dumnezeu”.

# 3. Connor Reed, 25 de ani

Un galez care a contractat virusul Wuhan a descris modul în care boala l-a lovit „ca un tren”, lăsându-l „sufocat” şi cu dureri atroce săptămâni întregi.

Connor Reed, din Llandudno, s-a îmbolnăvit în timp ce lucra ca profesor de engleză în Wuhan.

Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a descris cum a început cu „doar o răceală” pe 25 noiembrie - cu o lună înainte ca autorităţile să anunţe oficial virusul - dar în următoarele trei săptămâni şi jumătate s-a simţit din ce în ce mai rău şi nu a putut să se mişte.

# 4. Tara Jane Langston, 39 de ani

"Este ca şi cum ai avea sticlă în plămâni, este greu de explicat, dar fiecare respiraţie este o luptă".

"Este absolut oribil şi nu aş dori să mai trec prin aşa ceva niciodată. Eram bolnavă cu aproximativ cinci zile înainte să fiu dusă la spital într-o ambulanţă".

"Am fost iniţial diagnosticată cu o infecţie toracică, mi s-au administrat antibiotice şi mi s-a recomandat să iau ibuprofen şi paracetamol. Am luat aproximativ opt pastile ibuprofen pe zi şi acum cred că asta a agravat problema".

# 5. O fată de 12 ani din Georgia, pe nume Emma

Emma, o fetiţă de 12 ani, „se luptă pentru viaţă ei” într-un spital din Atlanta, după ce a ieşit pozitiv la testele de virus Wuhan, potrivit verişoarei sale.

Justin Anthony a declarat pentru CNN că Emma a fost diagnosticată cu pneumonie pe 15 martie şi a avut rezultat pozitiv la test, vineri seară. Sâmbătă era pe un plămân artificial şi este în prezent în stare stabilă, a spus Anthony.

După cum vedeţi, acest virus nu loveşte doar „bătrânii”.

Dar dacă aveţi peste 60 de ani, vă rugăm să înţelegeţi că aveţi un risc foarte mare şi trebuie să staţi departe de locurile publice.

În acest moment, chiar medicilor şi asistentelor le este frică să meargă la muncă ...

Medicii şi asistentele din prima linie a luptei împotriva virusului din Statele Unite spun că este „prima dată” când se tem să meargă la muncă. Cu un deficit de echipament individual de protecţie, unii au recurs la utilizarea unor soluţii empirice pentru a-şi acoperi feţele.

„Este pentru prima dată când ne-a fost într-adevăr frică să venim la muncă, dar, în ciuda faptului că suntem speriaţi, suntem pregătiţi să salvăm vieţi şi ne-am angajat să facem asta”, a spus dr. Cornelia Griggs, chirurg în New York, citată de CBS. „Mi-e ruşine să spun, dar înainte, nici eu şi nici soţul meu nu ne-am gândit vreodată să ne facem testamentul, dar în weekendul acesta am făcut-o”.