O anchetă internaţională privind reţeaua de pornografie infantilă 'Lost Boy' a descoperit ramificaţii şi în România

(MANDEL NGAN/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
12.04.2012

O anchetă desfăşurată de FBI, ''Postal Inspection Service'' din SUA şi echipa ''Sexual Assault Felony Enforcement (SAFE) din Los Angeles, în cooperare cu Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară (Eurojust) a UE privind reţeaua de postare de pornografie infantilă ''Lost Boy'', s-a soldat cu arestări şi condamnări, dezvăluind şi ramificaţii în România, potrivit unui comunicat de presă postat miercuri de pe site-ul Minsiterului american al Justiţiei.

Potrivit documentelor judiciare, 'Lost Boy' a fost dedicat bărbaţilor interesaţi sexual de copii şi a fost creat pentru a oferi un forum de trafic de pornografie infantilă.

Autorităţile federale americane, care au cooperat cu agenţii internaţionale de aplicare a legii, au închis ''Lost Boy'' cu aproximativ trei ani în urmă. Ca urmare a anchetei, 16 inculpaţi au fost condamnaţi, printre care şi americanii Harout Hagop Sarafian, din North Hollywood, condamnat la 20 de ani închisoare şi supraveghere pe viaţă, şi David Michael Fagerness, condamnat la 15 ani închisoare şi supraveghere pe viaţă, pentru rolurile lor în ''Lost Boy''.

De asemenea, ancheta a condus la identificarea a 27 de victime de abuz asupra copilului, dintre care unii au fost postaţi în imagini pe ''Lost Boy''.

Autorităţile americane din domeniul aplicării legii au descoperit site-ul de postare ''Lost Boy'' după ce au primit informaţii de la Eurojust, care a pus la dispoziţia lor informaţii obţinute de la autorităţile norvegiene şi italiene. Acestea indicau faptul că un bărbat din North Hollywood a comunicat cu un cetăţean italian cu privire la pornografia infantilă şi cum să practice turism sexual cu copii în România.

Acţionând în baza informaţiilor din Europa, FBI a pus în aplicare mandate de căutare care au dus la descoperirea reţelei ''Lost Bouy''. Ancheta ulterioară a relevat faptul ca site-ul a avut 35 de membri, dintre care 16 cetăţeni americani. Alţi membri ai reţelei au fost localizaţi în ţări din întreaga lume, printre care Belgia, Brazilia, Canada, Franţa, Germania, Noua Zeelandă şi Marea Britanie.

Potrivit documentelor judiciare, ''Lost Boy'' avea un proces de verificare aprofundată pentru noii membri, cărora li se cerea să posteze pornografie infantilă pentru a se alătura organizaţiei. Odată acceptaţi, membrilor li se cerea să continue postarea pentru a se menţine pe o ''poziţie bună'' şi a evita eliminarea de pe site. Documentele mai dezvăluie că membrii reţelei se sfătuiau reciproc cu privire la tehnici de sustragere de la detectarea de către autorităţi, printre care folosirea de pesudonime şi criptarea datelor informatice.

Autorităţile judiciare au identificat suspecţi de molestare a copilului în America de Sud, Europa şi Noua Zeelandă. Trei suspecţi din România, unul din Franţa şi altul din Brazilia au fost acuzaţi, iar unii inculpaţi au fost condamnaţi în Norvegia şi Marea Britanie. Au fost identificate, de asemenea, zeci de victime copii din Norvegia, România, Brazilia şi alte ţări.

Unitatea de investigaţie tehnologică a ''Child Exploitation and Obscenity Section (CEOS) din cadrul Diviziei penale a Ministerului american al Justiţiei a acordat, împreună cu Eurojust, asistenţă în timpul anchetei, se mai precizează în comunicatul ministerului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor