ONU a hotărât: accesul la Internet este un drept al omului. China, studiu de caz

Documentul ONU subliniază faptul că accesul liber la internet le permite cetăţenilor să aibă o parte de o educaţie accesibilă şi susţine dezvoltarea economică
Sesiune a Organizaţiei Naţiunilor Unite
Sesiune a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU / Jean-Marc Ferré)

Potrivit unei rezoluţii a Consiliului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, accesul la internet este un drept uman de bază. Această rezoluţie nu are caracter obligatoriu, dar condamnă ţările care împiedică accesul liber la internet al cetăţenilor.

Documentul ONU subliniază faptul că accesul liber la internet le permite cetăţenilor să aibă parte de o educaţie accesibilă şi susţine dezvoltarea economică.

Rezoluţia este fundamentată pe declaraţiile anterioare ale Naţiunilor Unite privind drepturile digitale, în special libertatea de expresie protejată prin prevederile articolului 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi reafirmă poziţia organizaţiei care face trimitere la faptul că ''aceleaşi drepturi pe care oamenii le au când nu sunt conectaţi la internet, trebuie să fie protejate şi atunci când sunt conectaţi la internet''.

De asemenea Rezoluţia ONU condamnă fără echivoc toate încălcările şi abuzurile privind drepturile omului, precum tortura, execuţiile extrajudiciare, răpiri şi detenţia arbitrară, expulzarea, intimidarea şi hărţuirea, precum şi violenţa pe motive de gen comise împotriva unor persoane pentru exercitarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pe internet, şi invită toate statele să asigure responsabilitatea în această privinţă.

Rezoluţia mai condamnă fără echivoc măsurile care previn în mod intenţionat sau perturbă accesul sau difuzarea de informaţii on-line prin încălcarea dreptului internaţional al drepturilor omului şi solicită tuturor statelor să se abţină şi să înceteze astfel de măsuri.

Potrivit textului adoptat, ONU "subliniază importanţa combaterii promovării urii ce constituie incitare la discriminare sau violenţă pe internet, inclusiv prin promovarea toleranţei şi a dialogului".

Documentul a fost adoptat prin consensul a 70 de ţări vineri, însă au existat state care s-au opus adoptării precum Rusia, China, Arabia Saudită, Africa de Sud şi India. Aceste state au cerut ONU să scoată din proiectul de rezoluţie fragmentul care ''condamnă fără echivoc măsurile de împiedicare sau întrerupere intenţionată a accesului către distribuirea informaţiilor în mediul online''.

Decizia Naţiunilor Unite vizează în special suspendarea, de către guverne, a funcţionării serviciilor de internet. Numeroase regimuri autoritare din întreaga lume au început să folosească această metodă ca un mijloc de control al cetăţenilor chiar şi în cazul unor evenimente sociale minore.

Astfel, serviciile de internet mobil au fost blocate în Irak şi Algeria pentru a împiedica studenţii să copieze la examenele naţionale; în India şi Bahrein în timpul unor proteste locale, reţelele de socializare au fost blocate; după producerea atentatului terorist de la aeroportul din Istanbul accesul la site-urile de socializare a fost redus în Turcia; Uganda a blocat accesul la social media în timpul alegerilor din 2016.

In total, potrivit grupului pentru sprijinirea drepturilor digitale Access Now, în 2015 au existat cel puţin 15 opriri ale funcţionării serviciilor de internet la nivel mondial, iar de la începutul lui 2016 cel puţin 20 astfel de incidente.

Studiu de caz: China

De la începutul erei Internetului în 1990, Partidul Comunist Chinez a finanţat construirea Marelui Firewall - un sistem sofisticat de cenzură şi supraveghere operat de către Ministerul de Securitate Publică, având ca scop oprirea răspândirii ştirilor despre abuzurile contra cetăţenilor şi corupţia endemică din sistem.

Din 1998, sistemul, construit cu firma americană CISCO (printre alte firme occidentale, precum Nortel), a reuşit să blocheze website-urile interne şi externe care conţineau informaţii pe care regimul le dorea inaccesibile populaţiei.

Internetul în China este şi acum sever restricţionat, numeroase siteuri fiind complet inacesibile. Google nu funcţionează (a existat o perioadă şi în China, însă motorul de căutare era cenzurat de gigantul de internet la presiunea Partidului) şi mai multe servicii online, precum ar fi Facebook, Twitter, sunt blocate.

În ceea ce priveşte cenzurarea internetului, pentru guvernul chinez, nici un efort nu este prea mare. Potrivit qz.com, care citează Xinhua, ministrul chinez al Securităţii Publice a declarat în august 2015 că va începe să plaseze ofiţeri de securitate în sediile marilor companii de internet din China. Potrivit agenţiei-trompetă Xinhua, ofiţerii urmau să formeze “birouri de securitate a internetului”, atât la sediile principalelor website-uri din China, cât şi la cele ale companiilor de internet.

Practic, aceştia impun angajaţilor companiilor în cadrul cărora vor acţiona să “vâneze” tot ce înseamnă "conţinut periculos", de la informaţii care afectează imaginea autorităţilor până la cele care tulbură "liniştea" socială.

Companiile de internet şi regimul comunist dispun deja de o adevărată armată de cenzori ai internetului (troli, numiţi şi "armata de 50 de cenţi a Partidului", după salariul mic pe care îl primesc). Milioane de persoane au ca sarcină de serviciu ştergerea de pe internet a informaţiilor critice la adresa elitei comuniste şi înlocuirea lor cu comentarii laudative despre conducerea şi viziunea Partidului, care, conform propagandei oficiale, "este întotdeauna corect".

Deşi autorităţile de la Beijing pretind că politicile de securitate a Internetului vizează protejarea intereselor populaţiei şi dezvoltarea companiilor din domeniu, în realitate, încă de la începuturile sale, cenzura Internetului a vizat protejarea imaginii Partidului şi muşamalizarea crimelor acestuia.

Astfel, de-a lungul anilor, regimul a instituit adevărate blocade la informaţii despre subiecte sensibile pentru Partid, precum masacrul din Tiananmen, persecuţia împotriva Falun Gong şi a tibetanilor sau corupţia liderilor PCC.