Ovidiu Raeţchi cere autorităţilor un dialog cu Aurelian Mihai aflat "într-o situaţie deplorabilă"

Ovidiu Raeţchi, deputat de Diaspora.
Ovidiu Raeţchi, deputat de Diaspora. (Facebook)

Aurelian Mihai, deputatul de Diaspora intrat în greva foamei în urmă cu zece zile, este într-o stare dificilă, însă a cerut să fie externat şi să-şi continue greva foamei, informează colegul sau, parlamentarul de Diaspora Ovidiu Raeţchi, care a transmis astăzi un mesaj Guvernului şi Camerei Deputaţilor, cerându-le să iniţieze un dialog cu Mihai, aflat într-o situaţie deplorabilă.

"Mihai Aurelian refuză în continuare hrană, se află într-o situaţie deplorabilă şi, mai mult, a cerut să fie externat şi să-şi continue protestul la Parlament. Următoarele zile vor fi critice şi vom începe să vorbim despre un risc vital, în funcţie de afecţiunile sale cronice. S-a ajuns în punctul în care miza nu mai e una politică sau normativă, ci una strict umanitară. Indiferent cum ne raportăm la protestul lui Aurelian, aici e vorba de viaţă şi moarte, nu de voturi şi imagine. Fac un apel la membrii Guvernului, la ministrul de Externe, la preşedintele Camerei Deputaţilor să propună, cât mai este posibil, o soluţie de negociere: nu vorbesc despre asumarea revendicărilor, ci despre o minimă atenţie şi deschidere la dialog, care să-l convingă să iasă din greva foamei. Ministrul Stanoevici nu are capacitatea de a gestiona o astfel de situaţie, aici nu-i vorba de un talk-show. S-a ajuns în acest punct pentru că Aurelian a fost tratat de decidenţi ca Valeriu Zgonea cu replici de tip: ”E tânăr şi vrea să se remarce”, este mesajul transmis de Ovidiu Raeţchi Guvernului şi Camerei Deputaţilor, conform unui comunicat de presă remis Epoch Times.

Amintim că, deputatul de Diaspora, Aurelian Mihai, a fost luat miercuri cu ambulanţa din clădirea Parlamentului şi dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Deputatul era în cea de a opta zi de grevă a foamei.

Aurelian Mihai, deputat neafiliat, a intrat în greva foamei în semn de protest faţă de indiferenţa autorităţilor la problemele românilor din diaspora, sperând că prin gestul său va determina statul român să ia măsuri de natură să conducă la rezolvarea situaţiei din rândurile comunităţilor de români din străinătate.

Una din principalele probleme ridicate de Aurelian Mihai este tegiversarea proiectul său de lege prin care propune reducerea taxelor consulare, proiect care nu a fost pus pe ordinea de zi a plenului de un an şi jumătate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne