PACT, în ofensivă. "Legea alegerilor locale este profund discriminatorie faţă de candidaţi"

Sebastian Burduja
Sebastian Burduja (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) semnalează o discriminare flagrantă în Art. 100 din Legea alegerilor locale, care dezavantajează candidaţii independenţi în favoarea partidelor politice, se arată într-un comunicat trimis vineri de noul partid politic.

Mai exact, PACT este de părere că legea pare să fi fost scrisă în aşa fel încât în localităţile mici unde coeficientul electoral este mult mai mare decât pragul electoral (în unele cazuri chiar dublu), candidaţii independenţi care au reuşit un scor electoral mai mare decât pragul electoral, dar mai mic decât coeficientul electoral să fie descalificaţi din etapa a doua de repartizare a mandatelor de consilieri locali.

În opinia celor de la PACT, această reglementare din lege se află în contradicţie cu drepturile constituţionale de tratament egal şi de a fi ales.

"Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor lansează un apel către toţi candidaţii independenţi din ţară care au trecut pragul electoral dar nu şi coeficientul electoral să ne transmită un e-mail către adresele impreuna@pactpentruromania.ro şi alin.iliescu.pact@gmail.com, sau să ne contacteze la 0743 522 233 pentru a semnaliza aceste abuzuri permise de lege.

După centralizarea tuturor cazurilor vom susţine toţi aceşti candidaţi independenţi în demersurile lor de a dovedi neconstituţionalitatea legii", se arată în comunicatul celor de la PACT.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne