Palestinienii cer ONU să preseze Israelul pentru încetarea violenţelor



Noi violenţe izbucnite la moscheea Al-Aqsa din Ierusalimul de Est, 5 noiembrie 2014.
Noi violenţe izbucnite la moscheea Al-Aqsa din Ierusalimul de Est, 5 noiembrie 2014. (Captură Foto)

Poliţia israeliană a dispersat miercuri zeci de palestinieni mascaţi care au aruncat cu pietre şi petarde, în Vechiul Oraş al Ierusalimului, ca răspuns la o vizită a unui grup de activişti evrei.

Tot miercuri, a avut loc un atac asupra unei staţii de tren din estul Ierusalimului, unde un palestinian a intrat cu o maşină într-un grup de oameni, ucigând unul şi rănind alte 14 persoane. Una dintre victime a fost un poliţist. După ce a intrat în mulţimea de oameni, palestinianul a ieşit din maşină ţinând o bară de fier cu care i-a atacat pe unii dintre cei aflaţi acolo, înainte să fie împuşcat de poliţie.

Grupul militant Hamas şi-a asumat responsabilitatea pentru acest atac – al doilea în ultimele două săptămâni în estul Ierusalimului – care a agravat şi mai mult relaţiile deja tensionate dintre arabii şi evreii din oraş.

De asemenea, oficialii palestinienii au cerut miercuri Consiliului de Securitate al ONU să preseze Israelul să "adopte o poziţie care să ceară Guvernului israelian să-şi înceteze activităţile şi politica de provocare şi de incitare" la violenţă la moscheea Al-Aqsa din Ierusalimul de Est.

Ambele tabere se acuză reciproc de incitare la violenţă.

Astfel, delegatul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a declarat că cele mai recente confruntări de la moscheea Al-Aqsa au fost declanşate de un grup de extremişti evrei care au pătruns în moschee, unii fără să se descalţe, ceea ce, a potrivit lui, "constituie o provocare extremă".

"Ei încearcă să provoace în regiune confruntări religioase", a afirmat Mansour în faţa jurnaliştilor, după o întrevedere cu ambasadorul australian, Gary Quinlan, a cărui ţară prezidează Consiliul de Securitate în această lună.

Ambasadorul israelian la ONU, Ron Prosor, a trimis o scrisoare Consiliului ONU, acuzându-i pe palestinieni de incitare la violenţă.

Gravele tulburări din zonă au loc în contextul uciderii în luna iulie a unui tânăr palestinian de către extremiştii evrei – aparent ca răzbunare pentru uciderea a trei tineri israelieni de către palestinieni; creşterii numărului de clădiri construite de coloniştii israelieni în Ierusalimul de Est; războiului din Fâşia Gaza precum şi încercarea evreilor ultranaţionalişti de a li se permite accesul la unul dintre cele mai sacre locuri ale islamiştilor.