Părinţii vor alege dacă vor clasa pregătitoare la şcoală sau la grădiniţă

Elevi şcoala generală
Elevi şcoala generală (Epoch Times România)

Părinţii vor putea opta dacă doresc să fie organizată clasa pregătitoare la şcoală sau la grădiniţă, prin intermediul unui sistem care va fi pus la punct de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea. Decizia a fost anunţată de premierul Victor Ponta, la Antena 3.

"Vom avea nişte probleme logistice, nu la şcoli, în schimb la grădiniţe. Bugetul educaţiei nu va fi faimosul 6%, ci cred că undeva la 4,2% dacă nu greşesc. Însă aici important este la educaţie că practic cheltuielile care ţin de şcoli şi grădiniţe sunt cheltuieli pe care încercăm să le punem în bugetele administraţiilor locale, pentru că acum şcolile sunt ale administraţiilor locale, nu mai sunt ale Ministerului Educaţiei", a precizat Ponta.

Premierul a apreciat că părinţii nu ar trebui obligaţi să-i ducă pe cei mici la clasa pregătitoare, dar nici să-i împiedice să-şi dea copiii la şcoală mai devreme.

"La şcoli avem săli, în schimb la grădiniţe cei care vor să rămână nu avem în momentul ăsta toate sălile pregătite şi atunci o parte din bani o să îi dăm către autorităţile locale pentru ca să asigurăm ceea ce eu cred că trebuia făcut de fapt de când s-a schimbat legea. Dar aşa au gândit-o cei de atunci. Nu lua copilul cu forţa, să-l duci la grupa pregătitoare, la clasa zero. Întreabă-l pe părinte, pentru că nu ştii tu statul mai bine decât părintele dacă copilul tău la 6 ani fără o lună mai stă la grădiniţă sau merge la şcoală", a afirmat Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne