Partidul Comunist opreşte procesul traficanţilor de rinichi

Bo Xilai, martie 2011 în Beijing
Bo Xilai, martie 2011 în Beijing (Feng Li / Getty Images)

Procesul pentru cel mai mare caz de trafic de organe din China a fost anulat recent, în aceeaşi zi în care s-a anunţat că Bo Xilai, oficialul demis, va fi înlăturat din poziţia deţinută în legislatura Partidului Comunist, Congresul Naţional al Poporului.

Legal Evening News a raportat că cei 15 inculpaţi, care sunt suspectaţi de implicare în vânzarea organizată de organe umane, au fost daţi în judecată la Curtea Haidian.

Pe 26 octombrie, la ora 09:30, familiile inculpaţilor şi avocaţii lor au sosit la tribunal pentru audierea de la ora 10:00.

La ora 10:50, avocatului inculpaţilor i s-a spus că procesul a fost anulat deoarece unul dintre inculpaţi era bolnav şi avea nevoie de tratament.

Revista chineză Caijing a publicat pe 10 septembrie un articol cu titlul "În spatele traficului ilegal de rinichi: Organele recoltate de Spitalul Sanjia." Acesta a dezvăluit că Zheng Wei era comerciant cu rinichi şi instigatorul crimei.

Cazul a implicat îndepărtarea ilegală a 51 de rinichi, care au fost vânduţi şi transplantaţi în alţi pacienţii, aducând un profit de 10,3 milioane de yuani (1,6 milioane de dolari). Cei 15 inculpaţi, cu vârste variind între 20 – 56 de ani, includ traficanţi de organe, medici şi vicepreşedintele celui de-al Doilea Spital Popular Tongshan din oraşul Xuzhou, provincia Jiangsu.

Zheng Wei a închiriat o vilă, i-a ataşat echipamente medicale şi a supravegheat recoltarea până la şase rinichi pe zi. Mass-media chineză a relatat că funcţionarii şi criminalii au conspirat pentru a crea o reţea de trafic de rinichi.

Rapoartele mass-mediei chineze au indicat că Zheng Wei a recoltat organele de la prizonierii condamnaţi la moarte, care nu şi-au dat, de fapt, acordul pentru aşa ceva.

Cu ajutorul unor documente falsificate de acord, organele prizonierilor au fost recoltate în mod ilegal la unitatea improvizată şi acceptate ulterior de medicii de la spitalul Sanjia, care au organizat transplantul în pacienţii programaţi.

Faptul că procesul a fost anulat fără prea multe explicaţii în aceeaşi zi cu anunţul privindu-l pe Bo Xilai, i-a făcut pe unii analişti să suspecteze că decizia de a anula procesul a fost legată de cazul lui Bo.

După ce Wang Lijun, fostul asociat al lui Bo Xilai, a fugit la consulatul SUA în februarie, atrocitatea recoltării forţate de organe din China a primit o atenţie deosebită. Sursele au declarat pentru The Epoch Times că Wang Lijun a oferit guvernului SUA documente despre persecuţia împotriva Falun Gong şi implicarea Partidului Comunist în recoltarea de organe de la practicanţii Falun Gong.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe