Pete de sânge pe obrazul statului. Un sfert de veac de la o mineriadă cu trei morţi şi niciun criminal condamnat

Trei tineri au avut parte de o moarte atroce în urma venirii minerilor în Bucureşti, pe 25 septembrie 1991. La un sfert de veac de atunci, nimeni nu a fost condamnat pentru acele crime.
Mineriada
Mineriada (stiri.tvr.ro)

Acum exact 25 de ani, pe 25 septembrie 1991, tânărul soldat Niculae Lazăr ardea de viu în timp ce-şi făcea datoria. Trimis să apere Guvernul de minerii lui Miron Cozma, jandarmul de doar 19 ani a fost împroşcat cu lichid dintr-o sticlă incendiară aruncată de ortacii dezlănţuiţi. Masca de cauciuc i s-a topit pe faţă, obrajii, buzele şi ochii i-au ars. Patru zile mai târziu, după chinuri groaznice, tânărul se stinge din viaţă, lăsând în urma sa părinţi îndureraţi şi o pată ruşinoasă pe blazonul statului "de drept".

„Copilul meu a făcut parte din trupele de jandarmi Bucureşti-Băneasa. A fost chemat să apere Guvernul. Un miner a aruncat cu o sticlă incendiară şi Culae a luat foc. I s-a topit masca de cauciuc pe faţă. Mi-au povestit colegii lui. Obrajii, buzişoarele, ochişorii, toate au ars. A murit după patru zile, în chinuri cumplite, la Spitalul Titan. Ce simte o mamă când îşi trimite fiul la oaste să-i apere apere ţara cu onor iar ţara îl azvârle înapoi mort şi fără faţă?”, declara, în urmă cu ani mulţi de zile, mama lui Niculae Lazăr pentru Adevărul.

Nicolae Lazăr nu a fost unica victimă a acelui 25 septembrie de foc. Au mai pierit atunci studentul Andrei Frumuşanu şi Aurica Crăiniceanu, o tânără femeie de 27 de ani, mamă a doi copii. Spre deosebire de soldatul Lazăr, cei doi nu au fost ucişi de mineri ci de proiectile trase dinspre clădirea Guvernului însă şi ei au trecut prin suferinţe atroce.

„E un omor deosebit de grav... atipic. Nu cred că este moarte mai atroce decât aceea suferită de victime. La autopsie s-a constatat că plămânii lui Andrei Frumuşanu (doborât de un proiectil luminos n.r.) erau carbonizaţi. Ieşeau flăcări pe gură, deşi proiectilul lovise în piept. Ceva îngrozitor. Multe lucruri care nu se legau între ele şi nu asigurau coerenţă”, declara, potrivit digi24.ro, fostul judecător Ion Panaitescu, cel care s-a ocupat de acest dosar.

Cât despre Aurica Crăiniceanu, împuşcată în timp ce se întorcea acasă la cei doi copii ai săi, în corpul femeii au fost găsite aceleaşi schije metalice ca la Frumuşanu iar martorii au declarat că din plagă ieşeau flăcări roşii.

O mineriadă, trei morţi şi niciun vinovat

În tumultosul an 1991, clasa muncitoare care îl ajutase pe Ion Iliescu în oprimarea mişcării din Piaţa Universităţii îşi cerea insistent răsplata, cu alte cuvinte salarii mai mari. Anul a fost marcat de greve, în special în mine, unde ortacii cereau măriri de salarii fantastice faţă de restul populaţiei active, doctori, profesori, etc., "că tot s-a strigat moarte intelectualilor", a rememorat acele zile, într-un interviu acordat Epoch Times pe tema morţii lui Nicolae Lazăr, preşedintele AVMR, Viorel Ene, cel care avea să depună, în 1997, plângere penală cerând anchetarea uciderii jandarmului.

Viorel Ene, preşedinte AVMR.
Viorel Ene, preşedinte AVMR. (Epoch Times România)

Pe fundalul unui început de protest şi al unei revolte cu motivaţii financiare, Miron Cozma, stăpân peste Valea Jiului şi favorit al lui Ion Iliescu, obişnuit cu gândul că lui i se cuvine orice, a venit cu minerii lui, pe drumul pe care deja îl învăţase, la Bucureşti, să ceară salarii mai mari. De data aceasta, ţinta nu mai erau studenţii, ci Guvernul pe care-l acuzau că nu vrea să le mai dea bani, deşi solicitările financiare ale minerilor fuseseră aprobate cu câteva zile înaintea revoltei.

În 25 septembrie minerii au ajuns la Bucureşti, cu mai multe garnituri de tren, în stăpânirea cărora au intrat prin violenţe şi incendieri. Din declaraţiile conductorilor de tren, minerii erau foarte violenţi şi în drumul lor au devalizat gări.

La venirea ortacilor, cabinetul Roman, în frunte cu premierul, a părăsit incinta Palatului Victoria, lăsând clădirea în paza forţelor de ordine, respectiv a jandarmilor şi a SPP.

Mineriada
Mineriada (cultural.bzi.ro)

În scurt timp, s-a dezlănţuit teroarea. Conform rechizitoriului procurorilor în dosarul morţii Auricăi Crăiniceanu şi a lui Andrei Frumuşanu, la aproximativ o oră după ce au ocupat Piaţa Victoriei, manifestanţii au trecut la acţiuni de o extremă violenţă, atacând şi rănind forţele de ordine cu obiecte contondente şi aruncând sticle incendiare înspre demisolul clădirii Guvernului, în care se aflau jandarmii.

Printre aceştia se găsea şi Nicolae Lazăr, căruia i se spărsese scutul. Sticla incendiară s-a spart de gratii, lichidul inflamabil a sărit pe tânărul soldat, colegii s-au ferit instinctiv de flăcări iar ce a urmat se ştie. Soldatul a murit în chinuri groaznice 4 zile mai târziu.

Chipurile atacatorilor apar în înregistrări video, însă în mod straniu, de moartea lui Nicolae Lazăr nu s-a ocupat nimeni deşi, în temeiul unei sesizări făcute de mama soldatului la Jandarmerie, AVMR a depus plângere penală cerând investigarea faptelor. Au trecut 25 de ani de atunci, iar cererea a rămas nesoluţionată.

(AVMR)

„Noi am făcut sesizare către Parchetul Militar şi direct la Surdescu (unul din procurorii responsabili de dosarele mineriadelor n.r.) să se ocupe şi de cazul acestui decedat care era în timpul serviciului şi NI-MIC. Am tot făcut reveniri fără răspunsuri... Au trecut 25 de ani, am discutat şi cu procurorul general Augustin Lazăr şi a zis că o să se informeze, dar nimeni nu mai ştie nimic de dosarul ăsta”, ne-a declarat Viorel Ene.

În ceea ce-i priveşte pe Frumuşanu şi Crăiniceanu, aceştia au pierit nevinovaţi, loviţi în timp ce treceau prin zonă, de proiectile de semnalizare trase din clădirea Guvernului spre manifestanţi. Deşi părinţii celor doi au dus o luptă aprigă în justiţie pentru aflarea vinovaţilor, rezultatul a fost, de asemenea, un mare NI-MIC. Nimeni nu a răspuns pentru crime. Inculpatul în dosarul morţii celor doi, ofiţerul SPP Vasile Dorel Gabor, cel care a început să tragă cu un pistol de semnalizare, calibru 26 de milimetri, în manifestanţii care se aflau în direcţia "blocului TAROM", a fost achitat în 1999.

Potrivit gândul.info, iniţial ofiţerul a fost condamnat de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti la opt ani de închisoare pentru omor. Maiorul a atacat sentinţa cu apel, considerîndu-se nevinovat. Instanţa care a judecat apelul făcut de ofiţer a admis mai multe probe solicitate de către avocatul acestuia, printre care şi audierea unui expert în balistică care a susţinut că Frumuşanu şi Crăiniceanu au fost ucişi cu alt gen de muniţie, contrazicând cele susţinute de procuror.

Ani mai târziu, în 2012, CEDO a condamnat România la plata de despăgubiri pentru satisfacţie echitabilă, către cele două familii ca urmare a pierderii soţiei, respectiv a fiului, în timpul revoltei din faţa Guvernului de la Bucureşti în toamna lui '91, arătând că lipsa de cooperare între autorităţile române a făcut ca cei care au suprimat viaţa celor doi să nu fie aduşi în faţa justiţiei.

Finalmente, la 25 de ani de la evenimentele de atunci, morţile celor trei sunt încă pete pe istoria recentă a statului român, stat care, deşi îşi spune "de drept" nu a reuşit sau nu a vrut, timp de un sfert de veac de-a lungul cărora s-au succedat patru preşedinţi şi varii guverne, să facă lumină în dosare şi să aducă linişte în suflete de părinţi.

Cât despre mineriada din septembrie 1991 în ansamblul ei, vinovaţi au fost găsiţi Miron Cozma şi ofiţerul Silviu Popescu, fost membru al Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA). În 1999, după ce minerii încercaseră încă o dată să ajungă la Bucureşti sub conducerea sa, "Luceafărul huilei" a fost condamnat la 18 ani de închisoare. A executat şapte după care a fost graţiat de preşedintele Ion Iliescu.

În ceea ce-l priveşte pe Popescu, acesta nu a făcut nicio zi de închisoare, căci a plecat din România şi nu s-a mai întors până azi. Potrivit AVMR, Popescu este în Austria, de unde are grijă să scrie pe blog, erijându-se în patriot şi apărător al democraţiei.

De scris a scris şi mama lui Lazăr, câteva versuri, acoperite de pulberea uitării, aceeaşi pulbere ce s-a aşternut şi peste dosarul fiului său. Le redăm cu speranţa că poate le vor citi şi procurorii şi îşi vor reaminti că au o moarte, o moarte în chinuri cumplite de elucidat. Moartea unui erou, ucis în timp ce apăra un Guvern care n-a ştiut să-i onoreze sacrificiul. Aşa cum n-au ştiut s- onoreze guvernele ce au urmat, în statul aşa-zis de drept România.

"Doar o creangă de sălcuţă

Zice: să nu plângi, măicuţă,

Că lui Nicu i-a fost dat

Să moară neliberat

Să se ducă de la voi

Şi să treacă-între eroi.

Că altă fală în lume nu-i

Ca eroii neamului.

Şi să ştii măicuţă bine,

Să nu mai plângi după mine!

Plânge-ţi, mamă, soarta ta,

Care-a fost atât de rea

Ca să creşti tu opt copii

Şi singură să rămâi."

O mamă şi-a primit înapoi, fără chip, copilul trimis la oaste. Obrajii arşi ai lui Niculae au fost de mult înghiţiţi de pământ. Dar pata de pe "obrazul" statului rămâne. Cine şi când o va curăţa?